Ce spune Biblia despre sparing?

Întrebare:

Salut. Aș dori să aflu ce spune Biblia despre sparing în timpul antrenamentelor și despre cele din cadrul competițiilor, de exemplu în cadrul competițiilor muay thai sau box etc. Adversarii au ca scop să aplice traume fizice unui altuia. Ce ne sugerează Biblia? Mulțumesc pentru răspuns.

Ce spune biblia despre sparing?Apostolul Pavel când s-a comparat pe sine cu un luptător, care se luptă cu pumnii, a scris așa:

Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (1Corinteni 9: 26-27)

Scriptura nu condamnă aceste exemple de mai sus, dimpotrivă, folosește imaginea sportivului pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine adevărurile duhovnicești.  Aceste exemple ilustrează cum trebuie să ne luptăm noi în Evanghelie. Dacă lupta în sine ar fi fost păcat, Pavel niciodată nu ar fi folosit o astfel de comparație. Mai mult decât atât, în comparația folosită de el vedem clar că luptătorul nu trebuie să se lupte în vânt. De la el se așteaptă să lovească în țintă. Exact acestea sunt regulile sparingului. Nu ești un sportiv bun dacă ieși la luptă și faci cele mai bune lovituri, dar le faci în aer.

Când vorbim despre sparingul din timpul antrenamentelor, acesta este un timp foarte important pentru pregătire, pe care un sportiv bun nu poate să-l neglijeze. Biblia spune:

Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruinţa este a Domnului.(Proverbe 21:31)

Pentru ca calul să fie pregătit pentru ziua bătăliei, este nevoie ca să fie antrenat. Același lucru trebuie să facă orice sportiv bun. Ca să fie pregătit pentru sparingul din timpul competițiilor, el trebuie să practice bine la antrenament. În orice sport antrenamentele joacă un rol foarte important.

Este bine ca un creștin să aibă ca și scop traumarea adversarului?

Nu, nu este creștinește acest lucru. Luptându-se cu partenerul de sparing, orice creștin trebuie să țină cont de cuvintele Domnului Isus care a zis:

Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.(Luca 6:31)

Noi suntem chemați să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine.

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.(Matei 5:16)

Îmi aduc aminte cu câțiva ani în urmă când eram la Campionatul Euroasiatic în Almata, Kazahstan. Toți sportivii lotului național al Moldovei s-au prezentat foarte bine. În una din zile, antrenorul echipei Rusiei s-a apropiat de antrenorul echipei noastre, dl. Vasile Filat și l-a întrebat: “Sportivii tăi sunt unii dintre cei mai buni la competiția aceasta, însă atunci când ei ies pe covorul de luptă, în ei nu vezi nici mândrie, nici ură, nici încruntare. Care este secretul? De ce sunt ei așa?” Atunci, antrenorul nostru a avut ocazia să împărtășească Evanghelia cu acest antrenor și să-i spună despre Domnul Isus Hristos.

Trebuie să înțelegem un lucru foarte important…

Problema nu este în sparing sau în sport, ci în inima omului

Dacă inima omului este păcătoasă, atunci aceasta se va răsfrânge asupra tuturor sferelor din viața lui, chiar și pe plan sportiv. Sportul în sine nu este păcat. Inima celui ce îl practică poate să facă din el ceva păcătos sau ceva care să dea slavă lui Dumnezeu.

Când prima dată am venit la antrenamentele de Taekwon-Do, am venit doar cu un singur scop, să învăț să mă lupt. Mare mi-a fost mirarea când chiar de la primul antrenament, antrenorul meu, în loc să mă învețe a bate, a început să mă învețe cum pot să studiez Biblia. Scopul de a învăța cum să mă lupt l-am avut până în ziua când Dumnezeu S-a atins de inima mea și am luat decizia să-L urmez. După ce am primit pe Domnul Isus în inimă, am continuat să practic același sport, cu aceleași reguli de luptă, dar în același timp diferit. Ceea ce a început să fie diferit a fost inima mea, inimă care a fost spălată și curățită de păcat de Însuși Domnul Isus Hristos.  Din ziua când am primit pe Domnul, m-am îndrăgostit cu adevărat de Cuvântul Lui și atunci am înțeles că, de fapt, sportul poate fi un instrument prin care pot merge în lumea aceasta și să împărtășesc oamenilor dragostea și Cuvântul lui Dumnezeu. Așa am ajuns să fac acest lucru în Moldova și în alte țări unde m-a chemat Dumnezeu. Din practică, am văzut foarte mulți sportivi care mi-au devenit și ucenici, dar care la început au avut același scop, să învețe cum pot pricinui durere altor oameni, cum pot învinge în luptă. Când Cuvântul lui Dumnezeu le atinge inima, oamenii aceștia se schimbă și sportul se transformă dintr-un instrument de distrugere într-un colac de salvare pentru cei pierduți care sunt îndrăgostiți de sport.

Cu ocazia aceasta îmi face o deosebită plăcere să vă invit să vă antrenați împreună cu noi în cadrul clubului de Taekwon-do “Stolas Leukas”. Veniți și vedeți un alt mod de a practica luptele marțiale, la cel mai înalt nivel, însă cu scopuri diferite. Vă invit și la tabăra de Taekwon-Do care va avea loc din data de 10-18 iunie, în orașul Kranevo, Bulgaria. Această tabără va fi organizată de Federația de Taekwon-do ITF Moldova unde, pe lângă antrenamente de înaltă calitate, veți avea posibilitatea să studiați la cel mai înalt nivel Sfânta Scriptură împreună cu noi.

Dumnezeu să ne ajute să facem bine oamenilor și să folosim orice instrument pentru a aduce slavă Numelui Lui și pentru a face ucenici pentru Împărăția Lui!