Principii de organizare a bisericii locale (Faptele Apostolilor)

Principii de organizare a bisericii locale (Faptele Apostolilor)În timp ce predam sesiunea Apocalipsa la Ucraina, unul din pastorii prezenţi m-a întrebat care sunt principiile Nou-Testamentale pentru organizarea unei biserici locale. Această întrebare m-a făcut curios să studiez subiectul în profunzime şi am început cu cartea Faptele Apostolilor. În acest articol voi împărtăşi primele principii pe care le-am descoperit studiind.

Autoritatea a fost dată pentru propovăduirea Evangheliei

Înainte de înălţarea Sa la cer, Domnul Isus le-a spus ucenicilor despre Duhul Sfânt pe care urmau să-l primească fiecare din ei şi care le va da autoritate pentru a duce Evanghelia până la marginile pământului. Deci, autoritatea a fost dată nu pentru crearea şi menţinerea unui sistem de conducere bine pus la punct, ci pentru înaintarea Evangheliei şi mântuirea celor păcătoşi. Mântuitorul le-a spus apostolilor:

„Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Fapte 1:7-8)

Apostolii au urmărit menţinerea organizării

Domnul Isus n-a lăsat o altă organizare decât a celor 12 apostoli. După ce Iuda a vândut pe Isus şi după învierea şi înălţarea Mântuitorului la cer, una din primele preocupări ale lui Petru a fost menţinerea acestui sistem din 12 apostoli. De aceea, el a venit cu o iniţiativă despre care nu citim nicăieri că i-ar fi cerut-o Domnul Isus sau la care ar fi făcut apoi Mântuitorul vre-o referinţă. Iniţiativa lui Petru a fost ca altul să preia slujba de apostol şi au făcut-o aceasta prin tragere la sorţi, fel în care nimeni din slujitori nu au mai fost apoi aleşi.

Creşterea bisericii implică dezvoltarea sistemului de organizare

Pentru că apostolii erau deplin preocupaţi de propovăduirea Evangheliei şi învăţarea celor deveniţi ucenici, biserica creşterea repede.

În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei. (Fapte 6:1-6)

Instituirea slujbei de „diacon” a fost un răspuns la această nevoie generată de creşterea bisericii şi pentru soluţionarea unei situaţii de conflict. În acelaşi timp, instituirea acestei slujbe a fost necesară pentru a nu-i încărca pe apostoli cu alte responsabilităţi, fapt care i-ar fi oprit de la propovăduirea Cuvântului şi deci, nu ar mai fi înainta Evanghelia cu aceeaşi putere.

Prigonirile au impus modificări ale sistemului de organizare

În capitolul 8 al cărţii Faptele Apostolilor ne este relatat:

În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei. (Fapte 8:1)

Au început de odată să fie plantate multe biserici şi era responsabilitatea apostolilor să supravegheze şi să întreţină bine această lucrare frumoasă de răspândire a Evangheliei. În continuarea aceluiaşi capitol ne este relatat:

Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. (Fapte 8:14)

În cazul acesta, apostolii, care alcătuiau echipa de supraveghere a bisericii conlucrau frumos şi delegau înţelept responsabilităţile. Toţi erau preocupaţi de înaintarea Evangheliei şi nu de acapararea sau menţinerea întâietăţii. În următorul capitol este scris că „Petru cerceta pe toţi sfinţii” şi aceasta ca să-i poată ajuta în creşterea lor spirituală.

Exemplul bisericii din Antiohia poate servi ca şi model pentru plantarea şi creşterea unei biserici şi datorită multor detalii incluse în cartea Faptelor Apostolilor despre această biserica, vom putea urmări şi geneza sistemului de organizare a bisericii. Acestui subiect îi voi dedica un articol aparte.