Cum am învățat să ne prefacem?

Isus Hristos a condamnat vehement aparențele și fățărnicia. Cuvântul „fățărnicie” semnifică pur și simplu a purta o mască. Isus a preluat acest cuvânt, gândindu-­Se la actorii greci sau hypocrites care distrau mulțimea pe scenă. Este vorba de persoane care poartă o mască pentru a face o bună impresie.

Prin însuși natura lui, legalismul îndeamnă și încurajează fățărnicia, întrucât stabilește un cadru comportamental menit să camufleze realitatea. Dacă ne vom uita atent la ceea ce spune Domnul Isus Hristos, vom vedea că El condamnă cu vehemență ipocrizia. În vestita predică de pe munte Mântuitorul a spus odată:

,,Tu, dar când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum o fac fățarnicii în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni. Adevărat vă spun că și­au luat răsplata.”

Spunând acestea, vedem încă o dată că în creștinism prefăcătoria este pedepsită. Nu o singură dată am văzut cum dintr-un simplu act de caritate politicienii, și nu doar ei, au fost subiectul știrilor pentru săptămâni întregi, în dorința acestora de a arăta o altă imagine decât sunt în realitate.

Marele Lev Tolstoi, care s­a opus vehement legalismului, a afirmat că ”religia ancorată în aparență este una slabă și nu te face mai moral.”

Trebuie să cunoaștem că și Domnul Isus a refuzat impunerea unui set limitat de reguli pentru ucenicii Săi. Istoria bisericii stă dovadă a faptului că uneorii noi, creștinii, am avut o atitudine mai extremistă decât cea a fariseilor. Prin secolul IV deja legalismul a luat forme extreme. Evident, Europa de azi este cunoscută mai mult prin decandență morală decât printr-­un legalism extrem. Dar, să nu uităm că avem țări musulmane cu poliție de moravuri care interzice absolut tot, dar singuri nu se pot abține de la nimic. Și noi avem de multe ori o astfel de atitudine în bisericile noastre. Acolo unde legalismul prinde rădăcini, încolțesc și ghimpii ascuțiți ai extremismului.

Legalismul constituie un pericol dintre cele mai subtile, întrucât nimeni nu se va identifica vreodată ca fiind un legalist. Domnul Isus nu­i învinuia pe farisei pentru extremismul în sine, căci mă îndoiesc că Mântuitorului Îi păsa de câte ori aceștia mâncau sau își spălau mâinele… Îl preocupa, evident, că aceștia îi obligau pe alții să se conformeze extremismului, că dădeau mai degrabă atenție lucrurilor neînsemnate, trecând cu vederea ce era cu adevărat important. Nu suntem și noi ca și fariseii Bibliei care, pe de o parte, aduceau cele mai frumoase zeciuieli, dar, pe de altă parte, erau dezinteresați de opresiunile din Palestina. Se gândeau la latura protocolară, dar niciodată de cei care erau vindecați în zi de Sabat sau culmea legalismului a fost însăși execuția Domnului Isus, când fariseii s­au străduit din răsputeri să nu intre în palatul lui Pilat înainte de Paști și au făcut în așa fel ca răstignirea să nu contravină regulilor sabatice. În așa fel a avut loc cea mai rușinoasă fărădelege a istoriei cu respectarea regulilor legale. Păcatul fățărniciei a fost pedepsit dur de Dumnezeu la începutul bisericii primare, când, dorind să pără mai spirituali, un cuplu cu numele Anania și Safira au vândut o moșioară și au dăruit o parte din venit bisericii. Aparent au făcut o faptă nobilă, însă s­au înfățișat înaintea liderilor de parcă ar fi adus tot venitul obținut, cu alte cuvinte s­au înfățișat cu un chip spiritual măsluit.

Sunt doar două leacuri împotriva fățărniciei: sinceritatea și desăvârșirea. Dacă Îl vei iubi pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul ca pe tine însuți, atunci vei vedea nevoile altora mai presus decât ale tale și vei depăși germenii legalismului care pot porni în orice om, fără a mai căuta slavă omenească sau întâietate.

Să fugim de legalism și de fățărnicie dacă dorim să fim plăcuți lui Dumnezeu și oamenilor, pentru că fățărnicia aruncă o mască peste nevoia noastră de a fi plăcuți Creatorului.