Întrebare:
Degrabă împlinesc 30, dar nu mă pot căsători … nu există cineva potrivit. Mă rog pentru această problemă din copilărie, dar nu văd nici o soluție pentru problema mea. Eu am refuzat un băiat necreștin pe care îl iubeam și acum sunt în depresie pentru că anii trec, dar fericire nu am.
Nu știu de ce oamenii consideră că dacă nu te-ai măritat pînă la o anumită vîrstă e o problemă. Eu vreau să-ți spun că celibatul…
Nu este o problemă
Lumea consideră o problemă pentru că nu cunoaște Sfintele Scripturi, nu-L cunoaște pe Dumnezeu care vrea să ne dea adevărata fericire. Uite ce zice Pavel în epistola către Romani:
Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu:cea bună, plăcută şi desăvîrşită(Romani 12:2)
Chipul veacului acesta îți spune să te căsătorești, că-ți trece ceasul biologic, că pe urmă nu mai poți avea copii, că din cauza aceasta vine depresia… Așa gîndește lumea! Noi, care suntem al lui Hristos, ne înnoim mintea ca să deosebim bine voia lui Dumnezeu pentru noi. Indiferent de care n-ar fi voia lui Dumnezeu pentru fiecare din noi, celibatul sau căsătoria, ori una ori alta va fi bună, plăcută și desăvîrșită pentru noi. Cuvîntul desăvîrșit din greacă este τέλειος teleios, care înseamnă, perfect, întreg, complet. Acest lucru trebuie să-l înțelegem și să-l acceptăm, că voia Lui Dumnezeu pentru noi e perfectă, indiferent de circumstanțele prin care ne trece Dumnezeu. Dacă nu accepți voia Lui Dumenzeu pentru tine personal, te împotrivești Lui și normal că ai depresie. El vrea să lucreze în viața noastră și doar lucrînd împreună cu El, putem avea satisfacție de la viață.
Dumnezeu este fericirea
Cînd accepți voia Lui Dumnezeu, dorești să-L slujești pe El cu toată ființa ta, îl cauți pe El, vreai să ai părtășie doar cu El. Uite ce zice psalmistul:
Domnul să- ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce- ţi doreşte inima. Încredinţează- ţi soarta în mîna Domnului, încrede- te în El, şi El va lucra.(Psalmul 37:4-5)
Este o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare fată! Dacă nu învață să fie fericită cu Dumnezeu, nu va fi niciodată fericită cu nici un bărbat. Nu poate un bărbat să te împlinească așa cum te împlinește Dumnezeu, oricît de bun ar fi el.
Păstrează Legămîntul
Ai procedat foarte bine că nu ai acceptat căsătoria cu un băiat necredincios, dar faptul că regreți îmi arată că nu ai înțeles pe deplin ce este unLegămînt și responsabilitățile tale ca partener în acest Legămînt.
Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunerecul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios(2 Corinteni 6:14-15)
Nu ar fi putut exista unitate în căsătoria ta cu acel băiat necredincios, pentru că fiecare ar fi tras în partea sa, și respectiv nu ar fi existat fericirea pe care ți-o dorești și care vrea să ți-o dea Dumnezeu.
Deci nu uita că o fată credincioasă Legămîntului cu Domnul vieții ei
… este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.(1 Corinteni 7:39b)
Stai tare în Cuvînt
Dumnezeu vrea să te dedici doar Lui. UIte ce zice El:
Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pămîntul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui(2 Cronici 16:9a)
Ca să ai o inimă întreagă al Lui, fă studiu biblic mult, nu zic regulat, ci mult. Doar așa vei scăpa de obsesia de măritiș. Inima ta va fi umplută de satisfacție cu Cuvîntul Lui. Și vei vedea în Biblie că au fost multe femei singure, precum Tabita, dar fericite în Domnul, care au căutat să slujească altora. Te sfătuiesc să faci studiul Într-o zi mă voi căsători pentru început.
Și o ultimă încurajare:
Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decît bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri. (Proverbe 10:28)