Întrebare:
Am ceva delicat sa va intreb. E clar ca sotul trebuie sa-si iubeasca sotia asa cum a iubit Hristos Biserica si este capul ei. Tot asa sotia trebuie sa se supuna/sprijine sotul ca pe Domnul insusi. Deseori nevestele se pling ca sotii nu le zic prea des te iubesc, de exemplu, chiar daca prin ceea ce fac acestia arata clar ca-si iubesc sotia si familia. De exemplu, muncesc pentru o casa, iarta, tolereaza etc. În sens invers, desi alti soti nu mai contenesc cu vorbele dulci pe la spate, nu ar ezita a-si insela nevestele etc. Tot asa unele neveste atita vreme cit li se fac poftele totul e ok, insa in caz contrar de la te iubesc pina la a-i sparge capul sotului nu e decit un pas. Cum considerati ca e mai bine sa se comporte un sot – sa fie mieros in vorbe dar de fapt sa-si urmeze interesele meschine sau sa fie ponderat/practic si sa nu exagereze in te iubescuri dar sa fie pe deplin constient de rolul sau ca si cap de familie. Cu alte cuvinte dragalasenie falsa sau pragmatism/ponderanta? Va multumesc si Doamne ajuta!
Ambele cazuri pe care le-ați descris nu aduc împlinire în familie. Când cineva spune cuvinte de dragoste, dar prin purtare arată lipsa acesteia, aduce întristare. Parcă ar fi mai bun al doilea caz, când se poartă frumos și bine cu partenerul de căsătorie, dar totuși, nu este bine ca să lipsească cuvintele de dragoste dintr-un cuplu, tot așa cum nu trebuie să lipsească cuvintele de dragoste între membrii unei familii.
Noi toți avem nevoie să auzim cuvinte de dragoste și acestea ne fac bine. În cartea Proverbelor lui Solomon este scris:
Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase. – (Proverbe 16:24)
Cum vedeți, aceste cuvinte prietenoase de dragoste ne sunt benefice fiecărui pentru că nu doar ne fac să ne simțim bine, dar ne aduc și sănătate.
Apostolul Ioan a fost numit apostolul dragostei pentru că a scris mult despre aceasta. În Epistola I el se adresează destinatarilor cu cuvinte de dragoste. De 5 ori îi numește “preaiubiților” și de 6 ori le spune “copilașilor” ( tot o expresie care arată dragoste și afecțiune). Deci, cum vedeți, vorbirea lui arăta multă dragoste și afecțiune față de destinatari. Dar tot în această epistola Apostolul Ioan a scris:
Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, în orice ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile. (1 Ioan 3:17-20)
Apostolul arată în textul de mai sus că sunt unii oameni care spun că îi iubesc pe alții dar nu fac fapte care ar demonstra această dragoste și deci, ei sunt fățarnici când spun că iubesc pe alții. Dacă dragostea se limitează doar la vorbe, atunci înseamnă că ea nu există. Totuși, dragostea adevărată trebuie să se manifeste și în vorbe și în fapte, pentru că fiecare din noi avem nevoie anume de o astfel de manifestare a dragostei. Dumnezeu și-a arătat dragostea lui față de noi prin faptul că L-a jertfit pe Fiul Său Isus Hristos pentru păcatele noastre pe când noi eram păcătoși. Și Dumnezeu nu s-a limitat să aducă doar această jertfă, ci a trimis mesajul Evangheliei care a fost scris pe paginile Sfintelor Scripturi și propovăduit de atunci încoace. Biblia conține cuvintele de dragoste ale lui Dumnezeu. Să luăm bine seama la cuvintele și la faptele pe care le-a făcut Dumnezeu din dragoste pentru noi și să credem în Fiul Lui Isus Hristos ca să primim iertarea de păcate și întrare în Împărăția Lui. Așa să ne ajute Dumnezeu.