Este curvie să trăiești în căsătorie civilă fără căsătorie religioasă?

Întrebare:

Dacă faci cununia civilă și nu o faci pe cea religioasă trăiești în curvie?

Nicidecum. Căsătoria civilă a fost separată de căsătoria religioasă în ultimele secole. Nu a fost așa înainte și acestea două mergeau împreună. Actul de căsătorie se elibera la biserică unde era oficiată căsătoria și era valabil să fie prezentat în orice instanță. Mișcarea ateistă a afectat multe națiuni și ateii tocmai au căutat să înlocuiască căsătoria religioasă cu cea civilă. În statele moderne, care sunt laice, unde Biserica este separată de stat (cel puțin teoretic) obligatorie devine căsătoria civilă, pentru că doar aceasta este recunoscută în instanțele de stat. De aceea, și Biserica cere înainte de oficierea căsătoriei religioase (cununiei) să fie oficiată căsătoria civilă.

Chiar dacă cei ce se căsătoresc refuză sau nu doresc să facă căsătoria religioasă, prin faptul că merg să-și oficieze căsătoria civilă ei declară în fața oamenilor și oficial încheie un legământ unul cu altul. Trist este că Îl îndepărtează sau nu-L recunosc la încheierea acestui legământ pe Autorul institutului căsătoriei. Dar nicidecum nu putem spune că trăirea doar în căsătorie civilă este curvie. Nicidecum. Altfel ar ieși că și toți cei căsătoriți în alte religii trăiesc în curvie. Dar nu este așa.