Întrebare:
Aş dori să vă cer o poziție legată de incidentele apărute în mănăstirile din România. Primul e cazul preotului călugăr și a câtorva măicuțe de la o mănăstire de prin Vaslui, care acum 5 ani au încercat să exorcizeze, zic ei, o altă măicuță până au omorât-o, au fost recent eliberați din pușcărie după vreo 4-5 ani. Apoi săptămâna trecută o măicuță din Călăraşi a născut 2 gemene cu, se zice, un preot călugăr de prin Ialomița. Se prestează aşa comportament la traiul închinat lui Dumnezeu? Există pomeniri în Biblie cum că așa ar trebui să ne ducem viața în pustie fără a ne întemeia familii, așa cum fac/ar trebui să facă măicuțele și călugării ortodocși? Dar despre preoții catolici care nu au voie să se căsătorească ce ziceți, de vreme ce sunt destui surprinși în diverse perversiuni de la copii până la animale? Vă mulțumesc și Doamne ajută!
Nu există pădure fără vreascuri…
Este trist să aflăm despre cazurile care aţi menţionat că s-au întâmplat cu aceste măicuţe şi cu călugării sau preoţii, dar nu putem să judecăm despre o confesiune sau în genere despre practica monahismului prin prisma acestor cazuri. Nu există pădure fără vreascuri şi tot aşa, în orice confesiune se strecoară şi s-au strecurat la anumite perioade oameni care au păcătuit şi aşa au adus ruşine la adresa confesiunii, dar cel mai mult, la adresa Bisericii lui Hristos şi a credinţei creştine. Sper că acestor călugări, măicuţe sau preoţi care au fost surprinşi în practici imorale le-a fost aplicată disciplina bisericească tot aşa cum a fost aplicată şi în vremea Apostolului Pavel imoralului din biserica corinteană care a ajuns până acolo că a săvârşit incest cu mama lui vitregă. De fapt, dacă ar fi aplicată disciplina bisericească tuturor imoralilor care se pretind creştini, toţi ar lua în serios consecinţele păcatului. Iar dacă sunt trecute cu vederea astfel de cazuri, sau sunt tolerate, atunci se întâmplă ceea ce a spus Apostolul Pavel că “puţin aluat dospeşte toată plămădeala”, adică, câţiva păcătoşi care se pretind a fi creştini ajung să afecteze prin păcatul lor pe ceilalţi credincioşi şi să coboare standardele sfinţeniei sub nivelul stabilit şi cerut de Dumnezeu în Sfintele Scripturi.
Este monahismul o cerinţă pentru evlavie şi mântuire?
Nicidecum. Nu ne învaţă Biblia că celibatul sau ascetismul, izolarea de lume, ar fi o condiţie pentru mântuirea cuiva. Este adevărat că Apostolul Pavel nu a fost căsătorit, şi că a recomandat şi altora dacă pot, să nu se căsătorească spunând că are mai multă libertate şi posibilităţi pentru a sluji în Evanghelie cel care nu este căsătorit. Însă, nicăieri nu a spus că aceasta este o condiţie pentru mântuire sau că viaţa celibatară ar face pe cineva mai sfânt. Ba invers, chiar a condamnat pe cei ce învăţau astfel. În Epistola I către Timotei, Apostolul Pavel a scris:
Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. (1 Timotei 4:1-3)
Dar să ştiţi că nici Biserica Ortodoxă nu învaţă că monahismul este condiţie pentru mântuire.
Ce spune Biblia?
Monahismul nu este menţionat în Biblie. Nu găsim să fie menţionat în Noul Testament vreun călugăr sau măicuţă, sau mănăstire. Acestea au apărut mult mai târziu şi în mare parte au fost inițiativa celor care au vrut să se dedice lui Dumnezeu pentru anumite slujiri cum ar fi rugăciunea, sau îngrijirea bolnavilor, sau transcrierea cărţilor sfinte, etc. Dar, este trist că uneori în zilele noastre se vede o altă realitate, când bărbaţi sau femei ajung dezamăgiţi de oameni şi caută să meargă în mănăstiri ca să se izoleze. Nu ne învaţă Evanghelia aceasta. Cei ce a crezut în Domnul Isus invers, trebuie să meargă să le slujească oamenilor şi să o facă cu toată dedicarea. Cred că în acest sens Maica Tereza este un foarte frumos exemplu de slujire. Ea a mers să le slujească celor care aveau nevoie de ea şi în dragostea ei pentru Hristos nu s-a izolat de oameni şi nu s-a concentrat asupra atingerii performanţelor de sfinţenie proprie, ci a mers să le slujească celor în nevoie, aşa cum de altfel a făcut şi face Hristos Isus.
Despre preoţii care nu au voie să se căsătorească
Dacă confesiunea catolică a decis că preoţi pot fi doar cei care nu se căsătoresc, decizia le aparţine. În Sfânta Scriptură nu găsim o astfel de poruncă. Oricând sunt trecute calităţile celor ce urmau să fie aleşi la slujba de episcopi, sau diaconi, era cerut pentru ei să fie “bărbatul unei singure neveste”. Iată câteva exemple:
Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. (1 Timotei 3:2)
Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure neveste şi să ştie să-şi cârmuiască bine copiii şi casele lor. (1 Timotei 3:12)
Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit: dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare. (Tit 1:5-6)
Dar să nu mergem cumva într-o altă extremă prin care să se creadă că dacă cineva nu este căsătorit, nu poate fi hirotonisit la slujba în Biserică. Apostolul Pavel nu a fost căsătorit, şi nici despre Timotei nu vedem să fi fost căsătorit, şi totuşi, el a fost hirotonisit de către Pavel împreună cu ceata prezbiterilor. Un lucru este clar, că de la slujitorul lui Dumnezeu se cere să fie un om cumpătat, echilibrat şi care ştie să-şi ţină în frâu dorinţele lui sexuale şi orice altă dorinţă care poate deveni patimă pentru cineva.