Despre diferenţele în relatările evangheliştilor Matei şi Marcu cu privire la învierea lui Isus

Despre diferenţele în relatările evangheliştilor Matei şi Marcu cu privire la învierea lui IsusÎntrebare:

Am găsit diferenţe între spusele evangheliştilor Marcu şi Matei cu privire la învierea lui Isus. Matei spune că duminică Maria și Maria Magdalena s-au dus la mormântul lui Isus şi, în drumul lor, a apărut un înger care le-a vestit învierea lui Isus. Marcu, pe de altă parte, spune că femeile au intrat în grota unde era corpul lui Isus şi că Isus le-apărut în diferite chipuri, atât lor cât şi apostolilor, încercând să vestească învierea lor. De ce aceste diferenţe? Sunt sigură că voi mai găsi şi altele în paginile următoare ale Noului Testament. Cum putem să ne încredem în cuvintele apostolilor?

Mai întâi să vedem ambele versiuni aşa cum sunt relatate pe paginile Noului Testament.

Relatarea după Matei

La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi. Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.” Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Dar iată că le-a întâmpinat Isus şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea: acolo Mă vor vedea.” (Matei 28:1-10)

Relatarea lui Marcu

După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele. Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?” Şi, când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită. Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră. Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus.” Ele au ieşit afară din mormânt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. (Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci. Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau. Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o. (Marcu 16:1-11)

O imagine întreagă

Fiecare autor al evangheliei sau ale celorlalte cărţi din Sfintele Scripturi a scris fiind insuflat de Duhul Sfânt. În acelaşi timp, mulţi din ei au fost martorii evenimentelor sau au scris în baza relatărilor martorilor oculari, ca în cazul lui Luca. În chip miraculos, Dumnezeu a pus împreună toate aceste relatări, ca să ne dea o imagine completă şi potrivită cu adevărul. Autoarea întrebării a citit doar primele două evanghelii, dar când va citi şi celelalte două, va afla detalii noi cu privire la ceea ce s-a întâmplat în dimineaţa învierii Domnului Isus.

Îngerul le-a întâlnit pe femei la întrarea mormântului, stând pe piatra dată la o parte şi tot îngerul acesta le-a invitat pe femei să vină şi să vadă cu ochii lor că trupul lui Isus nu este. Deci, îngerul le-a invitat înăuntrul mormântului.

Isus li s-a arătat femeilor nu în mormânt ci când ele alergau să spună apostolilor despre învierea Lui.