Am urmărit săptămâna trecută o emisiune la Publika TV despre fertilizarea in-vitro în Republica Moldova. Stimez această televiziune, dar se vede foarte clar că realizatorii emisiunii au urmărit scopul de promovare a acestei practici în rândul cetățenilor, de parcă dezbaterile pe marginea acestui subiect s-au iepuizat.
Metoda fertilizării in-vitro implică extragerea celulelor sexuale bărbăteşti şi femeieşti în afara corpului uman şi fecundarea lor artificială (in eprubetă) în urma căreia se obţine un număr mare de embrioni (30-50), adică copii a căror viaţă echivalează cu viaţa fiecărui din noi. Din aceşti 30-50 de copiii doar un număr mic de embrioni (2-4) sunt apoi introduşi în uterul femeii ca să vadă câţi din ei vor avea şansa să se dezvolte, iar în cazul când mai mulţi încep a se dezvolta un număr din ei vor fi expuşi aşa numitei “reducţii embrionare” adică vor fi avortaţi. Restul embrionilor, care nu ajung să fie introduşi în uter, ori sunt congelaţi şi păstraţi pentru o altă posibilă sarcină, ori sunt nimiciţi în cele mai multe cazuri (cum se face la Moldova), iar în unele ţări chiar ajung să fie folosiţi pentru a prepara vitamine (China) sau pentru industria cosmetică.
Ce om normal poate să accepte să conceapă 30-50 de copiii ca să dea naştere unuia iar pe restul să-i măcelărească în aşa fel?
De ce Publika TV n-a prezentat aceste date? Nu le cunoaște sau le-a tăinuit intenționat pentru a-și atinge scopul? Vreau sincer să cred că jurnaliștii au făcut în grabă reportajul și nu s-au informat pînă la capăt. Și dacă este așa, atunci trebuie să se grăbească să repare această greșeală.
Potrivit statisticilor enunțate în emisiune, circa 100 de mii de cupluri din țara noastră nu pot avea copii din cauza infertilității, comparativ cu 50 de mii în urmă cu 6 ani. Sunt strigătoare la cer aceste date. Dar și mai strigător la cer este că în loc să se facă cercetări și să identifice cauzele care duc la sterilitatea populației țările lumii, inclusiv Republica Moldova, îmbrățișează metode care duc la genocidul copiilor nenăscuți. Astfel, potrivit lui Ștefan Gațcan, directorul Centrului Mamei și Copilului, în 2014 în țara noastră ar putea fi înființat un Centru de Stat finanțat din banii europeni, care va oferii servicii de fertilizare in-vitro la un preț mai redus celui din clinicele private, care la ziua de azi constituie circa 2500 de euro. Potrivit art.20 al legii sănătății reproductive nr.138 din 15.06.2012, statul va acorda gratuit, în baza poliției de asigurare, prima încercare de fertilizare in-vitro.
Ca și creștini trebuie să luăm o atitudine serioasă față de acest fenomen al reproducerii umane asistate și să ne implicăm activ în protejarea vieții umane de la concepere și pînă la moartea naturală. Nu de altfel, dar Dumnezeu ne va cere socoteală pentru tăcerea noastră.