Sunt apostolii fără păcat?

0
1112

Întrebare:

Sunt apostolii fără de păcat?

Apostolii sunt mesagerii Domnului Isus Hristos trimiși pentru a comunica mesajul Evangheliei (Fapte 1:8). Apostolii au primit această autoritate din partea Domnului Isus Hristos, autoritate ce trebuia s-o exprime atât în trăirea lor personală cât și în lucrarea ce le-o încredințase Domnul Isus Hristos. Prin urmare și statutul celor 12 era unic, iar atunci când sunt enumerate darurile spirituale, darul de apostol este menționat primul (1 Cor.11:28, Efeseni 4:11). Statutul și lucrarea de evanghelizare a celor 12 a fost și rămâne un exemplu pentru fiecare creștin. Dacă statutul și autoritatea lor este unică atunci și comportamentul lor trebuie să fie în conformitate cu învățătura învățată de ei.

Totuși sunt apostolii fără de păcat?

În Galateni 2:11-21 apostolul Pavel vorbește despre adevărată justificare în Isus Hristos și că trăirea celui îndreptățit în Isus Hristos nu este prin faptele legii, ci prin credință în Hristos Isus. Pentru a explica acest adevăr Pavel ne relatează incidentul ce a avut loc în Antiohia cu prilejul venirii apostolului Petru.

Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: “Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul iudeilor?” Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri. Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. (Galateni 2:11-16)

Atît apostolul Petru cât și apostolul Pavel știau ce înseamnă să fii iertat prin Isus Hristos și să fi primit Duhul Sfânt. Trăirea lor cu Isus Hristos trebuia să arate că justificarea este doar prin credință în Isus Hristos și nu prin faptele legii. Atunci când apostolul Petru a venit în biserica din Antiohia, apostolul Pavel îl confruntă de ipocrizie, sau de o atitudine greșită a lui Petru care s-a separat de creștinii dintre Neamuri atunci când a venit un grup de iudaizatori din Ierusalim care considerau “că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoțească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el” (Fapte 10:28) și că “Dacă nu primești tăierea împrejur nu poți fi mântuit.” (Fapte 15:1)

Apostolul Pavel a confruntat atitudinea greșită a apostolului Petru care s-a ferit și a stat deoparte de teama iudeilor veniți din partea lui Iacov. Astfel prin comportamentul său Petru a ofensat Evanghelia și de fapt comportarea sa era o contrazicere a Evangheliei și a adevărului că noi, fie Iudeu fie Grec am fost îndreptățiți prin credință în Isus Hristos și nu prin faptele legii, adevăr pe care îl spune însăși apostolul Petru în Fapte 15:7-11. Petru a făcut lucrul acesta din rușine sub presiunea iudaizatorilor. Mai rău este că atitudinea lui Petru a influențat și atitudinea celorlalți iudei, până și a lui Barnaba. Barnaba a fost prins în lațul fățărniciei lor, a ipocriziei lor (a juca fals). Atitudini de felul acesta sunt niște curse întinse pentru cei justificați prin credință în Isus Hristos. Sunt niște atitudini greșite care sunt ca gangrena care se răspândesc foarte repede și care aduc stricăciune și moarte.

Apostolul Pavel confruntă pe Petru în fața tuturor pentru că atitudinea acestuia se reflectase și asupra celorlalți iudei și chiar asupra lui Barnaba, tovarășul de lucru al lui Pavel în Evangheliei care fusese ferm în Ierusalim (Fapte 15) dar care acum ca și Petru cedase presiunii iudaizatorilor. De fapt Pavel confruntă netrăirea lui Petru a Evangheliei. Petru cunoștea Cuvântul lui Dumnezeu dar falimenta în trăirea lui, pentru că el făcuse lucrul acesta nu din convingerile lui personală dar sub presiunea iudaiztorilor. Prin confruntarea sa, Pavel apără adevărul Evangheliei și anume justificarea în Isus Hristos.

Cine se face vinovat de păcatul lui Petru atunci? Hristos care locuiește în el sau el însuși?

Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege. Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos. (Galateni 2:17-21)

Hristos nu este autorul păcatului comis de apostolul Petru ci el însuși poartă răspundere pentru păcatul comis. Însă este o problemă, dacă după ce am fost îndreptățit sunt încă un păcătos și duc un mod de viață păcătos în mod continuu atunci este doar vina mea și nu a lui Hristos. Îndreptățirea mea prin Hristos nu încurajează păcatul și trăirea în păcat. Odată cu schimbarea stării noastre se schimbă și caracterul nostru. Nu mai trăiesc condus de firea pământească ci sunt călăuzit de Duhul lui Dumnezeu. Dacă trăiesc prin firea pământească în timp ce-l reprezint pe Hrisos, fac zadarnic harul lui Dumnezeu.

Sunt apostolii fără de păcat? Da, dacă sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu și trăiesc Evanghelia Domnului Isus Hristos așa după cum vedem în Fapte 20:33-35.

Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi. N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: “Este mai ferice să dai decât să primeşti.”