Și ce dacă avortul e omor?

0
706

Acesta e titulul uimitor și greu de imaginat al unui comentariu recent publicat în revista feminista americană Salon pe 23 ianuarie: “So what if abortion ends life?” (“Și ce dacă avortul termină viața”?). Articolul poate fi citit în engleza aici, iar mai jos în românește.

Atitudinea și gândirea aceasta, privind copilul nenăscut, nu sunt numai iresponsabile, dar și o ofensă la demnitatea ființei umane. O societate civilizată nu poate justifica omorul copiilor nenăscuți, oricare ar fi ea. Autoarea articolului e Mary Elizabeth Williams.

Și ce dacă avortul e omor?

Dintre toate mișcările diabolice ale mișcării anti-alegere [Notă AFR: “anti-alegere” e eticheta care mișcarea pro-avort o aplică persoanelor “pro-vita”], fără îndoială una din cele mai eficace a fost cooptarea cuvântului “viață”. Viață! Cine vrea sau poate argumenta cu asta? Cine vrea să fie de partea ne-vieții? Acesta e motivul pentru care limbajul celor care sprijină avortul a fost fasonat cu atenție în termeni diferiți. În timp ce oponenții avortului se descriu cu nerabdare ca fiind “pro-vita”, restul dintre noi au trebuit să inventeze termeni mai puțin convingători, cum ar fi “alegere” sau “libertatea reproductivă”. Conversația despre “viață” e adeseori prea spinoasă să fie adusă în discuție. Cu toate acestea, personal am știut pe parcursul tuturor sarcinilor mele, și nu m-am îndoit niciodată, că de fapt purtam în mine o viață umană. De fapt, cred ca asta este fetusul: o viață umană. Dar asta nu mă face cu nimic mai puțin pro-avort.

În momentul în care Roe v. Wade [Nota AFRRoe v. Wade este numele deciziei judecătorești emise de Tribunalul Suprem SUA în 1973, care a recunoscut femeilor americane dreptul la avort] a intrat în a cincea decadă, ne aflăm în unul din cele mai schizofrenice momente a relației noastre naționale cu libertatea reproductivă. Anul trecut am îndurat cel mai mare număr de restricții anti-avort din istorie. Cu toate acestea, sprijinul pentru dreptul la avort este mai ridicat ca oricând, 7 din 10 americani insistând ca decizia Roe v. Wade să rămână în vigoare, și ca drepturile reproductive să fie respectate în “cele mai multe” cazuri. Asta e o creștere uimitoare de 10% în comparație cu acum 10 ani. Și în mijlocul acestui eveniment unic, Planned Parenthood [Nota AFR: cea mai influentă și mare organizație pro-avort din SUA] a luat decizia îndrăzneață de a abandona din vocabularul mișcării pro-avort cuvintele “viață” si “alegere”. În loc, așa cum afirma un film promoțional recent al ei, chestia asta “nu e nici albă, nici neagră”. Este o lovitură necesară și importantă, deoarece în bătălia semanticelor acordăm prea multă atenție celor care domină bătălia înțelesurilor cuvintelor. Și noi, cei de pe pozițiile pro-avort, suntem prea necomfortabili când suntem confruntatați cu argumentele privind “viața” fetusului.

Priviți la realitatea complicată în care trăim: nu toată viața e la fel de egală. (“not all life is equal”) Asta e un concept dificil de discutat pentru o persoană liberală ca mine, de teamă să nu fim asociași cu cei care promovează uciderea bătrânilor ori susținători ai infanticidului. Cu toate acestea, un fetus poate fi o ființă umană fără a avea aceleași drepturi ca și femeia în a cărui trup își află reședința. (“… a fetus can be a human life without having the same rights as the woman in whose body it resides”) Femeia e șeful. (“She’s the boss”) Viața femeii și ce e potrivit pentru circumstantele ei de viață și sănătatea ei trebuie, în mod automat, să aibă precedent asupra drepturilor entității lipsite de autonomie personală din pântecele ei. Totdeauna. (“Her life and what is right for her circumstances and her health should automatically trump the rights of the non-autonomous entity inside of her. Always.”)

Când noi, persoanele care promovăm dreptul la alegere, suntem deranjate de argumentele pro-vita, devenim contrariate. Am prieteni care s-au referit la avorturile care le-au avut ca la “răzuirea unor grămezi de celule”, iar mai târziu, în viață, să afirme, fără ezitare, că, de fapt, au avortat un copilaș (“the baby”) ori pe “micuțul” (“the kid”). Cunosc femei care s-au simțit ușurate după avort, dar și care au jelit întreruperea sarcinii. Cum putem pretinde că simțămintele lor au fost diferite, dar refuzăm să recunoaștem că, de fapt, ceea ce a fost în pintecele lor a fost același lucru? Fetusul uman nu are definiții diferite care depind de simțămintele femeii. Un fetus nu are dreptul să fie numit “fetus” doar dacă femeia care-l poartă intenționeaza să-l nască. (…) Ești uman doar când ești născut? Doar când ești într-o stare viabilă în afara pântecelui? Ești mai puțin o ființă umană când arăți ca o crenguță dar nu când începi să-ți sugi degetul?

Suntem atât de intimidați de cei lipsiți de minte încât ne este teamă să avem aceste discuții pe față. Îngăduim conservatorilor radicali să ne intimideze cu conceptul lor de “viață” și să folosească constrângeri împotriva femeilor, cum ar fi ultrasunetul obligatoriu înainte de avort. De ce? Pentru că atunci când ne vântură în față ideea, deloc corectă, că “avortul stopează o inimă care bate”, ei gândesc că ne vor putea face să admitem acest lucru. Ei cred că dacă numim fetusul “viață” pot merge mai departe să numeaca avortul ucidere. Și tocmai asta ne preocupă, chiar ne înfioară, pe noi, cei care suntem în favoarea libertății reproductive.

Dar noi, ca societate, facem decizii privind viața în fiecare zi. O facem cu privire la bărbațile și femeile din alte țări. O facem cu privire la cei din inchisori. O facem cu privire la pacienții pe moarte și victimile acidentelor. Continuăm să avem dezbateri pasionate privind justificarea acțiunilor noastre ca societate, dar nu trebuie să o facem fiind intimidate de ideea că a avea viață înseamnă  a avea drepturi.

Mi se pare absurd să sugerezi că singurul lucru care ne face în intregime umani este mica ieșire în afara vaginei unei femei. (“It seems absurd to suggest that the only thing that makes us fully human is the short ride out of some lady’s vagina”) Distincția asta s-ar putea potrivi bine din punct de vedere legal, dar filozofic vorbind, cred că am putea fi ceva mai sofisticați. Din nefericire, îngăduim extremiștilor conservatori să perpetueze ficțiunea sentimentală că nici o persoană cu simțăminte umane nu ar putea crede în avort, având în vedere că fetusul uman își mișcă mâinile mici și îi cresc piciorușele. Pozițiile noastre feministe sunt în declin. Cu decade în urmă ne mândream cu ele, dar acum tacem. Mămicile bune nu vorbesc despre avort. Cum așa? Ei bine, pot să vă spun eu, o femeie de peste 40 de ani, care și-a avortat copiii pe care i-a purtat în pintece și pe care i-a iubit, că dacă, printr-un miracol aș fi însărcinată astăzi, poți să-ți pariezi fundul că aș avorta. Aș avea cel mai mare avort din lume. (“”If by some random fluke I learned today that I was pregnant, you bet your ass I’d have an abortion. I’d have the World’s Greatest Abortion”.) (…) Și as pune viața mamei deasupra vieții fetusului de fiecare dată, chiar dacă ar trebui să recunosc că fetusul e cu adevărat viață umană. O viață care merită sacrificată.

Avortul este omor

Sursa: Alianța Familiilor din România