Gheorghe Marian - lucrare de misiune prin sport

Mărturia de pocăință a misionarului sportiv Gheorghe Marian

Mă numesc Gheorghe Marian. M-am născut în 1978 într-un sat din raionul Vulcănești, în sudul Moldovei. M-am născut într-o familie obișnuită ortodoxă. Dumnezeu mi-a dăruit părinți minunați care și-au arătat grija și dragostea deosebită față de mine din copilărie și până acum. Ne-au dat tot ce aveau mai bun. Totdeauna ne ajutau pe mine și pe fratele meu în ce era important pentru noi. Le sunt foarte recunoscător pentru aceasta.

În anul 1993 am aflat că în satul nostru în casa de rugăciune se predau lecții de muzică și am decis să mă înscriu și eu. Lecțiile de muzică le preda Dragnev Alexandru Ivanovici împreună cu familia dumnealui. Scopul pe care mi l-am propus era să învăț bine să cânt la pian și în viitor să formez o trupă muzicală ca să câștig bani și slavă. Este important să menționez că lecțiile de muzică nu erau obișnuite atunci, pentru că aveau la bază cântări creștine, poezii, texte biblice. Acestea m-au făcut să mă gândesc serios la existența lui Dumnezeu, la păcatul nostru în fața Lui și la pedeapsa care ne așteaptă pentru păcate. Am înțeles că pe toți păcătoșii îi așteaptă moartea și chinuri veșnice, dar am mai înțeles că Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre și ne-a izbăvit astfel de sub această vină prin credință în El ca să căpătăm viața veșnică. Așa a avut loc nașterea mea din nou, când am înțeles aceste lucruri și am crezut în Domnul Isus.

Gheorghe Marian - prin lecții de muzică creștine m-am pocăit

Puțin mai târziu am primit botezul și am promis lui Dumnezeu să-I slujesc sincer și din toată inima. În așa fel familia Dragnev Alexandru și Nadejda au devenit pentru mine părinți duhovnicești. Ei mi-au dat direcție biblică în viață și mi-au arătat exemplul lor în trăirea lor înaintea lui Dumnezeu. Tot la sfatul lor am mers la Institutul de Studiu Biblic Inductiv.

Institutul de Studiu Biblic Inductiv - Gheorghe Marian

Studiile la Institutul de Studiu Biblic Inductiv din Taraclia le-am început în anul 2000 și au devenit o mare binecuvântare pentru mine pentru tot restul vieții. La acest Institut am învățat să studiez Biblia individual prin cursurile de studiu biblic inductiv scrise de autoarea Kay Arthur. Tot la acest Institut am fost pregătit ca și lider datorită învățătorilor mei Eduard Șișman și Petru Pirneac. Ei m-au învățat practic cum să aplic cunoștințele primite la Institut. Am fost motivat să mă implic în diferite slujiri și lucrări: predarea Bibliei în școli, desfășurarea taberelor de zi, organizarea întâlnirilor de tineret, proiecte sociale și multe altele.

În 2010 a apărut ideea unei slujiri sportive pentru care ne-am rugat foarte mult. Ne rugam ca cineva dintre tineri să se vadă implicat într-o astfel de lucrare și se va apuca de aceasta. Așa și nu primeam răspuns la rugăciune, așa cum ne așteptam noi atunci. Puțin timp mai târziu eu am auzit clar glasul Domnului care mi-a spus și dovedit: ”Gheorghe, cât vei visa tu la această slujire, va veni bătrânețea. Tu trebuie să începi această slujire”. În mintea mea totdeauna răsunau versetele din 1 Corinteni 9:20-22 care spun cum Pavel s-a făcut totul pentru toți ca să-i câștige măcar pe câțiva. Pentru mine acestea răsunau ca un îndemn ca să mă fac sportiv pentru cei ce iubesc sportul și să câștig măcar pe unii din ei.

Gheorghe Marian - student Școala Internațională de Misiune

În anul 2013 am devenit student la o școală unică din Moldova, la Școala Internațională de Misiune – Precept Ministries Eurasia, al cărei director este Vasile Filat. La această școală învață studenți din mai multe țări, nu doar din Moldova. La această școală studenții sunt pregătiți la alegere la 4 facultăți: fotbal, fitness, Taekwon-Do și jurnalism ca să facă ulterior lucrarea de misiune prin sport sau jurnalism. Eu am ales facultatea de Taekwon-Do din următoarele considerente:
1. Am auzit mărturiile mai multor tineri care au mărturisit că s-au întors la Domnul prin această artă marțială.
2. Iubesc sportul. În copilărie visam des să devin campion. Acum vreau să educ prin sport tineri care să fie campioni ai lui Dumnezeu.
3. Sportul în toate timpurile a fost un interes pentru oameni și este o metodă foarte eficientă pentru ucenicie.

Gheorghe Marian - lucrare de misiune prin sport

Am absolvit această școală și acum antrenez 20 de băieți și deja Dumnezeu mi-a dat bucuria să văd roade din lucrare. Trei dintre acești băieți s-au pocăit. Numărul de băieți care vin la antrenamente crește de la an la an. Părinții lor îmi mulțumesc când văd viețile și caracterele lor schimbate.

Mulțumesc mult fratelui Vasile Filat și tuturor profesorilor de la Școala Internațională de Misiune. De asemenea, mulțumesc familiei Moisei Valeriu și Natalia, Rudoi Eduard și Natalia, Opincă Igor. Vă mulțumesc pentru investițiile personale făcute în slujirea aceasta prin sport.

Familia misionarului Gheorghe Marian

Vă rog să înălțați rugăciuni pentru mine și să cereți de la Dumnezeu:
– credință și pocăință sinceră pentru ucenicii pe care-i învăț;
– înțelepciune și roade în lucrul cu părinții acestor copii ca să creadă și ei;
– inventar sportiv pentru lucrare;
– susținere materială pentru familia mea, ca să pot continua fără piedici lucrarea.