Definiția păcatului potrivit cu 1 Ioan 3:4 (păcatul este fărădelege)

Întrebare:

Este Legea celor zece porunci a lui Dumnezeu veșnică sau temporară? Definiția cea mai exactă a păcatului este dată de ucenicul iubit a Domnului Isus și anume apostolul Ioan în prima sa epistolă: „…și păcatul este călcarea Legii…” (1Ioan 3:4).Deci, jertfa Domnului Isus Christos a avut ca țintă darea păcatului la o parte, nicidecum anularea Legii Divine. Cum explicați voi desființarea Legii lui Dumnezeu?

Am arătat în alte articole că Legea despre care vorbește apostolul Pavel în epistolele sale este Vechiul Legământ încheiat de Dumnezeu cu poporul Israel și care a fost dat poporului Israel ca să fie un îndrumător spre Hristos până avea să vină Hristos. Din moment ce a venit Hristosul nu mai suntem sub acest îndrumător. Problema unora este că confundă „Legea” cu voia lui Dumnezeu și atunci ei învață că creștinii trebuie să țină Legea. Dar ce înseamnă aceasta pentru ei? Ei aleg selectiv niște porunci din Lege (Vechiul Legământ), cum ar fi ținerea sabatului, consumarea cărnii de porc…, lucruri care purtau umbra bunurilor viitoare. Ei învață pe alții că trebuie să țină Legea, dar de fapt ei singuri nu respectă Legea. De ce? Pentru că dacă până la Hristos nimeni nu a fost în stare să țină Legea, atunci acum aceasta este imposibil din cauza că lipsește Templul lui Dumnezeu, care este elementul principal în sistemul de închinare a Legii (Vechiului Legământ).

În acest articol vreau să răspund la a doua parte a întrebării cu privire la definiția păcatului. Cititorul a făcut referință la textul de la 1 Ioan 3:4, unde găsim scris:

Oricine face păcat, face și fărădelege; și păcatul este fărădelege. Și știți că El S-a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat. (1 Ioan 3:4 – traducerea Cornilescu)

În traducerea ortodoxă formularea este puțin diferită, păstrând același înțeles:

„Oricine făptuiește păcatul, săvârșește și nelegiuirea, și păcatul este nelegiuirea.” (1 Ioan 3:4)

Am căutat pe internet să găsesc la ce sursă s-a referit persoana care a pus această întrebare și am găsit că acest text a fost luat din ediții vechi a traducerii ortodoxe unde în loc de „fărădelege” scrie „călcare de lege”. Chiar dacă în acea traducere veche găsim cuvântul „lege”, în original, în limba greacă nu este folosit acest cuvânt.

Cuvântul folosit în acest verset, tradus de Cornilescu „fărădelege”, iar în Biblia ortodoxă „nelegiuire”, este cuvântul grecesc „anomian” și înseamnă  fărădelege, nelegiuire și este folosit în Noul Testament doar de 12 ori și este tradus ca și fărădelege sau nelegiuire și contextul ne arată că nu este vorba despre călcarea Vechiului Legământ. De exemplu, în Epistola către Tit capitolul 2 apostolul Pavel vorbește despre mântuirea omenirii, nu doar a poporului Israel care era sub Lege. Apostolul Pavel scrie că Domnul Isus …

Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat, și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești, și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. El „S-a dat pe Sine însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, și să-Și curățească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” (Tit 2:11-14)

Același lucru îl vedem și la Romani 4, unde apostolul Pavel face o referință la David, care numește fericiți pe cei a căror fărădelegi (anominos) sunt iertate și spune că această fericire este nu numai pentru cei tăiați împrejur (care sunt sub Lege), ci și pentru cei netăiați împrejur, care nu sunt sub Lege și nu au nimic de-a face cu Legea.

Tot astfel, și David numește fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. „Ferice”, zice el „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, și ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința „i-a fost socotită ca neprihănire”. Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu cînd era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credință, când era netăiat împrejur. Și aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor cari cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur; ca, adică, să li se socotească și lor neprihănirea aceasta; și pentru ca să fie și tatăl celor tăiați împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sînt tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, cînd nu era tăiat împrejur. În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credință. Căci, dacă moștenitori sunt cei ce se țin de Lege, credința este zădarnică, și făgăduința este nimicită; pentru că Legea aduce mânie; și unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. Deaceea moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har, și pentru ca făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămînța lui Avraam: nu numai pentru sămînța aceea care este supt Lege, ci și pentru sămînța aceea care are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, după cum este scris: „Te-am rînduit să fii tatăl multor neamuri”. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morții, și care cheamă lucrurile cari nu sunt, ca și cum ar fi. (Romani 4:6-17)

Același cuvânt în limba greacă este folosit în septuagintă la Geneza 19:15 cu privire la nelegiuirea locuitorilor din Sodoma care nu erau sub Lege și, de fapt, la acel moment Legea încă nu fusese dată.

Cînd s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: „Scoală-te, ia-ți nevasta și cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri și tu în nelegiuirea cetății„. (Geneza 19:15)

Iov folosește acest cuvânt când se judecă cu Dumnezeu.  Iov a trăit și el cu mult înainte ca să fi fost dată Legea:

Câte fărădelegi și păcate am făcut? Arată-mi călcările de lege și păcatele mele. (Iov 13:23)

Deci, înainte ca să fie dată Legea (Vechiul Legământ), care definea bine ce este păcat, conceptul de nelegiuire sau păcat exista. Prin Lege a venit cunoștința deplină a păcatului:

Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului. (Romani 3:20)

și la Romani 5:12-14 apostolul Pavel arată că păcatul și fărădelegea a fost înainte de a fi dată Legea:

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit… (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ținut în seamă câtă vreme nu este o lege. Totuși moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. (Romani 5:12-14)

Cum se întâmplă că înainte de a fi dată Legea omul avea conceptul de păcat, de fărădelege? Răspunsul îl găsim tot în Epistola apostolului Pavel către Romani:

Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, cînd te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot desvinovăți; … (Romani 1:19-20)

Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului. Toți cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; și toți cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecați după lege. Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiți neprihăniți. Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n-au o lege, își sunt singuri lege; și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, cari sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele. Și faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. (Romani 2:11-16)

Deci, omul are cunoștința binelui și răului, doar că din cauza păcatului care a intrat în lume prin Adam, el a ajuns rob a păcatului din pricina legii păcatului care lucrează în mădularele omului firesc.

Domnul Isus a venit ca să ia asupra Sa păcatul lumii:

A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29)

Domnul Isus a venit nu doar să plătească pentru păcatele săvârșite, dar și pentru ca să ne răscumpere din robia păcatului:

Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. (Romani 6:6-7)

Căci, lucru cu neputință Legii, întrucît firea pământească o făcea fără putere, Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimețând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:3-5)

Cum explicăm desființarea Legii

Aceasta este ultima întrebare. Am explicat într-un alt articol ce înseamnă că Domnul Isus a venit nu să strice Legea și prorocii, ci să împlinească.

Vreau să aduc doar câteva texte din Biblie care arată că Noul Legământ nu este o continuare a Vechiului Legământ ( a Legii), ci înlocuiește acest legământ. Dumnezeu spune încă prin prorocul Ezechiel că va rupe acest legământ, din cauza că poporul Israel nu l-a respectat:

Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „îți voi face întocamai cum ai făcut și tu, care au nesocotit jurământul, rupând legământul! Dar Îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereții tale, și voi face cu tine un legământ veșnic. (Ezechiel 16:59-60)

În Epistola către Evrei autorul nu o dată menționează că Noul Legământ este pus în locul Legii. La capitolul 10 autorul vorbește despre Domnul Isus:

De aceea, cînd intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” După ce a zis întîi: „Tu n-ai voit și n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat”, (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule”. El desființează astfel pe cele dintîi (adică Legea), ca să pună în loc pe a doua (adică Noul Legământ). Prin această „voie” am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. (Evrei 10:5-10)

Dacă, dar, desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția Leviților, căci supt preoția aceasta a primit poporul Legea, ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, și nu după rânduiala lui Aaron? Pentru că, odată schimbată preoția, trebuia numaidecât să aibă loc și o schimbare a Legii. … . Fiindcă iată ce se mărturisește despre El: „Tu ești preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec”. Astfel, pe deoparte, se desființează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinței și zădărniciei ei, căci Legea n-a făcut nimic desăvîrșit, și pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună (adică Noul Legământ) , prin care ne apropiem de Dumnezeu.(Evrei 7:11-12… 17-19)

Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou; nu ca legământul, pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, și nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. … . Prin faptul că zice: „Un nou legămînt”, a mărturisit că cel dintîi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de peire. (Evrei 8:8-9, …. 13)

Mai mult, Domnul Isus a venit să-l răscumpere pe Israel de sub blestemul Legii, fiindcă cei ce sunt sub Lege sunt sub blestem:

Așa că cei ce se bizuiesc pe credință, sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios. Căci toți cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă”. Și că nimeni nu este socotit neprhănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credință va trăi”. Însă Legea nu se întemeiază pe credință; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn.” (Galateni 3:9-13)

Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. (Galateni 4:4-5)

Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți; și aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu. Căci, cînd trăiam supt firea noastră pământească, patimile păcatelor, ațâțate de Lege, lucrau în mădularele noastre, și ne făceau să aducem roade pentru moarte. Dar acum, am fost izbăviți de Lege, și sîntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă. (Romani 7:4-6)

Înainte ca Dumnezeu să încheie Vechiul Legământ (Legea) cu poporul Israel, Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam, pe care l-a întărit cu Isaac și cu Iacov în baza căruia a promis necondiționat țara Canaanului în stăpânire seminței lui. Când a fost încheiat acest legământ (Geneza 15), Dumnezeu a trecut printre jumătățile de animal despicat, angajându-se cu prețul vieții Sale să împlinească această promisiune. Înainte ca poporul Israel (sămânța lui Avraam) să intre în țara promisă, Dumnezeu încheie cu ei un alt legământ, legământul Legii. Potrivit acestui legământ Dumnezeu le promite o poziție deosebită între popoare (Exod 19:1-6) cu condiția că ei vor păzi și vor împlini toate poruncile și legile Lui. Pentru că poporul nu a păzit acest legământ, ei au ajuns sub blestem. Potrivit Legii, ei pierdeau țara promisă în baza Legământului avraamic (Geneza 15). Într-un fel ar ieşi că Legea desființează făgăduința, dar Dumnezeu S-a angajat cu prețul vieții Lui să dea seminței lui Avraam țara în stăpânire. Astfel, Dumnezeu, în persoana Domnului Isus (prin întrupare) a venit pe pământ și cu prețul vieții Sale a răscumpărat pe Israel de sub blestemul Legii, ca ei să poată căpăta vecinica moștenire, care le-a fost făgăduită:

Și tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite supt legămîntul dintâi (Legea), cei ce au fost chemați, să capete vecinica moștenire, care le-a fost făgăduită. (Evrei 9:15)

Lucrul acesta este bine ilustrat și în Epistola către Galateni:

Fraților, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuș nimeni nu-l desființează, nici nu-i mai adaugă ceva. Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și seminței lui”. Nu zice: „Și semințelor” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: „Și seminței tale”, adică Hristos. Iată ce vreau să zic: un testament (legământul făcut cu Avraam), pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desființat, așa ca făgăduința să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani. Căci dacă moștenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduință; și Dumnezeu printr’o făgăduință a dat-o lui Avraam. Atunci pentruce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, pînă cînd avea să vină „Sămînța”, căreia îi fusese făcută făgăduința; și a fost dată prin îngeri, prin mîna unui mijlocitor. (Galateni 3:15-19)

Deci, Legea a fost dată până avea să vină sămânța, adică Hristos.

Ar mai fi multe de spus, dar cred că aceste texte sunt suficiente pentru a înțelege că Legea a ținut până la Domnul Isus și acum nu mai suntem sunt acest Legământ, ci prin credință în Domnul Isus intrăm într-un alt legământ, diferit de legământul Legii.

Vă recomand să studiați Epistolele către Romani, Galateni și Evrei în care se tratează acest subiect.