Istoria Bisericii Creștine “Sfânta Treime” din satul Step – Soci raionul Orhei

Step soci

Localitatea Step – Soci din raionul Orhei este relativ tânără în comparație cu alte așezări din Moldova. Fondată în 1899 în urma unei reforme agrare, satul s-a dezvoltat rapid în jurul moșiei evreului Aron Gliuzgold, care a fost unul din primii locuitori ai satului. La începutul secolului 20 apare prima școală în sat, iar la începutul secolului 21 apare  biserica creștină baptistă din localitate. Despre scurta ei istorie ne-a relatat pastorul bisericii Ion Țărnă.

R. B. Domnule Ion cum a apărut comunitatea creștină baptistă din satul Step – Soci?

I. Ț. Creștinismul în acest sat are o istorie scurtă.  Avem 10 de când s-a început a lucra sistematic cu oamenii din sat, de aceea  suntem o biserică foarte tânără,  cu patru ani în urmă ne-am mutat în Step – Soci. Primul om care a venit la Domnul Isus în acest sat  a fost fratele Iacov Rotaru care a decedat acum doi ani. De la acest om s-a răspândit Evanghelia. A venit în sat apoi și Alexei Bucșanu care a lucrat mult pentru ca Evanghelia să ajungă la oamenii din sat, și astfel s-a pornit lucrarea. Acum avem localul nostru unde ne adună cu cei 14 membri. Dar avem pentru anul care vine mai multe persoane care doresc să primească botezul. Ne bucură mult, că la biserică vin mulți copii. Este interesant că în acest sat oamenii sunt receptivi la Evanghelie, majoritatea din ei ascultă foarte atent, dar spun că încă nu a venit vremea să se pocăiască. În cadrul bisericii punem un mare accent pe lucrarea cu copii și adolescenții. Și chiar în curând vom începe un centru muzical în cadrul bisericii, unde tinerii vor avea posibilitatea să învețe a cânta la un instrument muzical.

R.B. Aveți vreo mărturie interesantă cum a lucrat Dumnezeu prin această biserică?

I.Ț. Cea mai mare mărturie sunt viețile schimbate ale oamenilor care l-au acceptat pe Domnul Isus. Dar vreau să vă spun despre soțul unei femei din biserică. El lucrează ca și taxist, și mai mult era plecat de acasă decât în sânul familiei.  Și niciodată nu era de acord ca soția lui să meargă la biserică, ba mai mult se zvonea că  are un mod de viață imoral. S-a ajuns până acolo că el a intentat divorțul soției sale și parcă omenește nu mai era nici o speranță ca această familie să mai existe. Atunci cu toată biserică ne-am rugat pentru ei mai mult timp, și ca răspuns la rugăciuni, soțul sorei noastre din biserică  cu încetul și-a schimbat atitudinea față de soție. Ba mai mult, a  început a veni și la Casa Domnului, ceea ce a fost o mare bucurie pentru noi toți. Acum ne rugăm ca să îl accepte din toată inima pe Domnul Isus care poate ierta orice păcat și restabili orice relație.

R.B. Cum colaborați cu autoritățile locale?

I.Ț. Avem o colaborare foarte bună. Nu am avut până la moment nici o divergență, ba mai mult colaborăm împreună în proiectul Dorcas de ajutorarea familiilor nevoiașe, și cum trebuie ca colaborarea să se facă prin primărie atunci  facem această lucrarea împreună.….

R.B.  dar cu biserica ortodoxă?

I.Ț.  Și cu biserica ortodoxă ne implicăm  în același proiect.

R.B. Cât tine de proiectul predării religiei în școală, în ce măsură ați reușit să vă implicați?

I.Ț.  Am încercat dar au apărut probleme. A venit o profesoare care a spus că ea va preda religia ortodoxă, și ne-au interzis spunându-ne că deja se predă religia în școală. Deși noi am scris cereri, și avem copii care și-au arătat dorința de a studia după programul evanghelic.  Însă avem promisiunea că de la anul viitor vom preda și noi Biblia în școală.  Avem și profesoară pe care am pregătit-o, pentru a preda acest obiect.

R.B. Care sunt planurile de viitor ale bisericii?

I.Ț.  Dorința noastră reiese din Cuvântul lui Dumnezeu. Vrem ca să creștem membrii bisericii noastră în învățătura sănătoasă a Sfintelor Scripturi, și de aceea punem un mare accent pe acest lucru. Îmi doresc ca creștinii din sat să fie exemple bune și creștini încercați. Apoi inima mea este pentru lucrarea cu copii, îmi doresc ca tinerii din sat să îl cunoască pe Isus ca cel mai bun prieten al lor.

R.B. Mulțumesc mult.