Gheorghe Moldovan predă Biblia la antrenamentele de fotbal

Gheorghe Moldovan: ”Să avem credință și îndrăzneală. Dumnezeu totdeauna merge înaintea noastră”

Sunt din satul Țînțăreni, raionul Telenești. Am crescut în familie doar cu bunica și mama. Eram singurul bărbat în casă și totdeauna eram ocupat cu mult lucru. Îmi plăcea să trăiesc după firea pământească.

Când am învățat la școala profesională din orașul Telenești mi-am făcut mai mulți prieteni, printre ei și creștini. Ei au încercat să-mi spună Evanghelia de câteva ori. Eu eram interesat, dar nu am înțeles suficient și, în plus, ei nu aveau o viață creștinească ca cea despre care o povesteau. Astfel, am rămas indiferent față de ei și față de Dumnezeu.

Am absolvit ca cel mai bun elev din cei 400. După absolvire am plecat în Orhei unde timp de un an am învățat la școala de acolo profesia de lăcătuș auto. Îmi placea fotbalul de mic copil și la această școală jucam fotbal pentru școală și aduceam rezultate bune.

Misionarii fotbaliști Gheorghe Moldovan și Gheorghe Porubin

Gheorghe Porubin m-a invitat la Școala Internațională de Misiune

La această școală am făcut cunoștință cu Gheorghe Porubin. El a văzut că jucam bine fotbal și mi-a propus să învăț să fiu antrenor de fotbal la Școala Internațională de Misiune – Precept Ministries Eurasia. Gheorghe des mă invita la biserică și mi-a arătat un exemplu frumos de creștin. La scurt timp mi-a făcut cunoștință cu Radu Blendarencu, care acum îmi este mentor și antrenor. Radu Blendarencu a avut un mare impact în viața mea și mi-a ajuns ca un tată.

Antrenorul Radu Blendarencu cu sportivul Gheorghe Moldovan

La biserică am decis să-L urmez pe Hristos

Începusem să studiez Biblia și mergeam regulat la biserică. În 2014 pe 8 martie am plecat la o conferință la Betel în orașul Chișinău. În tot timpul serviciului divin în inima mea se ducea o luptă. La sfârșit, pastorul a făcut chemare la pocăință. Eu tare doream să devin creștin, dar mă țineau gândurile, frica de părerea rudelor, a prietenilor. Dumnezeu mi-a dat totuși putere în acel moment, m-a ridicat de pe scaun și am plecat în față să-mi dedic viața Lui. Acolo a avut loc pocăința mea și am decis să-L urmez pe Hristos.

Nu aveam încă o viziune clară despre ce trebuie să fac ca să împlinesc voia lui Dumnezeu. În vara anului 2014 am plecat la Școala Internațională de Misiune – Precept Ministries Eurasia la facultatea de fotbal. Eram la primul curs, student în anul I. În primele zile nu înțelegeam pe ce lume sunt. După vreo două săptămâni am înțeles cum e să trăiești o viață frumoasă plină de dragoste. În fiecare zi la Școala de Misiune aveam antrenamente de fotbal în baza programului UEFA și studiam Scriptura intensiv. După prima lună de studii am înțeles că eu trebuie să mă dedic total lui Dumnezeu.

Gheorghe Moldovan - antrenamente UEFA la IMS

Nu este totdeauna ușoară viața de creștin

Nu este totdeauna ușoară viața de creștin, dar e foarte frumoasă. Rudele des îmi spun că nu le mai sunt nepot și uită de noi. Și prietenii m-au lăsat. În schimb, Dumnezeu mi-a oferit pace, Duhul Sfânt, harul Său. N-am cuvinte destule să redau cât este de bine să fiu în mâna lui Dumnezeu.

După anul I la Școala de Misiune, ca și student trebuia să aplicăm tot ce am fost învățați. Aici, de fapt, am primit viziunea de care aveam nevoie. Antrenorul nostru, Radu Blendarencu, s-a implicat și m-a ajutat, m-a susținut în toate ca să încep și eu să fac misiune, așa cum am fost învățat.

Radu Blendarencu a încurajat și învățat misionarul Gheorghe Moldovan

Am mers în localitatea mea, în satul Țînțăreni cu planuri să deschid un grup de fotbal. Am mers la școală și am arătat directoarei diploma de antrenor și i-am spus intenția mea să deschid un grup de fotbal. Doamna directoare, foarte încântată, mi-a permis să merg în fiecare clasă să vorbesc cu elevii. Am planificat primul antrenament chiar pentru a doua zi, chiar dacă din echipament aveam doar o minge și 3 coarde. La primul antrenament au venit 70 de copii. Cu toții am făcut studiu biblic, apoi antrenamentul de fotbal. Am studiat cu elevii cartea Iona. Vedeam deja schimbări în viața ucenicilor. Aceasta este o mare binecuvântare de la Dumnezeu.

Gheorghe Moldovan predă Biblia la antrenamentele de fotbal

După jumătate de an am fost nevoit să plec să fac serviciul militar. Timp de un an am executat serviciul militar. Dar și acolo am avut binecuvântarea lui Dumnezeu cu mine. Eram împreună cu prietenul meu Gheorghe Porubin, care a fost și el luat în serviciul militar. Și acolo am avut ocazii să participăm la campionate și competiții, la care am avut rezultate foarte bune. Cu orice ocazie vesteam Cuvântul lui Dumnezeu.

Am vestit Cuvântul când eram în serviciul militar

Când am terminat serviciul militar, m-am întors să reiau grupul de fotbal. Din păcate, copii erau mai puțini. Deja doar vreo 35. Directoarea deja nu-mi permitea să desfășor antrenamentele în școală, pentru că făceam studiu biblic. Eu însă am continuat. Chiar dacă nu mi se permitea să desfășor antrenamentele în sală, ne întâlneam pe teren și făceam și studiu biblic și antrenamente.

Gheoghe Moldovan - studiu biblic pe stadion

Dumnezeu mi-a pus pe inimă să deschid încă un grup de fotbal și l-am deschis în satul Marcăuți din raionul Dubăsari. Iarăși am prezentat diploma de antrenor și directoarea școlii foarte bucuroasă mi-a permis să lucrez cu cei 90 de copii din școală. La antrenamente au venit doar 30 din ei. În acest grup am avut și tineri mai mari și am avut posibilitatea și lor să le predau Biblia. Împreună 5 verișori venea și sora unuia din ei și asista la antrenamente, Anișoara Caraman. Ea are 16 ani și a studiat mult Scriptura împreună cu noi. Eu i-am făcut invitație la biserică și fata s-a pocăit chiar din prima zi când a fost la biserică. Așa de mult Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a lucrat la inima ei. După a doua vizită la biserică, Anișoara m-a telefonat și mi-a spus că vrea să primească botezul. La scurt timp, Ana Caraman a primit botezul. Acum se implică în tabere împreună cu noi.

Ana Caraman se implică după pocăință în lucrarea de misiune

După anul II la Școala Internațională de Misiune, am continuat grupele de fotbal în satele Țînțăreni și Marcăuți. Pentru că nu mi se permitea să fac antrenamentele în școală, copiii veneau afară și făceam și studiu și antrenament. Părinții vedeau o schimbare în copiii lor și erau foarte mulțumiți.

Fiind în lucrarea lui Dumnezeu, am hotărât să mă dedic total și am mai deschis încă un grup de fotbal în satul Holercani din raionul Dubăsari. Au venit 40 de copii. Nu este ușor să conduc toate aceste trei grupe, dar Domnul totdeauna mă ajută. Am reușit să mergem cu copiii la mai multe campionate și turnee, care motivează mult copiii.

În satul Țînțăreni au început să vină la antrenamente elevi și din satele vecine, Brânzenii Noi și Vechi. Părinții îi aduceau la antrenamente și stăteau cu ei. Asistau și la studiu biblic. Părinții copiilor din aceste sate m-au rugat să merg și la ei în localitate să conduc acolo un grup pentru copiii lor. Am mers, respectiv, și în Brânzenii Noi-Vechi. Au venit în total 25 de copii. Apoi, am mai deschis un grup în satul Step-Soci din raionul Orhei. Astfel, conduc la moment 5 grupe de fotbal și predau Cuvântul lui Dumnezeu.

M-am rugat pentru echipament sportiv. Dumnezeu mi-a împlinit această nevoie prin ajutorul antrenorului Radu Blendarencu și al pastorului Vasile Filat, care, la fel, a avut un mare impact în viața mea. Acum am echipament bun pe care-l folosesc. Merg dintr-un sat în altul cu acest echipament cu transportul public, în microbuz.

Gheoghe Moldovan cu echipamentul sportiv pentru antrenamentele de fotbal

M-am rugat pentru familia mea în tot acest timp și acum mama mea mă susține și ea în lucrare. Așa a lucrat Dumnezeu la inima ei. Când avem turnee și campionate, eu plec cu 3 grupe la competiție și mama merge cu altele 2.

În felul acesta mă implic în lucrare. Dumnezeu îmi dă putere și râvnă. La moment mă deplasez cu transportul public, cu microbuzul cu echipamentul și cu copiii. Am avut și multe greutăți și obstacole în tot acest timp, dar Dumnezeu a lucrat peste așteptările mele. Greutăți din partea rudelor, a directorilor, primarilor, lipsă de echipament, lipsă de transport, de finanțe, probleme de sănătate, dar în toate acestea, prin rugăciune, Dumnezeu mi-a fost alături.

Dumnezeu totdeauna merge înaintea noastră

Dacă cineva are pe inimă această lucrare prin fotbal și intenționează să deschidă grupe de fotbal, recomand să înceapă repede, să nu amâne și să o facă din toată inima. Dacă cu adevărat dorește, nimic nu-l poate împiedica. Dumnezeu totdeauna merge înaintea noastră. Noi doar trebuie să avem credință și îndrăzneală.

Mă rog pentru ucenicii mei să se pocăiască și să capete mântuirea, să ajungă să facă și ei misiune prin fotbal, așa cum și eu fac misiune.