Istoria Bisericii Creştine “Speranţa” din comuna Negrea raionul Hânceşti

Comuna Negrea se află la o distanţă de 60 kilometri de capital ţării, oraşul Chişinău. Deşi este o comună de aproape 2000 de locuitori, aici cu peste un deceniu în urmă a fost plantă o biserică evanghelică. Despre istoria şi evoluţia acestei biserici ne-a relatat pastoral bisericii “Speranţa” Ion Obleac

Radu Blendarencu: Domnule Ion Obleac care este istoria bisericii “Speranţa” din comuna Negrea?

Ion Obleac: Totul a început acum 18 ani când din satele vecine, Cărpineni, veneau creştini ca sa vestească Evanghelia în comuna Negrea. Atunci grupul de misionari din Cărpineni condus de Nicoale Podoleanu a format un mic grup de studiu biblic, şi astfel încet, încet s-a format şi o mica biserică şi în Negrea. De la început veneau doar câţiva bătrânei, dar fratele Nicolae Podoleanu a lucrat din greu aici şi a rămas pănă a crescut câţiva lideri care să rămână să ducă mai departe lucrarea. Deschiderea oficială a clădirii bisericii a avut loc acum 7 ani. De la început a fost foarte greu cu tot specificul unei biserici de la sate. Oamenii nu ştiau cine suntem noi şi eram batjocoriţi, luaţi în râs, dar cu ajutorul Domnului am trecut şi peste aceste încercări. În present suntem 24 de membri şi încercăm să ducem Evanghelia în satul nostrum prin comportamentul şi atitudinea faţă de sătenii nostri.

R.B. Cine sunt liderii bisericii?

I.O. Eu (n.a. Ion Obleac) sunt pastor al bisericii, şi ca  diacon slujeşte fratele Anatol Mangâ.

R.B. Care este implicarea bisericii în societate?

I.O. Nu avem o implicare aşa cum ne-o dorim încă, dar prin paşii mici pe care îi facem dorim să prezentăm Evanghelia curate oamenilor. Organizăm programe creştine pentru oameni cu ocazia diferitor sărbători creştine. Apoi prin taberele de vară pentru copii deasemenea prezentăm oamenilor adevărul biblic despre Isus Hristos. Din păcate situaţia financiară rea a membrilor din biserică îi fac pe aceştia să aleagă calea exodului peste hotare pentru a se întreţine şi mulţi din biserică uită de menirea pe care o avem pe pământ. Şi cei care am rămas în biserică suntem şomeri. Doar doi, trei din biserică mai lucrează la construcţie.

R.B. Dar cât tine de predarea religiei în şcoală, în ce măsură v-aţi implicat ori vă implicaţi cumva?

I.O. Noi nu ne implicăm sub nici o formă, pentru că nu putem aduna numărul necesar de cereri. Deşi sunt mulţi copii în şcoală, părinţii acestora, preferă programul ortodox de studiu a religiei. Şi apoi nu avem nici un om pregătit să facă această lucrare.

R.B. Care sunt nevoile cele mai mari ale bisericii?

I.O. Avem nevoie pe ambele planuri şi spiritual şi financiare. Oamenii nu prea doresc să rămâne în Cuvânt fiind furaţi de problemele lumii.Dar cred că anume de aici şi se încep toate problemele. Dacă oamenii ar acorda mai mult timp lucrurilor sfinte, alta era şi situaţia lor financiară.

R.B. Vă mulţumesc pentru interviu.