Albania se întoarce la Dumnezeu

Săptămâna trecută am avut invitaţia şi privilegiul să predau la Şcoala Biblică din orăşelul Erseka din Albania un curs de studiu asupra Evangheliei după Ioan cu aplicarea metodei inductive. Am avut un grup de 21 de studenţi din Albania şi din alte ţări care au fost plini de pasiune pe tot parcursul studiului nostru căutând să înţeleagă în profunzime mesajul Evangheliei după Ioan şi să însuşească metoda inductivă de studiere a Bibliei, ca să o poată apoi folosi în bisericile unde vor pleca să le slujească oamenilor din ţările lor. Aflându-mă în Albania, am căutat să aflu cât mai multe lucruri interesante de la oameni despre ţara lor. Mai jos vreau să împărtăşesc cu cititorii lucrurile aflate şi observate.

Pentru că mai mult de 500 de ani, până în anul 1912, Albania s-a aflat sub ocupaţia Porţii Otomane, religia majoritară în această ţară este Islamul (70%) după care urmează Creştinii din care 20% aparţin Bisericii Ortodoxe Albaneze şi aproximativ 10% creştini ai Bisericii Catolice. Populaţia ţării este de 3,5 milioane, dar, asemănător cu situaţia Republicii Moldova, un foarte mare număr, mai mult de 1 milion din cetăţenii ţării sunt plecaţi în căutare de lucru peste hotare ca să poată întreţine astfel familiile. În ţară este foarte mult şomaj din pricina că lipsesc locuri de muncă.

Încă în anul 1890 a venit în oraşul Korcha, care se află în sudul Albaniei, un om pe nume Gjerasim Qirjazi, care a început să-i înveţe pe oameni scrisul şi să dezvolte limba şi cultura albaneză. Lucrul cel mai frumos despre acest om este că a folosit pentru aceasta Biblia în limba Albaneză şi a creat astfel o şcoală. Odată cu şcoala, a crescut şi o biserică în acest oraş unde oamenii au căutat să trăiască frumos, potrivit cu cele învăţate din Sfintele Scripturi.

După al II-lea Război Mondial, Albania a devenit o ţară comunistă unde s-a aflat la putere tiranul Enver Hoxha din anul 1944 pana în 1985. Aşa cum au procedat totdeauna guvernele comuniste în ţările unde au venit la putere, prima dată au persecutat pe oamenii bogaţi răpindu-le toate averile şi tot aşa au persecutat pe intelectualii ţării făcându-i să moară în lagărele de concentrare sau, o soartă mai bună aveau cei ce reuşeau să plece peste hotare. Oamenii spun ca absolut la toţi le-au fost răpite averile şi oamenii au ajuns să trăiască într-o mare sărăcie. Cel mai mult ce putea să aibă un om era o motocicletă. Doar funcţionarii care erau membri de partid puteau să aibă maşini.

Din anul 1967 Enver Hoxha a interzis categoric orice manifestare a religiei. Au fost închise toate, absolut toate bisericile si moscheile şi au fost transformate în depozite, cluburi, etc. Nicăieri în ţară nu se oficia nici un serviciu religios, nicăieri. Dar a fost însă şi puţină rezistenţă din partea oamenilor la acest fenomen, lucru care este greu de înţeles pentru mine şi nu găsesc explicaţiile. Totuşi, am aflat că Biserica Catolică a fost cea care a s-a opus cea mai mult din toate religiile prezente în ţară. Oamenii trebuiau să ascundă cărţile sfinte şi obiectele de cult chiar şi în casa lor de frică să nu vină cineva de la autorităţi să le găsească, pentru că puteau fi trimişi în lagăre de concentrare şi pentru aceasta. Lucru care mi-a părut că a fost culmea este că dacă se năştea un copil şi mergeau părinţii la autorităţi să facă certificatul copilului, dacă era un nume pe care autorităţile îl considerau religios, nu acceptau să elibereze certificat copilului şi impuneau părinţii să aleagă alt nume. Astfel, pentru ei erau religioase numele Dumitru, Vasile, etc. Oamenii erau nevoiţi să le dea nume copiilor după numele localităţilor, sau să inventeze nume care să fie acceptate de autorităţi.

Mergând prin ţară am văzut foarte multe bunchere ca cele din imagine. Oriunde, absolut oriunde prin ţară sunt foarte multe astfel de ambrazure ca cele din poză. Iată care este istoria acestor bunchere. Cand a venit la putere, Enver Hoxha a rupt orice legături cu statele imperialiste, iar prin anii 70 a rupt legăturile şi cu statele lagărului socialist şi s-a retras din Tratatul de la Varşovia. În felul acesta, pentru el toată lumea au devenit vrăjmaşi. Se temea să fie atacat din orice parte. Astfel, a silit pe oamenii din ţară să construiască, aşa cum mi s-a spus, peste 700.000 de astfel de bunchere. Idea era ca să aibă unul pentru fiecare 10 oameni din ţară şi de acolo să poată duce războiul. Mai spun oamenii că buncherele acestea erau turnate din beton foarte calitativ şi banii necesari pentru construcţia unui astfel de buncher erau suficienţi pentru a construi o casă bună. În loc să le construiască case, tiranul îi trimitea pe oameni la muncă în lagărele de concentrare şi îi forţa să facă bunchere. Cât am mers să văd aceste bunchere şi să le fotografiez, mă gândeam cum unii oameni în loc să zidească relaţii, zidesc bunchere şi apoi lasă după ei doar nenorocire şi dezastru. Dumnezeu spune în Sfânta Scriptură astfel în această privinţă: “Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul, şi cine-şi zideşte poarta prea înaltă, îşi caută pieirea.” (Proverbele lui Solomon 17:19)

În anii 90, când a venit libertatea, lucrurile au început să se schimbe. Au venit mulţi misionari din diferite ţări pentru ai ajuta pe oamenii din Albania să-l cunoască pe Dumnezeu şi să se întoarcă la El. S-a observat o creştere a mişcării evanghelice şi astăzi, după spusele oamenilor, în ţară sunt peste 200 de biserici evanghelice care numără peste 15.000 de credincioşi. Oamenii sunt dornici să studieze Sfintele Scripturi, tinerii merg la şcoli biblice şi în felul acesta creşte o generaţie care se întoarce la Dumnezeu. Biserica Ortodoxă din ţară are un seminar teologic, iar preoţii Bisericii Catolice sunt pregătiţi cel mai mult în şcolile din Italia. În ultimii ani au mai fost deschise şcoala teologică din Durres şi Centrul pentru Conducătorii Creştini din Tirana.

Mi-au lăsat o impresie plăcută oamenii acestei ţări care sunt ospitalieri, harnici şi binevoitori. Drumul cu autobusul de la Tirana la Erseka, locul unde aveam să predau cursul a luat 5 ore şi nu era nimeni în autobus care ar fi vorbit limba română, rusă sau engleză. Astfel, când s-a oprit autobusul la o cafenea, pentru că nu ştiam cât timp va sta autobusul, am alergat şi eu repede să-mi cumpăr o sticlă de apă şi vre-o prăjitură ca să mănânc. Şoferul autobusului sta la masă cu alţi doi bărbaţi şi m-a chemat să mă aşez cu ei. Apoi, a comandat şi mâncare pentru mine şi au căutat cât puteau eu să afle despre mine având o atitudine foarte binevoitoare. Când au înţeles că sunt preot şi am venit în ţara lor pentru ca să-i învăţ pe alţi viitori preoţi Cuvântul lui Dumnezeu, au arătat foarte mult respect. La urmă, când am vrut să plătesc pentru mâncarea care au comandat-o pentru mine, nu au vrut să ia plată de la mine şi chiar mi-au spus şi au arătat că au făcut-o cu multă bucurie pentru mine ca şi oaspete. Felul cum se poartă cu străinii vorbeşte foarte mult despre un popor şi în cazul acesta eu eram străin pentru ei.

Apoi, cât m-am aflat la şcoala biblică, în fiecare dimineaţă, mă sculam devreme ca să alerg şi să fac puţin sport. Am rămas surprins să văd cum la ora aceea devreme oamenii erau deja la lucru, ceea ce arată că sunt o naţiune de oameni harnici şi binevoitori. Într-o zi, în timp ce predam cursul, am văzut prin geam această femeie care în acelaşi timp păştea oile şi împletea o haină. Aceasta iar arată o atitudine deosebită faţă de muncă.

Dumnezeu să binecuvânteze Albania şi prin Evanghelie să le aducă multă lumină, pace şi prosperitate.