Întrebare:
Am trei copii și un avort și trăiesc de la 19 ani în concubinaj. Nu am ajuns să facem nunta pentru că se presupune să plănuiești o nuntă, să fii fericit ca să o plănuiești, dar situația mea nu e deloc așa. Concubinul meu a fost mai mult plecat, are un caracter foarte urât, a avut și alte relații, fapt care într-un moment de slabiciune m-a împins și pe mine să fac asta, dar regret amarnic. Noi ne certăm aproape tot timpul și recunosc că acum doar copiii mă țin cu el și faptul că depind de el material, pentru că eu am stat acasă cu copiii. Nu îl mai iubesc, simt repulsie față de actul sexual cu el. Sunt eu în situația de a face nuntă religioasă cu el? Nu vreau alt bărbat în viața mea. Vreau să fiu doar eu și copiii, dar nu pot să mă despart de el, pentru că este un individ obsedat și nu acceptă o despărțire amiabilă pentru copii.
Este foarte tristă istoria vieții dumneavoastră și ce bine ar fi fost să cunoașteți Cuvântul lui Dumnezeu înainte să acceptați relația de concubinaj cu acest bărbat. Oricum, lucrurile evident nu pot fi întoarse înapoi, dar puteți face alegeri înțelepte ca să vă puneți viața în rânduială de acum înainte. Primul lucru de la care trebuie să începeți este să.
Stabiliți o relație personală cu Dumnezeu
El vă iubește și în dragoste pentru dumneavoastră a dat la moarte pe Domnul Isus, pe unicul Său Fiu, ca astfel să puteți primi iertarea de păcate și darul vieții veșnice. Mergând să trăiți în concubinaj cu acel bărbat ați căclat peste porunca lui Dumnezeu care spune foarte clar în cele zece porunci: “Să nu preacurvești.” Trebuie să vă pocăiți din inimă de acest păcat și de toate celelalte păcate pe care le-ați făcut și să întrați în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos alegând să deveniți urmașă și să ascultați în toate lucrurile de El. Apoi, trebuie să căutați neapărat o bisrerică adevărată, unde oamenii cercetează Sfintele Scripturi și tăriesc potrivit cu învățătura sănătoasă a Mântuitorului și nu doar au o formă de religie superficială. Acesta este cel mai important lucru și doar atunci când veți stabili această relație personală cu Dumnezeu veți căpăta pace în inimă și călăuzire de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt în toate împrejurările vieții. Un alt lucru important pe care trebuie să-l faceți este să…
Încetați a mai întreține relații sexuale cu concubinul
Când va veni următoarea dată să vă propună relații sexuale să-i spuneți că acestea sunt acum în afara căsătoriei și sunt păcătoase și urâte înainte lui Dumnezeu. Să-i spuneți că ați ales să ascultați din toată inima de Dumnezeu și că nu veți mai călca poruncile lui și deci, nu veți mai întreține relații sexuale în afara căsătoriei.
Dacă vă propune căsătorie?
Atunci trebuie să-i spuneți că în situația care este acum și având în vedere felul cum se poartă el și cum vă tratează nu este posibilă încheierea unei căsătorii pentru că oricum bine nu va fi. Spuneți-i că vreți o relație frumoasă, bazată pe dragoste, respect și grijă reciprocă și care să vă aducă bucurie la fiecare din voi și copiilor pe care îi aveți împreună. De aceea…
Îndemnați-l să se împace și el cu Dumnezeu
Spuneți-i că dacă va crede din toată inima în Domnul Isus și dacă îl va primi ca Domn și Mântutor personal al lui alegând să asculte în totul de Hristos, viața lui va fi transformată, va primi Duhul Sfânt și va primi putere să trăiască după învățătura frumoasă a Domnului Isus. Invitați-l să vină și el la biserica să asculte predicile, să vorbească cu păstorul și sfătuiți-l să citească Sfintele Scripturi. Ba chiar este bine să-i propuneți să studiați împreună Scripturile. Dacă va dori să devină și el ucenicul lui Hristos și va avea loc o transformare în viața lui, atunci puteți să vă căsătoriți și să fiți fericită cu el. Altfel, cred că vă dați bine seama că nu va duce la bine căsătoria cu acest om. Poate vă întrebați…
Cum veți întreține copii?
Trebuie să-i spuneți concubinului că el este tatăl copiilor și are și el aceeași datorie să-i întrețină material și să ia parte la creșterea lor. Dacă va dori să facă aceasta, să primiți ajutorul lui. Dacă nu va dori, să nu vă îngrijorați. Dumnezeu spune în Sfintele Scripturi:
Domnul ocroteşte pe cei străini, sprijină pe orfan şi pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi. (Psalmi 146:9)
Cântaţi lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin câmpii. Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui! El este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în Locaşul Lui cel Sfânt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi, El izbăveşte pe prinşii de război şi-i face fericiţi; numai cei răzvrătiţi locuiesc în locuri uscate. (Psalmi 68:4-6)
Dumnezeu se va îngriji de dumneavoastră. Vă va da și un servici și vă va da pâinea cea de toate zilele pentru că El este tatăl orfanilor și apărătorul văduvelor. El dă o familie celor părăsiți și vă va da și dumneavoastră o familie, chiar dacă ați ați ajuns unde sunteți din pricina propriilor păcate. Numai întoarceți-vă din toată inima la Dumnezeu și urmați învățătura Lui în toate. Așa să vă ajute Dumnezeu.