De ce cuvântul ”Dumnezeu” şi pronumele care se referă la El se scriu cu majusculă?

Întrebare:

Mi-a apărut o întrebare la care bănuiesc că ştiu răspunsul, însă nu găsesc vreo sursă concludentă care să mă convingă. De ce cuvântul “Dumnezeu” şi toate pronumele legate de El se scriu cu majusculă, atât în Biblie cât şi în practica uzuală. Bănuiesc că oamenii au dorit să diferenţieze unicitatea lui Dumnezeu de ceilalţi zei şi dumnezei, dar poate totuşi în limba originară a Bibliei este scris tot cu majusculă.

Vechiul Testament a fost scris în limba Ebraică. În această limbă se scrie de la dreapta la stânga şi nu există majuscule, chiar mai mult, iniţial nu existau nici vocale, ci au fost adăugate mai târziu, pentru citirea exactă a textului.

Noul Testament a fost scris în limba greacă, dialectul “koine” (adică populară) şi erau folosite doar litere majuscule, adică, nu existau minuscule.

Astfel, nici în Vechiul nici în Noul Testament nu a fost făcută diferenţă la scrierea cuvântului “Dumnezeu” sau a pronumelor ce se referă la El.

De ce atunci se scrie cu majusculă în limbile noastre? Pentru că în limbile noastre există conceptul de litere majuscule şi toate numele proprii se scriu astfel. Pentru a atrage atenţia la divinitatea lui Dumnezeu, a Domnului Isus Hristos şi a Duhului Sfânt, s-a găsit cu cale să se folosească majuscule nu doar la scrierea numelor, ci şi a pronumelor ce fac parte din Sfânta Treime. Nu cunosc detalii când au fost stabilite aceste reguli ortografice, dar invit cititorii să completeze la comentarii cu informaţiile pe care le cunosc.