Ce spune Biblia despre terapeuții care fac vindecări prin palpări bioenergetice?

Întrebare: 

Azi am mers cu socrul la un terapeutul S.F. pentru o consultație. El pretinde că e școlit de călugării Șaolin și că are capacități bioenergetice și, prin simpla palpare a corpului uman, simte golurile de energie corespunzătoare zonei afectate și, prin transfer de energie, o ameliorează sau chiar o anulează. În plus, are diverse cure de dezintoxicare naturiste pe care le prescrie și mulți pacienți susțin că s-au vindecat, unii chiar de boli incurabile. Inclusiv socrul mi-a confirmat că, în timp ce palmele terapeutului se plimbau pe corpul său, simțea o căldură ce se degaja de la ele în zonele în care el avea probleme de sănătate. Dar, m-au contrariat două afirmații făcute de terapeut: prima – că există Dumnezeu ca forță superioară ce controlează totul, dar restul legat de Isus ori Biserică în sine sunt simple invenții menite să controleze lumea. A doua afirmație este că, conform Bibliei, în care iarăși, nu crede că ar fi de natură divină, Dumnezeu creatorul a lăsat omul încă de la facere să mănânce iarbă și semințe iar nu carne ca în ziua de azi și de aici și bolile apoi moartea. Ce părere aveți despre acești oameni? Vă mulțumesc și Doamne ajută.  

vindecari prin bioenergieNu știu cât de adevărat este că terapeutul (sau peudo-terapeutul) la care vă referiți a învățat la călugării din mănăstirea Șaolin, dar dacă este așa, ar fi preluat cunoștințe din medicina orientală care era studiată și transmisă într-o anumită măsură și în această mănăstire. Cât ține de atingerile acestea, nu știu ce să cred. Dacă mâina unui om este caldă este normal să simți căldura palmelor lui. Dar nici faptul că pot aduce vindecare nu poate fi nesocotit. Este bine știut că pisica are capacitatea să identifice locul bolnav al stăpânului și se lipește de acest loc bolnav tocmai ca să contribuie la vindecare. Deci, nu prea mă văd în postura să mă dau cu părerea cu privire la natura acestor vindecări și îi invit pe specialiști să se exprime. 

 

Pe mine mă îngrijorează mesajul care este răspândit de acest pretins terapeut. El spune că crede în existența lui Dumnezeu, dar, prin afirmațiile pe care le face, distruge credința adevărată din inimile pacienților lui sau, cel puțin, vrea să o distrugă. Dumnezeu este mai mult decât o putere, El este persoană. Domnul Isus este Mântuitorul lumii și Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea dumnezeirii să locuiască în Fiul Său. Satana, care este vrăjmajul sufletelor omenești, este interest să semene necredință în inimile lor și să nege persoana și lucrarea Domnului Isus Hristos. În Epistola I, apostolul Ioan a scris astfel: 

 

Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. (1 Ioan 2:18) 

și apoi…

 

V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl. (1 Ioan 2:21-23) 

Deci, conform celor spuse în acest text biblic, persoana la care ați mers după tratament prin ceea ce a vorbit se califică a fi un antihrist care s-a ridicat pe sine și care tăgăduiește că Isus este Hristosul. Să luăm aminte la îndemnul pe care ni-l face Dumnezeu în Biblie: 

 

Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. (1 Ioan 4:1-3) 

Este bine să faceți cură naturistă de dezintoxicare, dar fără să vă expuneți la influențele antihriștilor. Așa să vă ajute Dumnezeu.