Ce înseamnă să nu pofteşti lucrurile aproapelui tău?

Întrebare:

Ce vrea sa zică Dumnezeu prin ultima poruncă, care spune „Sa nu pofteşti lucrurile aproapelui tău”? Eu am poftit și am cerut. Asta înseamnă că nu pot să-i cer o ciocolată?

Porunca 10

Pentru început să vedem exact cum este porunca la care faceţi referinţă:

Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău. (Exodul 20:17)

Porunca aceasta este cu referinţă la lucrurile care nu-ţi pot aparţine în nici un fel în mod legal. Nu-ţi poate aparţine casa aproapelui tău dacă el nu vrea să ţi-o vândă. Nevasta aproapelui tău nu-ţi poate aparţine în nici un fel. Dar, ca să înţelegem mai bine să privim la câteva cazuri din Biblie.

Cazul Evei şi al lui Adam

După ce i-a creat pe primul bărbat şi prima femeie şi i-a pus în grădina Edenului, Dumnezeu le-a îngăduit să mănânce din toţi pomii grădinii, dar să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Acesta era un lucru care nu le era îngăduit şi nu puteau să-l aibă nicicum. Fiind ispitită de şarpe,

Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. (Geneza 3:6)

Cazul lui Acan

La cucerirea cetăţii Ierihon, Dumnezeu le-a poruncit copiilor lui Israel să nu se atingă de nici un lucru care era dat spre nimicire pentru că nu le aparţinea. Totuşi, un bărbat pe nume Acan a trecut peste această poruncă şi a adus o mare nenorocire asupra poporului. După ce Dumnezeu i-a arătat prin sorţi lui Iosua cine este vinovatul, adică pe Acan…

Iosua a zis lui Acan: „Fiule, dă slavă Domnului Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte şi spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic.” Acan a răspuns lui Iosua şi a zis: „Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel şi iată ce am făcut: am văzut în pradă o manta frumoasă de Şinear, două sute de sicli de argint şi o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu, şi argintul este pus sub ele.” (Iosua 7:19-21)

Dacă omul păcătuieşte, poftind lucrurile pe care nu le poate avea în mod legal, atunci acest păcat îl va duce la păcate mai grave cum a fost furtul în cazul lui Acan.

David a poftit nevasta aproapelui său şi a comis curvie şi omor

Biblia ne relatează un caz groaznic care a adus căderea lui David, omul despre care Dumnezeu a spus că a fost după inima Sa.

În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim. Într-o după amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat; şi pe când se plimba pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip. David a întrebat cine este femeia aceasta, şi i-au spus: „Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, hetitul.” Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă. Ea a venit la el, şi el s-a culcat cu ea.  (2 Samuel 11:1-4)

Păcatul acesta al curviei care a fost urmare a faptul că a poftit ce este a aproapelui său, a adus mari nenorociri în viaţa lui David. Bat-Şeba era nevasta unuia din cei mai viteji şi credincioşi ostaşi ai săi pe care David l-a omorât ca să-şi acopere vina păcatului săvârşit. Consecinţele au fost grave în viaţa lui David.

Nu este păcat să doreşti lucruri care îţi trebuiesc şi îţi pot aparţine dacă le ceri sau le cumperi. Aceasta nu înseamnă a pofti. Mai este un caz clasic în Biblie care arată diferenţa între a dori, a cere şi a pofti.

Cazul lui Ahab

După aceste lucruri, iată ce s-a întâmplat: Nabot din Izreel avea o vie la Izreel, lângă casa lui Ahab, împăratul Samariei. Şi Ahab a vorbit astfel lui Nabot: „Dă-mi mie via ta, să fac din ea o grădină de verdeţuri, căci este foarte aproape de casa mea. În locul ei îţi voi da o vie mai bună sau, dacă-ţi vine mai bine, îţi voi plăti preţul ei în argint.” Dar Nabot a răspuns lui Ahab: „Să mă ferească Domnul să-ţi dau moştenirea părinţilor mei!” Ahab a intrat în casă, trist şi mâniat, din pricina cuvintelor pe care i le spusese Nabot din Izreel: „Nu-ţi voi da moştenirea părinţilor mei!” Şi s-a culcat pe pat, şi-a întors faţa şi n-a mâncat nimic. Nevasta sa, Izabela, a venit la el şi i-a zis: „Pentru ce îţi este tristă inima şi nu mănânci?” El i-a răspuns: „Am vorbit cu Nabot din Izreel şi i-am zis: „Dă-mi via ta pe preţ de argint; sau, dacă vrei, îţi voi da o altă vie în locul ei.” Dar el a zis: „Nu pot să-ţi dau via mea!” Atunci Izabela, nevasta lui, i-a zis: „Oare nu domneşti tu acum peste Israel? Scoală-te, ia şi mănâncă şi fii cu inima veselă, căci eu îţi voi da via lui Nabot din Izreel!” Şi ea a scris nişte scrisori în numele lui Ahab, le-a pecetluit cu pecetea lui Ahab şi le-a trimis bătrânilor şi dregătorilor care locuiau cu Nabot în cetatea lui. Iată ce a scris în aceste scrisori: „Vestiţi un post; puneţi pe Nabot în fruntea poporului şi puneţi-i în faţă doi oameni de nimic, care să mărturisească astfel împotriva lui: „Tu ai blestemat pe Dumnezeu şi pe împăratul!” Apoi scoateţi-l afară, împroşcaţi-l cu pietre, şi să moară.” Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii şi dregătorii care locuiau în cetate au făcut cum le spusese Izabela, după cum era scris în scrisorile pe care li le trimisese ea. Au vestit un post şi au pus pe Nabot în fruntea poporului. Cei doi oameni de nimic au venit şi s-au aşezat în faţa lui; şi aceşti oameni răi au mărturisit aşa înaintea poporului, împotriva lui Nabot: „Nabot a blestemat pe Dumnezeu şi pe împăratul!” Apoi l-au scos afară din cetate, l-au împroşcat cu pietre, şi a murit. Şi au trimis să spună Izabelei: „Nabot a fost împroşcat cu pietre, şi a murit.” Când a auzit Izabela că Nabot fusese împroşcat cu pietre şi că murise, a zis lui Ahab: „Scoală-te şi ia în stăpânire via lui Nabot din Izreel, care n-a vrut să ţi-o dea pe preţ de argint; căci Nabot nu mai trăieşte, a murit.” Ahab, auzind că a murit Nabot, s-a sculat să se coboare la via lui Nabot din Izreel ca s-o ia în stăpânire. Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, tişbitul, astfel: „Scoală-te şi coboară-te înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel, la Samaria; iată-l este în via lui Nabot, unde s-a coborât s-o ia în stăpânire. Să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu eşti tu un ucigaş şi un hoţ?” Şi să-i mai spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii şi sângele tău.” (1 Împăraţi 21:1-19)

Ahab a dorit via lui Nabot şi a cerut s-o cumpere. Aşa Ahab putea avea via în mod legal. Dar, din moment ce Nabot a refuzat să o vândă, Ahab s-a lăsat controlat de pofta lui păcătoasă şi convins de nevasta lui idolatră a lăsat să fie omorât Nabot ca să-i poată lua via.

Prin ultima din cele zece porunci Dumnezeu ne interzice să poftim lucrurile care nu ne pot aparţine în mod legal, iar cât priveşte cele care ne pot aparţine sau le putem căpăta, le putem cere, sau le putem cumpăra. Nu este păcat să-i ceri cuiva să se împartă cu tine cu o ciocolată sau cu altceva sau să te împrumute când eşti în nevoie. Dar şi mai bine este să te împarţi tu cu cei care sunt în nevoie, căci Domnul Isus a spus că este mai ferice să dai decât să primeşti.