Școala de misiune - Maria Starașciuc

Maria Starașciuc: ”Mi-am pus încrederea în Dumnezeu”

Nu înțelegeam ce înseamnă a fi cu adevărat creștin

De mică îmi doream foarte mult să am o relație apropiată cu Dumnezeu, să am un timp în care să mă rog și să primesc răspunsuri la rugăciuni. Credeam că aprinzând o lumânare sau închinându-mă la icoane este ceva corect și plăcut înaintea lui Dumnezeu și doar astfel pot căpăta iertare și mântuire. La acel moment mă înșelam. Nu înțelegeam ce înseamnă a fi cu adevărat creștin.

Școala de misiune - Maria Starașciuc

Am intrat în Noul Legământ și am ales să urmez Învățăturile Domnului Isus

Când avem 12 ani am mers pentru prima dată la o tabără creștină unde L-am cunoscut cu adevărat pe Mântuitorul meu. Astfel, am conștientizat că nici apartenența la o biserică, nici faptele bune nu ne fac creștini. Din momentul în care am ajuns să-L cunosc pe Dumnezeu, am decis să-mi predau viața în mâna Lui și m-am străduit ca în toată purtarea mea să se vadă slava lui Dumnezeu. Am intrat în Noul Legământ și am ales să urmez Învățăturile Domnului Isus, care au devenit hrană pentru sufletul meu.

Îmi doream să împart deciziile și bucuriile pe care le aveam și cu părinții mei, pentru că ei au unul dintre cele mai importante roluri în viața mea. Părinții sunt persoanele care mi-au fost dăruite de Dumnezeu. Prin ei am căpătat viață și doar ei sunt cei care mă iubesc, indiferent de circumstanțele vieții. Din nefericire, ei nu au ajuns să cunoască adevărata fericire pe care ne-o poate oferi doar Isus Hristos și doar dacă venim la crucea Lui și ne cerem sincer iertare pentru toate păcatele săvârșite.

Am certitudinea că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu

De multe ori nu înțelegeam de ce Dumnezeu îngăduie astfel de situații, de ce apar neînțelegeri între mine și familie? Manualul de studiu biblic inductiv ”Vrei să fii ucenicul lui Isus? Trebuie să plătești prețul!” m-a ajutat să trec cu ușurință prin aceste momente. Acum am certitudinea că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu și cunosc că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El.

Am înțeles că cinstirea părinților nu trebuie să treacă peste iubirea Domnului Isus Hristos

Indiferent cît de mult îmi iubesc părinții, am ales să trăiesc după voia lui Dumnezeu, pentru că El este Calea unică ce duce spre destinația noastră finală și fericită în viață – Împărăția eternă a lui Dumnezeu. Nu m-am descurajat atunci când am văzut că părinții s-au depărtat de mine, din moment ce au aflat că m-am botezat și am început să merg la biserică. Mi-am pus încrederea în Dumnezeu, știind că El mă poate ajuta să depășesc obstacolele care îmi vor apărea în cale. Cu ajutorul Lui am învățat să-mi cinstesc părinții, să-i tratez cu dragoste și respect, chiar dacă ei nu acceptă alegerea mea. Am înțeles că cinstirea părinților nu trebuie să treacă peste iubirea Domnului Isus Hristos, ci trebuie să fie în limitele dragostei față de Mântuitorul nostru. Am învățat că Dumnezeu dorește să fiu o pildă în fapte bune pentru ei.

Am conștientizat că trebuie să merg să fac ucenici

De asemenea, eu, ca și copilul lui Dumnezeu, am conștientizat că trebuie să merg să fac ucenici și să vestesc Evanghelia în orice împrejurare. Cu ajutorul lui Dumnezeu am avut oportunitatea să studiez la Școala Internațională de Misiune – Precept Ministries Eurasia, la facultatea de jurnalism.

Această școală a avut un mare impact în viața mea. Aici am învățat cum pot să fac ucenici și să folosesc instrumentele mass-media pentru a răspândi mesajul Evangheliei. De asemenea, studiind zilnic Scriptura prin metoda inductivă, am descoperit multe adevăruri care m-au ajutat să-mi zidesc un caracter și o relație frumoasă cu Dumnezeu.