Este înțelept să ceri în căsătorie o fată bună la suflet dacă nu ești atras de aspectul ei fizic?

Întrebare:

Bună seara! În urmă cu puţină vreme am avut parte de un eşec în urma unei relaţii rupte sau mai corect ar fi să spun că eu am provocat acest eşec. Am vorbit cu o fată la care m-a atras caracterul, credincioşia nesimulată faţă de Dumnezeu, bunătatea, hărnicia şi simplitatea. În schimb, privind-o, nu eram foarte încântat de aspectul ei fizic. Prin aceasta nu vreau să spun că mi se părea urâtă, ci doar că nu era strălucită din punctul acesta de vedere. Cuvântul prin care aş putea să o caracterizez ar fi obişnuită ori acceptabilă. Faptul că nu eram foarte încântat de aspectul fizic şi că din punctul acesta de vedere nu era cum visam eu să fie soţia mea, m-a făcut să renunţ. Încă mă mai gândesc la ea şi nu ştiu încotro ar trebui să merg. Să investesc în această relaţie, încercând să nu dau importanţă aspectului fizic, ci să preţuiesc celelalte calităţi (interioare)? În cauzul acesta mă întreb: oare ar fi normal să procedez aşa sau ar trebui să încerc să o uit, aşteptând o altă persoană de care să fiu pe deplin mulţumit de aspectul fizic şi, bineînţeles, fără să ignor deloc latura interioară? Şi astfel mă întreb: oare am fost făcuţi să ne placă din punct de vedere fizic un anumit gen de persoană? Dumnezeu ne-a creat cu anumite afinităţi din punctul acesta de vedere ori suntem capabili să iubim orice fel de persoană (mă refer la relaţia soţ-soţie), indiferent de aspectul fizic? Întrebarea concludentă e următoarea: ar trebui sau nu ar trebui să iau în calcul aspectul fizic? Şi dacă da, în ce măsură?

Cred că nu trebuie să mai investești în această relație din moment ce nu ești deplin îndrăgostit și încântat de fata despre care ai scris. Ca să inițiezi o căsătorie trebuie să fii deplin îndrăgostit de acea persoană, să o iubești în întregime și să nu ai nici un fel de rezerve sau îndoieli cu privire la căsătoria cu ea. Doar atunci poți iniția o căsătorie. În cartea Cântarea Cântărilor cei doi îndrăgostiți continuu se admiră unul pe altul și bărbatul în mod deosebit își arată încântarea de aspectul exterior al iubitei lui, de frumusețea ei exterioară. Și ea tot își exprimă continuu cât de încântată este de el, inclusiv și de aspectul lui fizic. Dacă nu o vezi pe fata aceasta suficient de frumoasă, nu vei fi în stare să o admiri. Dar aceasta este o parte foarte importantă în relația de căsătorie – să știi să-ți admiri soția. Cu părere de rău, sunt mulți bărbați care nu știu cum să-și admire soțiile și aceasta este trist și contrar învățăturii sănătoase a Domnului Isus Hristos. El ne învață să ne iubim soțiile ca pe noi înșine, să le hrănim și să le îngrijim cu drag, adică cu afecțiune, cu încântare.

În același timp, vreau să-ți atrag atenția la o avertizare făcută de înțeleptul Solomon în Biblie și anume:

Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc.  (Proverbe 11:22)

Vezi ca nu cumva să te lași atras prea mult de frumusețea vreunei fete fără minte și să ai apoi de suferit toată viața. Ai grijă! Solomon s-a lăsat prins în cursa aceasta. În Biblie mai scrie încă:

Dezmierdările sunt înşelătoare şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. (Proverbe 31:30)

Dumnezeu să te binecuvânteze cu înțelepciune și să zidești o familie frumoasă când va veni vremea.