Sunt om, sunt puternic?

0
153

 

Oamenii din secolul XXI se consideră persoane puternice, ei sunt  atât de tari încât cred că le pot face pe toate de unii singuri, însă uneori viaţa le oferă diferite încercări, de exemplu: stresuri, boli fizice, probleme financiare, moartea celor dragi, ce le demonstrează incapacitatea lor de a fi stăpâni pe situaţie.

Încercarile schimbă viziunile, caracterul, viaţa oricărei persoane

Aflându-se în una din situaţiile enumerate, oamenii încep să creadă în tot ce n-au crezut până acum. Ei  apelează la toate religiile, la magie, la orice, doar pentru a obţine ceea ce-şi doresc. Este vizibil faptul  că oamenii ce  au trecut  prin  greutăţi  sunt mult mai receptivi la durerea altora. Е uşor să faci dezbateri despre foame când eşti sătul, dar când eşti flămând n-ai dorinţa de-a sta la dezbateri despre produsele alimentare, fiindcă eşti flămând şi eşti preocupat de rezolvarea problemei tale. Deseori, necreştinii, chiar şi cei mai tari ateişti, apelează la Dumnezeu doar atunci când sunt într-o situaţie neplăcută. Am impresia că Dumnezeu pentru ei este un angajat al  unei instituţii, de exemplu pompier, poliţist sau medic, la care se adresează  doar în caz de necesitate… Greşeala acestei categorii de oameni este  că Domnul nu vrea să fie  doar refugiul  în situaţii complicate, el vrea să fie parte din viaţa ta, să fie prietenul tău, să-ţi ofere ţie tot ce e mai frumos în viaţă.

 Oamenii ce nu-L au pe Isus Hristos în inimă, deseori cad în depresie

Foarte mult mi-a plăcut paralela făcută de un propovăduitor, el spunea: „Ce viaţă are păpuşa atunci când nu este în mâinile păpuşarului? Ea n-are valoare atunci când stă nemişcată, dar câte emoţii  de bucurie poate oferi copiilor atunci când este  împreună cu păpuşarul! Noi suntem creaţi de Creator şi putem căpăta armonia în viaţă doar atunci când vom fi în relaţii bune cu Hristos.” 

Diferenţa între un creştin şi necreştin este vizibilă din mai multe aspecte, însă un punct important este că creştinul, deşi trece prin diferite greutăţi, el îşi găseşte alinare în braţele lui Hristos, el are un bun prieten căruia Îi poate povesti toate durerele, patimile, problemele sale. Necreştinii n-au aşa refugiu, ei caută înţelegere la prieteni, rude, familie, dar deseori nu o găsesc la ei. După cum ştim, oamenii ce nu-L au pe Isus Hristos în inimă, deseori cad în depresii, îşi pierd interesul vieţii. Doar  dacă vei deschide uşa inimii tale şi dacă vei permite Domnului să trăiască în inima ta, vei primi pace în suflet.

Suntem oamenii secolului XXI, chiar suntem atât de puternici?  

În secolul tehnologiilor moderne, având posibilităţi nelimitate în comunicare datorită internetului, suntem preocupaţi de toate chestiile ce sunt mai puţin valoroase, pe când  ar trebui să punem accentul  nu pe viaţa  virtuală, ci pe cea spirituală. Suntem oamenii secolului XXI, chiar suntem atât de puternici? Nu, nu suntem puternici. Suntem fiinţe ce au nevoie de Isus Hristos 24 din 24. Suntem creaţii a cărora existenţă n-are sens fără Dumnezeu. După cum vedem, totul este trecător, până când şi noi suntem trecători, deci, puterea noastră se dublează atunci când suntem cu Hristos. Avem nevoie de El, iar El are nevoie de noi.