Să mai plătești impozitele când statul nedreptățește cetățenii?

În acest articol voi răspunde din Biblie la următoarea întrebare:

Bună ziua! Deja o perioadă lungă mă frământă întrebarea legată de impozite. Probabil vă este cunoscut faptul că țara noastră are un sistem economic instabil, fapt ce a dus la instaurarea unor legi impozitare care nu-ți permite să ai un profit decent, indiferent de afacerea pe care o deții (excepție afacerea imobiliară). Ținând cont de faptul că este practic imposibil să am un profit decent din cauza sistemului nostru „PERFECT”, întrebarea este dacă ar trebui eu să achit toate impozitele statului? Pentru că dacă le-aș achita, atunci profitul meu ar fi mai mic decât salariul mediu în țara noastră, iar uneori egal cu 0… și de ce ar trebui să achit impozitele unui stat care practic îmi „fură” tot venitul pe care-l obțin și care are un sistem financiar „prost conceput(ilogic)”? Țin să menționez că ca și afacerist, ofer oamenilor locuri de muncă bine plătite. Activitatea pe care o am nu este ilegală și nu este contra Bibliei. O altă întrebare este legată de persoanele care lucrează în companii neoficial, care au ca venit %%% din vânzări și nu lucrează pe baza carnetului de muncă, ca urmare nu achită impozitele la stat și, respectiv, nici nu beneficiază de facilitățile pe care le oferă statul. Întrebarea este următoarea: ar trebui aceste persoane să achite impozitul la stat, ținând cont că lucrând neoficial ei obțin un venit lunar mai mare, fapt ce le permit să-și întrețină familia și să nu părăsească țara noastră pentru a câștiga un pic mai mult? Dacă în ambele situații răspunsul conține „achitarea impozitelor”, atunci nu ar fi mai ușor să părăsim țara, să plecăm la „zarabotkă” pentru a întreține familia? Aștept un răspuns bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu și vă rog să încercați să luați în considerare ambele poziții pe care le-am descris mai sus. Mulțumesc.

impozitele

Chiar dacă Imperiul Roman a avut un sistem de guvernare bine pus la punct, viața pentru locuitorii țărilor cucerite nu a fost ușoară și au fost apăsați de impozite grele care trebuiau plătite doar cu o monedă specială pe care era chipul Cezarului. Tocmai pentru că toți oamenii știau cât de greu este să achiți impozitele și să poți duce un trai decent, fariseii s-au folosit de prilej ca să-I pună Domnului Isus o întrebare și să-L poată ispiti. Iată ce scrie în Biblie:

Atunci fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba. Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. Spune-ne, dar, ce crezi? Se cade să plătim bir cezarului sau nu?” Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi banul birului.” Şi ei I-au adus un ban. El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Matei 22:15-21)

Trecând peste intenția fariseilor în adresarea întrebării care a fost una josnică, Domnul Isus totuși a dat un răspuns cu privire la impozite și care se aplică și nouă, tuturor, în toate vremurile și anume că impozitele trebuie plătite.

Același gând l-a spus și apostolul Pavel, care, înainte de a vorbi despre impozite, a insistat la ucenicii din Roma (și toți ceilalți ucenici care doresc răspunsuri din Biblie) să înțeleagă care este originea și esența orânduirii de stat:

Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei, dar, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. De aceea, trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. (Romani 13:1-5)

Tocmai pentru că orânduirea de stat a fost instituită de Dumnezeu, de aceea trebuie să fim supuși dregătoriilor până unde aceasta nu vine în conflict cu credința noastră în Domnul Isus Hristos. Apoi apostolul a vorbit și despre impozite că trebuie să le plătim:

Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea. (Romani 13:6-7)

Dar va spune cineva că îmi este mie ușor să dau aceste sfaturi nefiind antreprenor, dar să încerc să mă pun în pielea lor și să văd dacă este posibil să plătești impozitele și să ai profit. Atrag atenția că nu este soluția mea doar, ci este porunca din Cuvântul lui Dumnezeu.

Cred că mai este un moment important la care trebuie să atragă atenția oamenii de afaceri: să fie bine informați cu privire la sistemul fiscal și să nu permită birocraților corupți să facă abuz de lipsa lor de competență. Informați-vă bine cu privire la sistemul de impozite așa ca să nu vă pomeniți că plătiți impozite pe care nu trebuie sau că le plătiți de două ori, sau alte curse care vă pot fi întinse.

Mă rog să vă ajute Dumnezeu în afacerea pe care o conduceți ca să fie prosperă și să-I aduceți slavă lui Dumnezeu și făcându-le bine oamenilor.