Răzbunarea este a Domnului

Te-ai răzbunat vreodată? Simți sau ai simțit dorința de răzbunare? Trebuie să recunoaștem că răzbunarea este peste tot. Ce este totuși răzbunarea? Răzbunarea este atunci când vrem să (ne) facem dreptate pedepsind cu rău pe cel ce ne-a făcut rău. Trăim într-o lume în care oamenii au devenit tot mai mândri şi autosuficienţi; sfidează pe Dumnezeu şi au îmbrăţişat păcatul cu plăcerile lui de o clipă. Vorbim despre „drepturile omului”, am uitat „drepturile lui Dumnezeu” şi de aceea se încalcă tot mai mult „drepturile semenilor” noştri. Aşa se explică faptul că nu ducem lipsă de motive şi ocazii de răzbunare.

Din propria experienţă ştiu că dorinţa de răzbunare erupe ca un vulcan alimentat de un spirit de dreptate amestecat cu mânie, frustrare şi răutate. Dacă persoana care ţi-a făcut rău persistă în răutate, te sfidează şi nu dă nici un semn de părere de rău, atunci mânia este cu atât mai mare, iar faptul și momentul răzbunării este atât de mult așteptat.

Când mă gândeam la sentimentul răzbunării mi-a venit în minte exemplul lui Iosif. Un tânăr atât de corect în toate lucurile, atât de ascultător de tatăl său, dar atât de înconjurat de ură de către frații săi mai mari. Aceștia doresc să-l omoare, din pricina că tatăl său îl iubea mai mult. Iosif fiind adolescent și fiind trimis de tatăl său să aducă vești despre frații lui, a căzut în mâinile lor care l-au vândut ca sclav în Egipt în timp ce tatălui lor îi spun că a fost mâncat de animale sălbatice. Peste ani, Dumnezeu face ca Iosif să-şi întâlnească fraţii, dar deja Iosif din postura de prim-ministru al Egiptului, iar frații săi muritori de foame. Iosif avea toate motivile omenești să se răzbune pe cei care i-au distrus adolescența, pe cei din cauza cărora tatăl său a suferit mult, pe cei care nu putea măcar o vorbă bună să le spună. Însă Iosif care se temea de Dumnezeu și îl iubea pe Dumnezeu nu le-a făcut nici un rău. Ba mai mult, îi scapă de moarte cauzată de marea foamete care s-a abătut asupra Orientului Mijlociu. Iar la întâlnirea cu ei, când frații se temeau de răzbunarea lui Iosif, acesta le-a răspuns: “fiți fără teamă sunt eu oare în locul lui Dumnezeu?” Exemplu lui Iosif m-a marcat foarte mult, și mi-a dat o lecție ca niciodată să nu mă răzbun, pentru a nu îmi complica viața.

Biblia ne spune: “preaiubiților nu vă răzbunați singuri”. Știu că în fiecare dintre noi este acest simț al dreptății și vrem neapărat ca răul să fie pedepsit. Dar să nu uităm că răzbunarea este o mare cursă.

Iosif nu a căzut în cursa răzbunării, căci răzbunarea este o cursă a diavolului. Biblia spune clar să nu întoarcem rău pentru rău. Chiar dacă din punct de vedere omenesc pare absurd, pentru că a întoarce rău pentru rău e ceva la modă, însă a întoarce bine pentru rău este divin. Fără să ne dăm seama răzbunarea ne pune în situația în care noi înșine ne facem răul ca să pedepsim răul.

Biblia spune:

„Preaiubiţilor nu vă răzbunaţi singuri ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti- zice Domnul”(Romani 12.19).

În timp ce Dumnezeu interzice răzbunarea din partea noastră, ne asigură că răzbunarea aparţine lui Dumnezeu. Trebuie să ne amintim că Dumnezeu este Judecătorul cel drept, că El vede şi cunoaşte totul mult mai bine şi mai profund decât noi dar şi faptul că El va interveni şi va face dreptate.

Este adevărat că datorită mâniei noastre am vrea să vedem dreptatea lui Dumnezeu imediat, dar Dumnezeu are alte planuri. El chiar mai acordă şansa pocăinţei, dar cei care nu se pocăiesc în mod inevitabil vor fi judecaţi. Dumnezeu ne spune clar că răzbunarea este a Lui și că El va răsplăti.

Da, pe moment răzbunarea poate da impresia de ușurare, dar mai apoi aduce regrete. Nu uita că Scriptura spune:

“Dacă îi este foame vrăşmaşului tău dă-i să mănânce, dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău ci biruie răul prin bine”(Romani 12.20-21).