Pentru a defini sau a redefini rolul bisericii și familiei creștine de astăzi în educația noii generații vă invit să mergem la rădăcini, să privim la istoria educației creștine și la originea ei. Ca și fundament a educației creștine este educația iudaică bazată pe Vechiul Testament, unde Dumnezeu Tatăl este prezentat ca și învățător, Moise prezintă modul în care părinții trebuie să transmită copiilor legile și principiile morale transmise de Dumnezeu în Deuteronom 6:6-9
”Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi şi să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâni, şi să-ți fie ca niște fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porțile tale.”
Responsabilitatea educării și transmiterii învățăturii este pe umerii părinților, cartea Proverbe abundă cu mame și tați care își educă copiii să asculte de calea vieții și copiii sunt îndemnați să asculte de părinții lor(Proverbe 1:8). Psalmul 78: 5-7 vorbește de tații care transmit legile copiilor lor:
” El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel şi a poruncit părinților noştri să-şi înveţe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte, şi cari, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui.”
Originile creștinismului în Iudaism implică nemijlocit prezența învățăturilor biblice din Vechiul Testament care apoi sunt completate și unite cu cele din Noul Testament și formează un tot întreg pentru a educa și a forma principii creștine în primele generații de urmași a lui Hristos. Așa cum spune Pavel în 2 Timotei 3:16-17:
”Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”.
Momentele de început ale educației creștine au implicat familia creștină, tatăl și mama aveau roluri definitorii pentru a forma credința în copiii lor după modelul și tehnicile învățămîntului iudaic în familii și în sinagogi. În primele secole, creștinii, din cauza persecuției, separării de sinagogi și a martirajului, își educau copiii și îi echipau în familii și în biserici ca să fie pregătiți pentru timpurile grele pe care le traiau, învățăturile Noului Testament ocupând tot mai mult loc în educația copiilor: Efeseni 6:4 ”Şi voi, părinţilor, nu întărîtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.”, Fapte 5:42 ” Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos”. Isus Hristos și Duhul Sfânt apar ca și învățători pe lîngă Dumnezeu Tatal în Ioan 3:2 și Ioan 16:13. Primii autori creștini care menționează rolul familiei și a bisericii în educația creștină sunt: Clement din Alexandria(150-220) care vedea credința ca și temelie a oricărui fel de educație chiar și celei seculare, Origen(186-253) credea că scopul educației este să devii ca și Hristos și rolul învățătorului- unul de ajutor pentru descoperirea lui Hristos, Vasile cel Mare(329-379) a fost un promotor al educației pentru fiecare copil, el nu vedea separată pregătirea pentru viața creștină de creșterea copiilor, Ioan Gură de Aur(347-407) a văzut în mame primele și principalele educatoare creștine pentru copii, educația primită în familia creștină era fundația pentru educația de mai tîrziu și mama era cel mai important exemplu de ucenic a lui Hristos pentru copii, această educație era ca o lentilă prin care trebuia privită educația seculară. Unde este biserica noastră de astăzi față de primii creștini? De ce unii părinții creștini nici nu-și pun problema unui alt fel de educație decât cea laică/seculară? Trăim oare într-o perioadă de slăbire a bisericii care nu-și mai recunoaște rolul de educare a părinților/familiilor în vederea învățării și transmiterii valorilor principale ale creștinismului copiilor lor? Poate oare puținul timp petrecut la biserică și școală duminicală să schimbe în mintea copilului ce plantează cei ce nu-L cunosc pe Hristos la școala laică/umanistă timp de 5 zile pe săptămână? Sunt, însă, și biserici, asociații și familii care au înțeles mesajul biblic pentru educarea copiilor și îl aplică activ, schimbând viețile a milioane de copii care sunt învățați de mici mesajul lui Hristos acasă. Cei mai buni și eficienți în educația acasă sunt creștinii din SUA, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Norvegia, dar și Ungaria, România, țări vecine cu noi. Cât mai așteptăm să ne implicăm mai mult? Când ne vom trezi? Ce semne și minuni mai așteptăm ca să ne educăm copiii acasă așa cum ne îndeamnă Sfânta Scriptură? Scapă-ne, Doamne, de blestemul indiferenței față de educația pe care o primesc copiii noștri!