Relaţia dintre fapte şi mântuire

Care este legătura între faptele creștinilor și mântuire?

1. Faptele nu joacă niciun rol în mântuirea sufletelor noastre

Mântuirea este prin credinţă în Domnul Isus, nu prin fapte. În epistola sa către efeseni apostolul Pavel le scrie:

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi: este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8-9).

Scripturile ne istorisesc că însuşi Avraam a fost socotit neprihănit prin credinţă (Geneza 15:6). În epistola către Romani apostolul Pavel scrie:

Căci ce zic Scripturile? “Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire. Însă celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. Tot aşa şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. “Ferice, zice el, “de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul. (Romani 4:3-8).

Deci, mântuirea este prin credinţă, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni. La Romani 9:30-33 scrie că neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat această neprihănire prin credinţă, iar Israel, care umpla după neprihănire (îndreptăţire, justificare), nu au căpătat-o, fiindcă au căutat-o prin fapte. Când oamenii caută să se apropie de Dumnezeu prin fapte (atunci când sunt religioşi), aceasta mai degrabă îi îndepărtează de Dumnezeu decât îi apropie.

Atunci ce vom zice? Putem păcătui, fiindcă oricum faptele nu joacă niciun rol în mântuirea sufletelor noastre?

2. Faptele vor juca rolul hotărâtor la judecata lui Dumnezeu

Dumnezeu este drept în judecăţile Lui şi nepărtinitor. În epistola sa către Romani Pavel scrie:

Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec. Slavă, cinste şi pace va veni peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. (Roamani 2:9-11).

Deci, mântuirea este prin credinţă, iar judecata este după fapte. Cum se împacă aceste două afirmaţii? Se contrazic Scripturile? Pavel se contrazice singur pe sine?

3. Faptele dovedesc mântuirea sufletelor noastre

Acelaşi apostol Pavel, în prima sa epistolă către corinteni, scrie că unii din biserica din Corint erau altădată nedrepţi, dar acum au fost spălaţi, au fost sfinţiţi, au fost socotiţi neprihăniţi. Cum? În Numele Domnului Isus şi prin Duhul lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:9-11). Acelaşi lucru Pavel îl afirmă şi în epistola sa către Efeseni. El le scrie destinatarilor că ei odinioară erau întuneric, dar acum sunt lumină în Domnul. Şi rodul luminii este: bunătatea, neprihănirea, adevărul, ceea ce este plăcut înaintea Domnului (Efeseni 5:5-10). Iar la Efeseni 2:10, Pavel scrie:

Căci noi suntem lucrarea Lui (a lui Dumnezeu), şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Deci, mântuirea este prin credinţă, dar, odată intraţi în Noul Legământ, Dumnezeu, nu numai că ne iartă păcatele din trecut, dar totodată, prin Duhul Sfânt, El ne dă puterea de a trăi o viaţă nouă. În epistola către Galateni, Pavel scrie care este rodul Duhului Sfânt în viaţa celui ce crede cu adevărat:

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucrurui nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. (Galateni 5:22-24)

Dacă cineva a primit Duhul Sfânt, în viaţa lui trebuie să se vadă roada Duhului Sfânt. Aceasta este dovada unei credinţe adevărate.

Sfântul Iacov scrie în epistola sa despre credinţa adevărată (Iacov 2:14-26). Credinţa fără fapte este moartă şi credinţa se vede din fapte. Iacov aduce două exemple. Primul este exemplul lui Avraam. Avraam a crezut pe Dumnezeu şi lucrul acesta i-a fost socotit ca neprihănire. Prin faptul că a adus pe fiul său jertfă pe altar, Avraam a dovedit credinţa sa:

Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. (Iacov 2:21-22)

Deci, omul este socotit neprihănit prin fapte şi nu numai prin credinţă. Al doilea este exemplul Lui Rahav. Iacov scrie că Rahav a fost socotită neprihănită prin fapte când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale. De ce a găzduit pe soli? Care a fost mărturia credinţei ei? Răspuns găsim la Iosua 2:8-11. Iată ce a motivat-o pe ea să ascundă iscoadele:

Înainte de a se culca iscoadele, Rahav s-a suit la ei pe acoperiş şi le-a zis: „Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră. Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roşii şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe care i-aţi nimicit cu desăvârşire. De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tăiat inima şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră, căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ. (Iosua 2:8-11)

După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă

Apostolul Ioan, în prima sa epistolă (1 Ioan 3:1-12), scrie că cine are în el nădejdea revenirii Domnului Isus şi că la venirea Lui vom fi ca El, se curăţeşte după cum El este curat. Oricine rămâne în Isus Hristos este născut din Dumnezeu şi nu mai păcătuieşte şi nici nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Iar despre cei ce păcătuiesc scrie că ei nu au văzut şi nici nu L-au cunoscut pe Domnul Isus. Ei sunt de la diavolul, nu sunt de la Dumnezeu.

Domnul Isus, în predica de pe munte la Matei 7:13-27, spune că putem cunoaşte oamenii după faptele lor. La început El pune o întrebare: “Culeg oamenii struguri din spini şi smochine din mărăcini?”, dorind prin aceasta să ne arate că omul trăieşte şi acţionează potrivit cu esenţa sa. Domnul Isus compară omul cu pomul. El spune că pomul bun aduce roade bune şi nu poate aduce roade rele, iar pomul rău aduce roade rele şi nu poate aduce roade bune.

Ce dovedesc faptele tale? Dovedesc ele o credinţă adevărată care te poate mântui? Sau te înşeli singur, mergând regulat la o biserică sau vizitând toate mănăstirile din ţară şi respectând o sumedenie de obiceiuri? Este timpul să te cercetezi şi dacă încă nu ai intrat în legământ cu Domnul Isus, o poţi face acum. Cum? După cum ai văzut, mântuirea este prin credinţă, iar credinţa implică cunoaştere, recunoaşterea a ceea ce cunoşti și încredere deplină în lucrurile care le-ai recunoscut. Deci, studiază Scripturile ca să le cunoaşteţi şi cere-I lui Dumnezeu să-ţi dea credinţă.

Domnul să vă binecuvânteze!