Oare tot ce au predicat Apostolii este scris în Noul Testament?

Întrebare:

Cum demonstraţi că tot ce au predicat apostolii a fost scris în Noul Testament? Care ar fi argumentele, căci din referatul ieromonahului Petru reiese contrariul.

Oare tot ce au predicat Apostolii este scris în Noul Testament?Nu, în Noul Testament nu este scris tot ce au predicat Apostolii. În cele 27 de cărţi canonice (normative) ale Noului Testament este cuprinsă a doua parte importantă (prima parte se află în Vechiul Testament) a revelaţiei lui Dumnezeu. Numai cărţile Vechiului şi Noului Testament alcătuiesc Sfintele Scripturi. Ele sunt numite “Sfintele Scripturi” pentru că sunt insuflate de Dumnezeu şi sunt Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, ele au autoritatea supremă în materie de credinţă. Această autoritate nu poate fi împărţită cu şi nu poate fi extinsă asupra la nici o altă scriere din lumea aceasta (apologeţi, părinţii bisericii, teologii contemporani, etc.).

Sfintele Scripturi ale Noului Testament nu-şi iau autoritatea doar din faptul că au fost scrise de apostoli, ci pentru că ele sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolii şi ucenicii lor au fost folosiţi de Duhul Sfânt ca şi vase prin care a fost transmisă şi aşternută în scris revelaţia divină. Despre felul cum au fost scrise Sfintele Scripturi însăşi Cuvântul lui Dumnezeu ne spune următoarele:

Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt. (2 Petru 1:20-21)

Să nu atribuim Apostolilor autoritatea care o are doar Dumnezeu. Când au scris textele pe care astăzi le găsim în Noul Testament ei au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt. Toţi creştinii (catolici, ortodocşi, protestanţi, evanghelici) recunosc în unanimitate că doar cele 27 de cărţi ale Noului Testament alcătuiesc inspiraţia divină venită prin oamenii care au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt. Să rămânem credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel a prevăzut că în veacurile viitoare oamenii vor încerca să atribuie autoritate divină scrierilor personale sau ale altor oameni. De aceea, în testamentul lui lăsat lui Timotei înainte de moarte a scris:

Tu însă ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat; din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:10-17)

În capitolul următor Apostolul Pavel continue subiectul şi scrie:

Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. (2 Timotei 4:1-5)

Să fim trezi şi să rămânem la trăirea şi propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu care se găseşte scris în Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament.