Sunt permise aplauzele în biserică şi în afara ei?

Am primit o întrebare cu privire la aplauze în biserică:

In biserica noastră a apărut o întrebare care a dus la multe neînțelegeri si dezbateri cu argumente destul de convingătoare din ambele părţi. Cu părere de rău așa si nu am ajuns la un numitor comun. Întrebarea consta in faptul daca sunt permise aplauze în biserica si in afara ei? Mulțumesc anticipat.

Dreptarul după care suntem datori să ne conducem toţi creştinii în luarea hotărârilor şi în viaţa de zi cu zi este Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, să vedem ce are de spus Biblia la acest subiect.

Aplauzele sunt o formă de exprimare a bucuriei celor neprihăniţi

Ioas, fiul lui Ahazia a fost ascuns de Atalia timp de 6 ani în Casa Domnului ca să nu fie omorât. După trecerea acestui timp, preotul Iehoiada l-a uns ca şi împărat în faţa oamenilor şi aceasta a fost astfel:

Preotul a adus înainte pe fiul împăratului şi i-a pus cununa împărătească şi mărturia. L-au pus împărat, l-au uns şi, bătând din palme, au zis: „Trăiască împăratul!” (2 Împăraţi 11:12)

Prin aplauze şi poporul şi Iehoiada şi-au exprimat bucuria cu prilejul întronării lui Ioas şi înlăturării tiraniei Ataliei.

Prin aplauze se exprimă bucuria

Iov, în unul din discursurile sale spune astfel despre căderea omului rău:

Oamenii bat din palme la căderea lui şi-l fluieră la plecarea din locul lui. (Iov 27:23)

Iar prorocul Naum când scrie despre căderea cetăţii Ninive şi a Asiriei astfel:

Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este fără leac! Toţi cei ce vor auzi de tine vor bate din palme, căci cine este acela pe care să nu-l fi atins răutatea ta?” (Naum 3:19)

Prorocul Isaia foloseşte şi o personificare interesantă când vrea să arate cât de mare va fi bucuria pentru restabilirea poporului lui Dumnezeu şi scrie:

Da, veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme. (Isaia 55:12)

Prin aplauze îşi exprimă bucuria şi cei răi

Când prorocul Ieremia plângea Ierusalimul după căderea şi dărâmarea lui, scrie că vrăjmaşii îşi exprimau bucuria lor pentru nenorocirea poporului lui Dumnezeu şi prin aplauze:

Toţi trecătorii bat din palme asupra ta, şuieră şi dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului şi zic: „Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă şi bucuria întregului pământ?” (Plâng. lui Ieremia 2:15)

Aplauzele – parte a închinării aduse lui Dumnezeu

Un psalm făcut de fii lui Core începe astfel:

Bateţi din palme toate popoarele! Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie! Căci Domnul, Cel Preaînalt, este înfricoşat: El este Împărat mare peste tot pământul. (Psalmi 47:1-2)

Iar autorul psalmului 98 îndeamnă până şi creaţia să se închine în felul acesta lui Dumnezeu şi scrie:

Să urle marea cu tot ce cuprinde ea, să chiuie lumea şi cei ce locuiesc pe ea, să bată din palme râurile, să strige de bucurie toţi munţii înaintea Domnului! Căci El vine să judece pământul! El va judeca lumea cu dreptate, şi popoarele, cu nepărtinire. (Psalmi 98:7-9)

Din textele biblice nu putem să ne facem concluzie că bătutul din palme sau aplauzele sunt în sine un păcat sau o practică interzisă de Dumnezeu. Intenţia inimii şi motivaţia din care se bate din palme, aceasta este hotărâtoare înaintea lui Dumnezeu. Ne întrebăm atunci…

De ce a apărut în biserici neînţelegeri şi dezbateri cu privire la bătutul din palme?

Cred că au fost anumite motive. În anii comunismului şi ateismului domnea un formalism şi o făţărnicie de nedescris. Oamenii erau impuşi să aplaude continuu pe liderii de partid şi se făcea mare exces de aceste aplauze care rareori erau sincere. Aplauzele erau o formă de închinare pe care o cereau liderii de partid faţă de ei însăşi şi faţă de idolii lor Marx, Enghels şi Lenin.

Poate ar mai fi un argument al celor care se opun aplauzelor şi faptul că nu sunt acestea menţionate ca şi parte a închinării primilor creştini sau că şi-ar fi exprimat ei bucuria în felul acesta. Totuşi, nu avem nici un motiv şi temei biblic să categorisim aplauzele ca şi practică păcătoasă în sine. Şi astăzi, aplauzele sunt o formă de exprimare a bucuriei şi aprecierii şi dacă toţi îşi exprimă aprecierile faţă de cineva sau de ceva în felul acesta şi noi ne separăm prin faptul că nu batem din palme, prin aceasta le comunicăm oamenilor că nu ne bucurăm şi nu apreciem lucrurile care merită bucurie şi apreciere. Dumnezeu ne îndeamnă să ne purtăm cu înţelepciune în toate lucrurile şi ne spune:

Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea. (Coloseni 4:5)

Să nu creăm prilej de ceartă în biserică!

Biblia spune că există “păreri îndoielnice”, lucruri faţă de care avem păreri diferite, dar care nu sunt atât de importante şi esenţiale ca să ne separe unii de alţii. Iată ce scrie Apostolul Pavel cu privire la acest subiect:

Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea. (Romani 14:1-4)

Aplauzele nu sunt menţionate aici, în această listă a părerilor îndoielnice, dar eu sunt de părerea că ele fac parte din această categorie. De aceea, să aplicăm principiul lăsat de Apostolul Pavel şi care spune:

Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni. Aşadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră. (Romani 14:16-19)

Dumnezeu să vă ajute să depăşiţi aceste dezbateri şi neînţelegeri pe care le aveţi acum în biserică ca să vă puteţi uni eforturile împreună la zidirea voastră sufletească şi la propovăduirea Evangheliei în localitatea unde sunteţi şi oriunde vă cheamă Dumnezeu să o faceţi.