Cum să faci publicitate unui eveniment creștin cu ajutorul cărții poștale?

Fiind în orașul Chattanooga, TN din SUA am mers duminică la  biserica Woodland Park Baptist Church ca să ne închinăm împreună cu toți sfinții de acolo și să ascultăm mesajul predicat de pastorul Wayne A. Barber. Am văzut și am învățat câteva lucruri interesante care cred că vor fi de folos și altor biserici să le învețe. Pentru că acum la biserică se pregătesc pentru un eveniment evanghelistic, am observat următoarea publicitate făcută interesant și eficient. La întrarea în clădirea bisericii, era pregătită o masă cu cărți poștale pe care era pusă informația despre eveniment și puteau fi folosite ca și invitații.

Pe perete este prins un poster mare (o combinație din mai multe foi format A4) și pe masă erau puse deja cărțile poștale, prinse câte un număr anumit ca oricine dorește să facă publicitate evenimentului să poată lua și să le distribuie altora.

Și imaginea de pe cartea poștală mi-a părut simplă și în același timp foarte reușită și care comunică bine esența evenimentului și cele mai importante informații legate de petrecerea lui.

Interesant este că la acest concert de muzică creștină a fost invitată și o femeie sculptor care chiar în timpul concertului va sculpta ceva și va avea și o expoziție de sculptură. Și lucrul aceasta a fost anunțat în partea din spate a cărții poștale.

Cred că această metodă de a face publicitate este foarte reușită pentru a implica toți membrii în anunțarea și pregătirea unui eveniment creștin la Biserică. Acum se apropie Paștele și sper că cineva din cititorii acestui portal vor găsi folositoare informația aceasta și o vor aplica pentru ai invita mai mulți oameni la serviciile divine sau evanghelizările care le vor organiza cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului nostru Isus Hristos.