Ferice de cei împăciuitori

0
1612

Ferice de cei împăciuitoriPenultima din cele 8 fericiri lăsate de Domnul Isus în Predica de pe Munte scrie:

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! (Matei 5:9)

Bine ar fi să poţi trăi viaţa fără a fi implicat în conflicte, dar este imposibil. Într-un fel sau altul, cu voie şi fără voie, toţi luăm parte la anumite conflicte. Domnul Isus ne învaţă să fim împăciuitori, adică, să luăm iniţiativa împăcării. El ne-a dat un exemplu în acest sens, aşa cum scrie în Biblie:

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)

De aceea, şi nouă, copiilor Lui, care credem din toată inima şi păzim legământul cel nou, ne spune:

Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. (Rom 12:18)

La toţi creştinii, care ne-am împăcat cu Dumnezeu, ne-a fost încredinţată de la El slujba împăcării, aşa cum spune acelaşi apostol Pavel:

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! (2Co 5:17-20)

Cât alegi să trăieşti în voia pornirilor tale păcătoase nu poţi avea pace cu Dumnezeu. Păcatele pun un zid de despărţire între noi şi El. Doar când venim cu pocăinţă din inimă, Dumnezeu ne iartă, ne spală vina păcatelor noastre şi ne dă pacea divină despre care Domnul Isus a spus:

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. ( Ioan 14:27)