Asociația „Engleza pentru o viață nouă” a organizat sărbătoarea „Thanksgiving Day”

În data de 24 noiembrie Asociația Obștească „Engleza pentru o viață nouă” a organizat sărbătoarea Thanksgiving Day.

„Scopul acestui eveniment a fost să îmbunătățească cunoștințele de engleză, dar și să-i ajute pe participanți să înțeleagă cum să fie mulțumitori în fiecare situație. De asemenea, orice doritor a avut posibilitatea să doneze diferite lucruri pentru copii, care vor fi dăruite de Crăciun. Lilia Crîlov, prezentatoarea evenimentului și profesoară în cadrul Asociației de engleză.

La eveniment au fost prezenți peste 100 de participanți din diferite localități ale Republicii Moldova. Unii elevi au fost invitați de către profesorii lor, iar alții au aflat despre desfășurarea acestuia prin intermediul rețelelor de socializare.  Liza Bîrlădeanu, profesoară în cadrul Asociației „English for a New Life” menționează despre importanța și necesitatea organizării unor astfel de sărbători:

„Organizarea unor astfel de evenimente este deosebit de importantă. Fiind într-un anturaj creștin, elevii noștri se cunosc unii cu alții, se împrietenesc mai bine și astfel sunt motivați să învețe și să-și îmbunătățească nivelul lor de engleză.

De asemenea, ne-am dorit foarte mult ca elevii să învețe să fie mulțumitori lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, urmând exemplul primilor oameni, care au sărbătorit ”Thanksgiving”. La acest eveniment au fost 10 elevi din grupele pe care le conduc în Lăpușna și prin skype. Ei au rămas impresionați de sărbătoare. Au menționat că le-a plăcut evenimentul, jocurile și masa de sărbătoare și au fost motivați să participe la următorul eveniment pe care îl vom organiza de Crăciun.” Liza Bîrlădeanu.

Împărțiți în grupuri, participanții au avut parte de diferite activități în limba engleză. „Jocurile sunt importante pentru ca elevii să învețe o anumită temă într-un mod interesant și plăcut”, a menționat Liza Bîrlădeanu.

„Importanța acestor evenimente este pentru căpătarea experienței care se dezvoltă prin comunicare și încadrare. Prin această metodă a jocului am reușit să rețin acea proviniență a sărbătorii Thanksgiving Day și am cunoscut multe cuvinte noi. Am rămas impresionat și mulțumit de timpul petrecut împreună cu frații și cu persoanele noi.” David Cimpoi, participant.

„Am aflat de acest eveniment prin rețele de socializare și am fost interesată, pentru că este o oportunitate de a-mi îmbunătăți cunoștințele pin diferite jocuri și activități interesante și captivante. La fel, am avut și ocazia să slujesc în grupul de laudă și închinare, slăvind pe Dumnezeu pentru toate lucrurile.” Cristina Ștefan, participantă.

La sfârșit fiecare membru din echipa câștigătoare a primit câte o diplomă și o reducere de 25% la tabăra EFNL, care va avea loc în vara anului 2019.

„Fiind motivată de profesoara mea de limbă engleză, doamna Ina Brăguță, am ales să particip la acest eveniment deosebit. M-am bucurat foarte mult că împreună cu toată echipa din care am făcut parte, ne-am clasat pe locul I. Astfel, am obținut un cupon de 25% reducere la tabăra EFNL. Îi mulțumim foarte mult lui Dumnezeu pentru această binecuvântare.” Crina Popovcean, participantă.

Vasile Filat, directorul Asociației, a avut un mesaj special pentru toți participanții. El i-a îndemnat pe fiecare să fie mulțumitori pentru orice situație din viață. Vă invităm să priviți și acest video de mai jos:

„Am rămas plăcut impresionată de momentele petrecute la acest eveniment, alături de oameni minunați. A fost un timp binecuvântat şi productiv. Aici am învățat mai multe lucruri importante pentru viața mea și anume să ne bucurăm întotdeauna, să ne rugăm neîncetat și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile care ni se întâmplă în viața noastră, chiar de sunt bune sau mai puțin.” Mirela Răilean, participantă.

De asemenea, elevii au mulțumit profesorilor pentru buna organizare a acestui eveniment și în special Marcelei Tașca, care s-a implicat nemijlocit în planificarea programului:

„Vreau să mulțumesc foarte mult profesoarei mele de engleză, care m-a invitat la această sărbătoare. De asemenea, mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizare și buna desfășurare a evenimentului și în primul rând Domnului, pentru că m-a binecuvântat cu un așa un timp extraordinar.” Crina Popovcean, participant.

Sărbătoarea Mulțumirii s-a desfășurat în incinta bisericii „Harul” din orașul Chișinău, strada Ciocârliei 2/8. Asociația Obștească „Engleza pentru o viață nouă” invită toți doritorii să participe la următorul eveniment organizat de Crăciun, care va avea loc pe data de 22 decembrie.