Întrebare:
Puteți să-mi explicați cum să arăt oamenilor că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu?
Cu toate că m-am născut într-o familie de creştini ortodocşi, în copilărie am primit foarte puţină educaţie creştină, iar la şcoală, în naivitatea mea de copil, am crezut repede tot ateismul care eram învăţaţi şi la absolvirea şcolii medii eram deja ateist convins. Când am venit la Universitate, profesorul de Istorie Antică ne-a recomandat să citesc Biblia şi când am început a citi, cel mai mult doream să găsesc pasajele unde Dumnezeu va demonstra că El există şi că Biblia chiar este Cuvântul Lui. Am citit toată Biblia şi tot nu am mai găsit aceasta, dar deja în procesul citirii, am realizat că oamenii nu sunt în stare să scrie o astfel de carte şi că este insuflată de Dumnezeu. A mai luat trei ani de cugetări şi căutări după care m-am decis să întru în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos. Cred că oamenii care nu cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie provocaţi să o citească în întregime şi apoi să se dea cu părerea. Un alt lucru pe care îl găsesc important, este să le spunem oamenilor cunoştinţe generale despre Biblie pe care cei mai mulţi nu le cunosc. Aş vrea aici să invit cititorul să-şi expună părerea. Cum credeţi că-i putem ajuta pe oameni să înţeleagă că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu?