De ce te depărtezi de Dumnezeu?

Întrebare: 

Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din lume. Mă doboară poftele pămînteşti. Mi se răcește credința, cu fiecare zi ce trece nu mai sunt așa înflăcărat ca înainte. Vă rog, ajutați-mă că mă tem de ce mă așteaptă dacă mă departez de Domnul. 

 

 

Îmi pare rău de ce ți se întâmplă și tare mult doresc să vorbim mai mult ca să pot înțelege mai bine de ce ai ajuns unde te afli acum și să-ți pot da sfaturile necesare. Dacă locuiești în Chișinău, te invit în fiecare duminică la orele 14:00 și în fiecare marți și joi la orele 18:00 ca să iai parte la serviciile divine și apoi să putem discuta și să te sfătuiesc. Îți voi da, însă, câteva sfaturi și în acest mesaj. 

Depărtează-te de oamenii neevlavioși

Dacă spui că te doboară poftele lumești, înseamnă că te-ai expus la lucruri care ți-au alimentat și îți alimentează aceste pofte. Cine îți sunt prietenii? Verifică bine și vezi cine îți sunt prietenii și care este starea lor spirituală. Cu tristețe îți spun că și printre cei care se pretind și se numesc creștini sunt mulți care au doar o formă de evlavie, dar îi tăgăduiesc puterea și nu se deosebesc cu nimic de restul păcătoșilor care nu-L cunosc pe Hristos. Dacă ai astfel de prieteni „creștini” și te afli sub influența lor, trebuie să te depărtezi cât mai curând de ei. Așa spune Dumnezeu în Sfânta Scritură la Epistola II a lui Pavel către Timotei. Citește cu atenție capitolul 3 ca să vezi adevărul pe care ți-l spun. 

Studiază Sfintele Scripturi

Omul nostru dinăuntru, adică omul nostru spiritual, are nevoie de creștere și întreținere a unei condiții spirituale bune. Aceasta se poate realiza doar prin intermediul hranei bune spirituale. Fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să aibă disciplina de a studia profund Sfintele Scripturi. Chiar dacă Timotei cunoștea din pruncie Sfintele Scirpturi și chiar dacă a petrecut mult timp cu el și l-a învățat Cuvântul lui Dumnezeu, înainte de plecarea sa din această lume, apostolul Pavel i-a scris lui Timotei astfel: 

 

Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat; din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:14-17) 

 

Fă-ți și tu disciplina să studiezi în fiecare zi profund Sfintele Scripturi. Nu te mulțumi cu o citire mecanică a unui sau mai multor capitole. Este o foarte mare diferență între citirea și cercetarea Bibliei și Dumnezeu ne învață și ne poruncește să cercetăm continuu Cuvântul Său. Numai așa poți să fii și să rămâi tare în credință, căci „credința vine în urma auzirii și auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu”.  Îți recomand cu insistență să faci rost de manualele de studiu biblic inductiv ca să înveți cum să studiezi profund Biblia și să-ți formezi disciplina de a studia zilnic.  

Nu lipsi de la serviciile divine

Noi trăim în secolul confortului exagerat când oamenii nu vor să facă nici cele mai mici eforturi pentru lucrurile sfinte. Nu toți, dar cea mai mare parte din ei dacă sunt puțin obosiți, dacă sunt puțin bolnavi, dacă este ploaie sau puțin mai frig afară, ei imediat refuză să mai vină la serviciile divine. Creștinii din primele secole erau nelipsiți de la închinare în fiecare zi. Iată de ce ei erau și rămâneau tari în credință. Ei își alimentau bine credința cu învățătura apostolilor și de aceea erau totdeauna sănătoși în credință. Să nu mai lipsești niciodată de la serviciile divine. Eu am spus și le spun totdeuna creștinilor pe care îi păstoresc că absentarea de la serviciile divine este primul simptom al căderii lor spirituale care a început.  

Alege-ți bine prietenii

În Epistola II către Timotei apostolul Pavel i-a scris despre alegerea prietenilor ucenicului său care, de altfel, era destul de spiritual, căci era lider și lucrător în Evanghelie. Totuși, și pentru el conta mult cine îi vor fi prietenii și în compania cui va petrece timp. De aceea apostolul i-a scris: 

 

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. (2 Timotei 2:22) 

 

Caută și tu tineri care Îl iubesc cu adevărat și din toată inima pe Domnul Isus. Dacă nu cunoști astfel de tineri, eu îți recomand tinerii de la mișcarea „Generația Curată”. Caută să te împrietenești cu ei și implică-te în lucrările frumoase duhovnicești pe care le fac ei în țara întreagă.  

Învață să-ți păstrezi vasul în sfințenie

În lumea noastră sunt foarte multe provocări la imoralitate sexuală. Altădată nu erau așa de frecvente și așa de liber expuse. Acum ele sunt peste tot și din abundență. De aceea, copiii lui Dumnezeu trebuie să învețe înțelepciune duhovnicească ca să știe cum să-și păstreze vasul în sfințenie, cum este scris: 

 

Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. (1 Tesaloniceni 4:3-5) 

 

Îți recomand să faci rost de cursul „Cum își poate controla un bărbat gândurile, dorințele și pasiunile?” de Bob Vereen și să-l studiezi bine ca să înveți a-ți ține vasul în sfințenie și cinste și să nu te pomenești că ești chinuit de aprinderea poftei sexuale, ca păgânii care nu cunosc pe Dumnezeu. 

Citește cu atenție aceste sfaturi și urmează-le și Dumnezeu să te ajute să te refaci în credință și să-L urmezi totdeauna pe Domnul Isus cu toată dragostea.