(Video) Până la ce vârstă un copil este absolvit de vina păcatului?

Întrebare:

Conform Sfintelor Scripturi, până la ce vârstă este absolvit de vina păcatului un copil?

Vă invit să ascultați în acest video răspunsul la întrebare:

Nu este stabilită o vârstă pentru absolvirea păcatului unui copil

Mulți spun că vârsta până la care copilul este absolvit de păcat este 6-7 ani sau 10 ani. Vreau să vă spun că nu este în Biblie stabilită o vârstă anumită până la care copilul este absolvit de vina păcatului. În Epistola lui Pavel către Romani apostolul Pavel vorbește despre păgâni, despre popoarele care nu-L cunosc pe Dumnezeu, care nu au avut revelația Lui și nu au cunoscut Sfintele Scripturi. El zice așa:

Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. (Romani 2:14-16)

Dumnezeu ne-a dat fiecăruia conștiință și conștiința este Legea lui Dumnezeu care a fost pusă în noi, în gândurile și în inima noastră. Gândurile noastre, conștiința noastră ne face să deosebim binele de rău. Atunci când copilul începe să deosebească binele de rău, începe să înțeleagă că nu este bine să fure, să înjure, să spună minciuni… Conștiința copilului îi spune că toate aceste lucruri nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Din momentul când conștiința îl condamnă cu privire la anumite lucruri pe care le face, deja copilul poartă responsabilitate pentru păcatele pe care le comite.

Vă invit să priviți și această emisiune pentru a afla mai multe adevăruri despre păcat:

Dumnezeu spune că neamurile, păgânii care nu au auzit niciodată Cuvântul lui Dumnezeu, nu au cunoscut Sfintele Scripturi, când vor veni la judecată vor fi judecați după felul cum au procedat în raport cu conștiința proprie, pentru că conștiința este Legea lui Dumnezeu care a fost scrisă în inima lor. Sunt mulți oameni care au făcut anumite lucruri rele fără să-L fi cunoscut pe Dumnezeu, însă conștiința nu i-a lăsat în pace și unii, neavând nicio nădejde, nicio speranță, neavând la cine să apeleze după iertare, au ajuns până la suicid.

Slăvit să fie Dumnezeu, pentru că ne-a oferit posibilitatea să cunoaștem și să studiem Sfintele Scripturi. Doar în Cuvântul Lui aflăm cum putem căpăta iertare, indiferent de păcatele comise anterior.

Trebuie să-i învățăm pe copii Cuvântul lui Dumnezeu și să-i conducem la Hristos

În Evanghelia după Marcu scrie așa:

I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.  Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea!” Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei. (Marcu 10:13-16)

În aceste versete Domnul Isus ne arată că copiii sunt niște modele pentru noi, maturii. Nimeni nu este atât de deschis la Cuvântul lui Dumnezeu așa cum este un copilaș.

Vreau să vă spun că copilăria este cea mai bună vârstă când copilul se lasă cel mai ușor modelat de Cuvântul  lui Dumnezeu. Dacă noi le vestim copiilor învățătura sănătoasă a Domnului Isus, atunci ei primesc cu mare bucurie Împărăția lui Dumnezeu. Nu trebuie să credeți că deciziile pe care le iau ei în copilărie vor fi abandonate mai târziu, de aceea, dragii mei, vreau să vă îndemn să faceți tot efortul pentru a-i învăța pe copii adevărurile din Sfintele Scripturi. Cei care sunt modelați de Cuvântul lui Dumnezeu în copilărie devin oameni integri, oameni care Îl slujesc cu toată inima pe Dumnezeu.