În perioada 13-15 decembrie am avut harul și invitația să predau în orașul Tbilisi o conferință de studiu biblic inductiv pentru slujitorii din bisericile baptiste și penticostale din Gruzia. Împreună am studiat inductiv cartea proorocului Iona. Acest curs a fost tradus și tipărit recent în limba georgiană. Pe parcursul acestor trei zile am studiat cursul în întregime și am făcut pregătirea necesară pentru fiecare slujitor și lider ca să-l poată preda în biserica și în localitatea sa.
Împreună cu mine a fost și pastorul Mihai Cucoș care păstorește biserica “Emanuel” din Sângerei. Mihai a crescut într-o familie creștină, dar și-a dedicat viața lui Hristos atunci când a început să studieze cursul biblic inductiv “Legământul”. De atunci și-a dedicat viața slujirii în Evanghelie și a venit la Institutul Biblic Inductiv din Moldova ca să fie pregătit. După absolvire a trecut și nivelul avansat de pregătire și acum este unul din profesorii Institutului. La această conferință am venit împreună cu fratele Mihai care a luat parte la predătirea acestor lideri.
Levon Avaghian a venit din Armenia unde conduce clubul de Taekwon-Do “Stolas Leukas” și împreună cu ceilalți 9 antrenori din club antrenează 150 de copii, adolescenți și tineri. La fiecare antrenament Levon și instructorii din echipa lui dedică prima oră studiului biblic inductiv pe care îl fac cu toți elevii lor. În vederea aceasta au fost traduse în limba armeană cărțile de studiu biblic indutiv pentru copii “Sens interzis, Iona” și “Vai, am dat de probleme” (Epistola lui Iacov). Acum Levon va coordona traducerea celei de a treia carte pentru copii “Doamne, învață-mă să mă rog”. Când va fi tipărită cartea, Levon va organiza un seminar la care va invita antrenorii de sport și profesorii de școală duminicală pentru a le oferi pregătire la o conferință de trei zile. Vă invit să ne rugăm împreună pentru acest plan. De asemenea, Levon planifică să vină cu sportivii din echipa lui la Tabăra Internațională de Taekwon-Do, care va fi organizată de Federația de Taekwon-Do (ITF) din Moldova în perioada 9-17 iunie 2017. Vara trecută la Moldova Levon a susținut un examen greu și cu prilejul venirii lui la Tbilisi i-am adus și înmânat certificatul de deținător al centurii negre II Dan.
La încheierea seminarului am primit invitația de la conducătorii bisericilor din Georgia să traducem manualul pentru copii “Doamne, învață-mă să mă rog” și să venim din nou la primăvară pentru a oferi pregătire pentru învățătorii de școală duminicală și tuturor liderilor care vor organiza și desfășura tabere vara așa ca să poată preda acest curs la cât mai mulți copii, adolescenți și tineri. Rugați-vă împreună cu noi pentru realizarea acestui plan și pentru toată lucrarea din Georgia.