500 de femei din România și de peste hotare au studiat cursul biblic „Doamne, vreau să Te cunosc”

„Sezoanele vieții și Numele lui Dumnezeu”. Aceasta a fost tema conferinței la care am fost invitat de către Ligia și Tibi Seman ca să predau studiul biblic ”Doamne, vreau să Te cunosc”. Aproximativ 500 de femei din România și de peste hotare au luat parte la acest eveniment, care s-a desfășurat în orașul Mamaia, în perioada 22-26 iunie.

 

Am fost bucuroși să vedem, în timpul seminariilor, săli pline cu femei dornice să studieze Cuvântul lui Dumnezeu. Cu mare atenție și luare aminte femeile răspundeau la întrebări și completau lecția în manual.

 

Impresionate de metoda inductivă de studiere a Bibliei, la finele conferinței femeile au procurat și alte manuale pentru studiul personal al Bibliei, cît și pentru grupele de studiu în care sunt implicate.

Fiecare Nume a lui Dumnezeu, ce prezintă o parte din caracterul Său minunat, a fost strâns legat de etapele vieții. Femeile au mers acasă încurajate să aplice ceea ce au studiat și apoi să transmită și altora aceste perle.

Din partea organizatorilor am văzut o dorință de a studia Cuvântul lui Dumnezeu după manualele Misiunii „Precept Ministries Eurasia” și la alte conferințe.