Ce este homosexualitatea?

0
1303

Unii oameni ar putea fi tentaţi să treacă peste această secţiune, deoarece ei cred că înteleg acest termen. Aceasta este prima greşeală făcută de fiecare victimă a sofisticii “gay-lor”.  Eşecul de a clarifica termenii esenţiali de la început, îl poate face pe cineva să cadă în capcana asumărilor proprii. Este ca şi cum a semna un contract ca să cumperi o maşina folosită fără ca să identifici clar maşina.

Definiţia homosexualităţii nu este atît de stabilită după cum poate părea cuiva. Pînă în 1986, homosexualitatea era definită aproape în mod universal drept un comportament sexual cu acelaşi gen. Prin urmare, un homosexual era definit drept cineva care se angajează sau doreşte să se angajeze într-un astfel de comportament. Însăşi mişcarea “gay” a îmbrăţişat această definiţie, în care termenul de “homosexualitate” avea sens doar în legătură cu la relaţia sexuală cu acelaşi gen.

După 1986, mişcarea “gay-lor” a început să redefinească homosexualitatea drept o condiţie normală şi imuabilă echivalentă cu heterosexualitatea, o stare complet independentă de comportament. Sub noua definiţie “drepţii” pot alege o relaţie sexuală de același gen şi “gay-ii” pot alege o relaţie sexuală cu genul opus fără nici o alterare a adevăratei lor “orientări sexuale”.

De ce  s-a schimbat strategia?

Anul 1986 a fost anul în care Curtea Supremă de Justiţie a SUA a sprijinit dreptul statelor de a criminaliza comportamentul homosexual, în cazul Bowers vs. Hardwick.
Mişcarea “gay-lor” a argumentat că sodomia homosexuală ar trebui văzută de curte drept un drept privat fundamental, cu nimic diferit de relaţiile sexuale maritale. Curtea a respins ferm acest argument în 1986, deşi, din păcate, dreptul constituţional al statelor de a regula comportamentul homosexual a fost deturnat în cazul Lawrence vs. Texas în 2003.  Zădărnicită în scopul său de a legitima comportamentul homosexual ca şi un drept fundamental, mişcarea “gay-lor” s-a întors spre doar o singură bază pe care putea pretinde la protecţie constituţională: statutul minoritar ca şi “clasă suspectă”. Curtea Supremă recunoaşte statutul minorităţii doar pentru acele grupuri care 1) au suferit o istorie a discriminării, 2) sunt fără putere de a se ajuta  şi 3) sunt definite de caracteristici imuabile. Acesta este secretul de a înţelege de ce mişcarea “gay-lor”acum neagă că homosexualitatea este bazată pe comportament şi în schimb isistă că homosexualitatea este înnăscută şi neschimbată. Aceasta nu este ştiinţă. Aceasta este o strategie legală şi politică. Problema este că ei nu pot susţine afirmaţia. Nu există metode cu adevărat obiective care ar determina dacă o persoană se naşte homosexual. Nimeni nu poate face un test de sînge sau un test ADN ca să dovedească că el sau ea este “gay”. Noi trebuie să depindem complet de afirmaţia persoanei că homosexualitatea lui sau a ei este înnăscută. Doar tenta interesului politic propriu face această dovadă complet demnă de neîncredere. Homosexualii auto-proclamaţi nu pot dovedi că ei singuri cred că homosexualitatea lor este înnăscută. Din contra, ei argumentează precum că homosexualitatea trebuie să fie înnăscută, pentru că nimeni nu ar alege să fie “gay”  şi să întîmpine stigmatul social drept rezultat. Acest argument nu este valid, din moment ce mulţi oameni îşi aleg stilul de viaţă pe care alţii îl condamnă. Ba şi mai mult, sunt mulţi homosexuali care admit singuri că stilul lor de viaţă este o preferinţă voluntară. Această afirmaţie este susţinută de o serie de studii recente făcute în Suedia, Danemarca, Finlanda şi SUA care descoperă că factorii primari asociaţi cu homosexualitatea la barbaţi şi femei ţin de mediu, nu sînt genetici şi includ aşa condiţii ca atmosfera socială tolerantă, şederea într-un mediu urban în timpul adolescenţei, separarea de părintele de acelaşi sex, iar pentru femei o educaţie universitară.
În final, pentru consternarea propagatorilor “gay-lor”, mulţi oameni continuă să renunţe la homosexualitate şi devin complet heterosexuali. Deşi terapii eficiente au fost dezvoltate de profesionişti în medicină, cum ar fi doctorul Joseph Nicolosi şi au permis multora să se schimbe de la homosexualitatea nedorită, alţii se schimbă spontan pe parcursul vieţii lor(2), iar alţii renunţă la homosexualitate ca şi rezultat al suportului spiritual şi părtăşiei în grupuri ca Exod (creştin), Iona (evreiesc) şi Curaj (romano-catolic).
O desfăşurare interesantă raportată pe site-ul Exodului (www.exodus-international.org, ianuarie 2009) este o ascensiune dramatică în frecventarea conferinţelor lor, acum cînd homosexualitatea este normalizată vizibil în marea parte a societăţii.

1. Hansen, Trayce, Ph.D. “Legalizarea căsătoriilor de acelaşi sex va creşte prevalenţa homosexualităţii :Studiul prezintă dovezi semnificative,” reproduse pe website-ul NARTH, actualizat Oct. 14, 2008.

2. Satinover, Jeffrey, M.S., M.D., “Canapeaua Troian” :Cum Asociaţiațiile răspunzătoare de Sănătatea Mentală denaturează ştiinţa,” p. 11, reprodus pe NARTH website, accesat în ianuarie 2009.

La întrebarea alegerii, trebuie notat că orice relaţie sexuală, în afara violului, este voluntară şi astfel orice act sexual implică o alegere conştientă. Înclinaţia unei persoane spre o formă a comportamentului sexual ar putea să nu fie aleasă conştient, dintr-un anumit şir de motive, dar cea mai mică existenţă a dorinţei nu justifică actul. A accepta contrarul ar însemna validarea adulterului şi pedofiliei. Societatea are dreptul de a cere de la oameni să îşi stăpînească dorinţele nocive, chiar dacă le vine greu să o facă. În realitate, mişcarea “gay-lor” nu doreşte să fie găsită o cauză biologică. Dacă ştiinţa ar fi identificat o cauză biologică a homosexualităţii, acea zi ar fi început “cursa după vindecare”. (Şi un număr mare de homosexuali pretinşi auto-proclamaţi, bărbaţi şi femei s-ar alătura în secret acelei curse.) Din moment ce mişcarea “gay-lor” nu o poate dovedi, afirmaţia că homosexualii sunt născuţi astfel nu rămîne nimic mai mult decît o ipoteză- una care nu aduce nici o justificare pentru abandonarea politicilor sociale dovedite din experienţă şi de lungă durată. Reţineţi, societatea nu trebuie să dovedească faptul că homosexualitatea este înnăscută. Activiştii “gay” sunt acei care încearcă să schimbe lucrurile şi găsirea dovezii este preocuparea lor.  Cu toate acestea, există destule dovezi că homosexualitatea nu este înnăscută. După cum s-a menţionat mai sus, există mărturii considerabile ale bărbaţilor şi femeilor care cîndva au trait ca şi homosexuali.  Aceşti foşti gay au renunţat la comportamentul lor anterior şi mulţi au devenit heterosexuali în auto-identificare şi dorinţă, în timp ce alţii s-au oprit la punctul de conformare cu propriul lor gen şi eliberarea de la dorinţele pentru acelaşi sex. Provocarea mişcării “gay-lor” către foşti homosexuali de a dovedi, în esenţă,  că ei nu sunt încă “gay” înnăscuţi, este apogeul absurdităţii din moment ce imuabilitatea homosexuală nu a fost dovedită niciodată.

De ce întrebarea imuabilităţii este aşa de importantă? Pentru că homosexualitatea nu este înnăscută, ea trebuie căpătată. Şi dacă ea poate fi căpătată, noi nu trebuie să permitem ca homosexualitatea să fie legiferată copiilor noştri. Dacă mai rămîne vreo umbră de îndoială cu privire la homosexualitate, noi trebuie să fim de partea protecţiei copiilor noştri. Cu adevărat noi trebuie să îi descurajăm activ de la acceptarea homosexualităţii drept ceva normal şi sigur, cînd de fapt a fost demonstrat că nu este nici ceva sigur și nici normal. Se cere a fi repetat aici că normalitate înseamnă funcţionarea potrivit cu natura sau design-ul. Normalitatea nu este bazată pe o opinie populară.

În sumar, adevărata definiţie a homosexualităţii este un comportament sexual de acelaşi sex. Un homosexual este o persoană care se defineşte prin participare sau dorinţa de a participa în acest comportament. Această definiţie este şi logică şi temeinic intuitivă. De dragul copiilor noştri şi a sănătăţii societăţii noastre, noi nu trebuie să acceptăm redefinirea acestor termeni. Noi trebuie să tăiem baza argumentului “născut astfel” pentru ca să arătăm că nu este susţinut de ştiinţă sau de realitatea socială, şi din moment ce nu poate fi dovedit, este rezonabil să asumăm ideea că homosexualitatea poate fi căpătată.

Din păcate, noţiunea “născut astfel” este una care datează eforturile publicitare ale mişcării “gay-lor”. Timp de decenii,  în societăţile occidentale,  oamenii au asumat că prietenii şi rudele lor care demonstrau trăsături afemeiate homosexuale s-au născut astfel, din moment ce ei nu păreau în stare să se schimbe şi din moment ce era deseori prea dureros pentru familii să recunoască circumstanţele (aşa ca molestarea în copilărie) care a contribuit la homosexualitatea lor. Astfel noi trebuie să luptăm această luptă conceptuală pe două fronturi. Noi nu trebuie să permitem niciodată dezvoltarea unei discuţii în care imuabilitatea homosexualităţii este asumată drept o premiză. Noi trebuie să provocăm premiza şi să forţăm concesii logice, fără ca să permitem schimbarea subiectului.

 

Traducere: Rodica Filat