Trebuie să te grăbeşti să spui despre credinţa ta?

0
707

Întrebare:

O întrebare simplă….Credeţi în Dumnezeu?
E o întrebare la care mulţi se pripesc să răspundă cu “da” pentru că mulţi au fost învăţaţi de mici să zică “da”! Cred că ştiţi de afirmaţia ” Din întuneric s-a facut lumină” ce puteţi spune despre această afirmaţie?

Credinţa în Dumnezeu este un lucru personal şi legat mult de cunoaşterea Sfintelor Scripturi. A afirma faptul că ai o credinţă în Dumnezeu – arată că Îl cunoşti pe Acel Dumnezeu descris de Biblie. Nu există o credinţă fără cunoaşterea caracterului lui Dumnezeu. Nu pot afirma că eu cred în Biblie şi din acest motiv ea este adevărată ci – tocmai din acest motiv cred în Sfintele Scripturi pentru că este adevărată.

E  foarte bine că mulţi se grăbesc să spună “DA”

Deoarece noi trebuie să fim gata să dăm socoteală de credinţa care este în noi, iar persoana care crede în Dumnezeu nu poată să nege acest lucru.

“Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă,” (1 Petru 3:15)

Totodată , credinţa în Dumnezeu înseamnă şi o încredere în promisiunile Lui:

“Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” (Evrei 11:1-3)

Credinţa în Dumnezeu se vede în faptele tale

“Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.” (Iacov 2:14-22)

Credinţa creştină este o credinţă în acţiune, ea se vede, ea nu poate fi motivată prin gânduri rele şi nici nu este pasivă. Credinţa care o ai în inimă îţi schimbă modul de a gândi şi de a acţiona.

Despre afirmaţia „Din întuneric s-a făcut lumină”

Posibil vă referiţi la primele versete din cartea Genesa:

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.” (Genesa 1:1-5)

Deci, nu din întuneric a fost făcută lumină, ci pur şi simplu Dumnezeu a creat lumina. La acest moment nu este clar care este sursa acestei lumini, deoarece Soarele , Luna şi stelele au fost făcute mai târziu. Dar lumina şi întunericul aveau un scop – să prezinte continuitatea timpului („a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi”).