Categorii
Calendarul postărilor
octombrie 2014
L M M J V S D
1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31
Comentarii recente
Vă complicaţi cu explicaţia în loc să răspundeţi simplu la ce v-am întrebat. Oricum cazul nostru nu suportă o astfel de comparaţie. `` Eu încerc să vă arăt că cuvântul "întâietate" are în vedere nu ordinea, ci poziția. `` Eu nu am vizat ordinea, nici poziţia, ci eu am vizat faptul în sine. Prim-ministru e un titlu ori Domnul Isus are deja un titlu. E ca şi cum a-ţi spune că prim-ministru dvs, este şi preşedinte totodată. Aşadar, întâietatea Domnului Isus nu e un titlu, ci un fapt (El fiind întemeietorul naşterii din Duh). Dacă vă ajută exemplul cu prim-ministru, atunci exemplul ar fi; ce FACE prim-ministru, nicidecum ce este el (pentru că ştim deja ce este el). Citiţi pentru asta '' Romani 8:29 ''. În Coloseni 1:15 se subliniază că Domnul Isus este întâiul născut din toată zidirea, iar în Fapte 26:23 se subliniază şi întâietatea învierii '' celui DINTÂI înviat ''. Faceţi diferenţa între '' întâi '' şi '' dintâi ''. Când se vorbeşte despre naşterea din Duh, Biblia foloseşte expresia '' cel întâi născut '', iarăsi atunci când se referă la înviere, Biblia foloseşte expresia '' cel dintâi înviat ''. Dacă folosiţi termenul '' născut '' în dreptul învierii, practic dvs arătaţi că naşterea din nou are loc în momentul învierii. Dacă tot folosiţi dex-ul pentru a demonstra anumite lucruri, folosiţi-l în toate cazurile.
30.10.2014 16:27
Tu spui: "Spre regret sunt si crestini, care isi schimba religia, aderand la alte comunitati religioase, care nu au nimic comun cu Domnul Isus. Si printre ei sunt si de acei, care au fost nascuti din nou,..." Dar, nu este adevarat ce spui. Mai intai, un crestin nu-si schimba religia, pentru ca el este "crestin" el crede ce-i scris despre singura religie la Iacov 1:27. Tot astfel, un om "nascut din nou", cu siguranta nu-si schimba religia, el este din Dumnezeu (Ioan 1:13). Conceptia ta despre "crestin" si despre un "nascut din nou", este cu totul gresita. (Proverbele 10:17)
30.10.2014 13:35
Cu privire la întâietate: Ruben, întâiul-născut a lui Iacov, a pierdut întâietatea (care i-o oferea dreptul de întâi-născut) din cauza că s-a culcat cu țiitoarea tatălui său (Geneza 49:4) și dreptul de întâi-născut (întâietatea) a fost dacă fiilor lui Iosif, cu toate că Iosif nu era întâil-născut... (1 Cronici 5:1).
30.10.2014 11:23
Din câte îmi amintesc eu discuția este despre Coloseni 1:17-18, unde se vorbește despre faptul că Domnul Isus are întâietate în toate lucrurile. Eu încerc să vă arăt că cuvântul "întâietate" are în vedere nu ordinea, ci poziția. Prin exemplul cu prim-ministru am vrut să arăt că acest titlu arată la poziție și nu ordine: el nu este primul ministru care a fost vre-o dată în țară, ci arată că are întâietate între miniștri (este mai presus ca și poziție față de toți ceilalți miniștri din țară).
30.10.2014 09:45
Fantastic... recurgeţi la tot felul de tertipuri, doar doar ocoliţi întrebarea. Nu vă supăraţi, în primul rând răspundeţi la întrebare, apoi adresaţi câte întrebări doriţi. 2. Habar nu am cine e Leancă despre care vorbiţi (nu sunt din Rep. Moldova) şi nu am obiceiul să comentez despre persoane pe care nu le cunosc. 3. Comparaţia dvs nu se potriveşte cu acest subiect. Noi avem un Dumnezeu Măreţ şi de necuprins, vă rog nu-l micşoraţi. Şi totuşi, să luăm un caz ipotetic. Să zicem că întemeiaţi regula în familia dvs; nimeni nu începe masa fără rugăciunea de binecuvântare... Vă întreb, această regulă se aplică şi în cazul dvs ori ba?
29.10.2014 02:06
Vreau să vă pun și eu o întrebare: Domnul Leancă (prim-ministrul Moldovei) este primul ministru care a fost vreodată în Moldova sau are întâietatea între toți miniștrii Moldovei (cabinetul de miniștri)?
28.10.2014 21:18
Soră Anastasia, dacă doriţi continuarea acestui dialog, trebuie să-l deblocaţi, altfel batem pasul pe loc. Dvs, v-aţi apucat să-mi povestiţi, cum o persoană se naşte din nou... păi asta v-am întrebat eu? Vă rog... încercaţi să depăşiţi acest moment şi răspundeţi simplu la întrebare... Conform Coloseni 1:18, partea a 2-a a versetului, unde spune '' pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea '', Domnul Isus are sau nu întâietatea şi asupra naşterii din Duh? Vă rog să nu mai ocoliţi această întrebare, mulţumesc. Însă ce observ, chiar şi dvs recunoaşteţi că, învierea este condiţionată de naşterea din nou (sunt la pachet). Recunoaşteţi că cele două acte sunt la pachet dar sunt două lucruri diferite, însă, mai departe vă blocaţi şi deviaţi de la subiect. Vă citez: `` Învierea nu poate avea loc fără nașterea din nou, dar ele sunt lucruri diferite. `` Corect, aţi pus punctul pe '' i ''. Păi asta încercam şi eu să vă explic! Chiar dacă cele două acte sunt indispensabile, totuşi sunt două lucruri diferite pe care Domnul Isus le-a experimentat. În privinţa naşterii din Duh, ca şi Întemeietor, El fiind primul şi-n acest lucru (nu omiteţi; TOATE LUCRURILE). Despre înviere la fel, Domnul Isus fiind primul. Isus Hristos are ÎNTÂIETATEA în TOATE lucrurile. Mai departe... ori eu greşesc cu ceva ori dvs încercaţi să demonstraţi că Domnul Isus NU are întâietatea asupra naşterii din Duhul..............
28.10.2014 13:52
Întreabă preotul
Mărturisirea păcatelor

Drepturile mele, ce să fac cu ele?

13.08.2008 | Educație Societate | Preot Vasile Filat

Odată cu venirea pe acest pământ, fiecare din noi primeşte anumite drepturi şi obligaţii. Este foarte important să cunoaştem bine cum să procedăm cu privire la drepturile noastre şi ale altora, ca să putem trăi o viaţă fericită, împlinită şi în armonie cu noi înşine şi cu ceilalţi oameni. Deci, ce să faci cu drepturile tale?

Cunoaşte-ţi drepturile

Nu poţi beneficia de drepturile tale şi totdeauna vei fi în pericol să ţi le încalce cineva dacă nu le vei cunoaşte suficient de bine. Apostolul Pavel era de naţionalitate evreu, dar avea cetăţenie romană şi îşi cunoştea bine drepturile. Când a venit la Ierusalim, Iudeii cu preoţii cei mai de seamă au vrut să pună mâna pe el şi să-l omoare pentru că propovăduia Evanghelia Domnului Isus la celelalte naţiuni, dar n-au reuşit pentru că au intervenit autorităţile romane şi l-au dus la Cezarea, unde dregător era Felix. Acesta l-a ţinut închis acolo în nădejdea că Pavel are să-i dea bani. După doi ani în locul lui Felix a fost pus dregător Porcius Festus.

Festus, când a venit în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezarea la Ierusalim. Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii Iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă, şi i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să-l omoare pe drum (pe Pavel). Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezarea, şi că el însuşi are să plece în curând acolo. „Deci”, a zis el, „cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine, şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască.” Festus n-a zăbovit între ei decât opt sau zece zile; apoi s-a coborât la Cezarea. A doua zi, a şezut pe scaunul de judecător, şi a poruncit să fie adus Pavel. Când a sosit Pavel, Iudeii, care veniseră de la Ierusalim, l-au înconjurat, şi au adus împotriva lui multe şi grele învinuiri, pe care nu le puteau dovedi. Pavel a început să se apere, şi a zis: „N-am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului.” Festus, care voia să capete bunăvoinţa Iudeilor, drept răspuns, a zis lui Pavel: „Vrei să te sui la Ierusalim, şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?” Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului; acolo trebuie să fiu judecat. Pe Iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine. Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau înlături de la moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de Cezar.” Atunci Festus, după ce a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De Cezar ai cerut să fii judecat, înaintea Cezarului te vei duce.” (Faptele Apostolilor 25:1-12)

Pentru că îşi cunoştea drepturile pe care le avea ca şi cetăţean roman, Apostolul Pavel a reuşit să se protejeze de cei ce-i căutau moartea şi de Festus care era gata să-l dea pe mâna lor. În discuţia cu Festus, Pavel a arătat clar că îşi cunoaşte drepturile şi cere să-i fie respectate când a zis: „…nimeni n-are dreptul să mă de în mâinile lor”.

Nu fiecare om trebuie sau poate să facă facultatea de drept, dar ca şi cetăţean al unei ţări, fiecare trebuie să caute să-şi cunoască drepturile. Numai aşa va putea beneficia de ele şi se va putea păzi de cei ce doresc să facă abuz. De aceea profesorii pledează pentru introducerea în şcoli a cursurilor „Noi şi Legea” şi „Educaţia Civică”

Nu face abuz de drepturile tale

Sunt anumite împrejurări în viaţă când oamenii ar putea să facă abuz de drepturile şi privilegiile de care dispun la acel moment, pentru a-şi permite să calce în picioare drepturile altora fără să fie pedepsiţi pe moment. Mai ales atunci când ţările trec prin crize, dreptatea nu este urmărită şi păzită şi mulţi ajung să fie nedreptăţiţi tocmai de cei de la care se aşteaptă să le facă dreptate. Cartea proorocului Amos din Biblie a fost scrisă când poporul lui Dumnezeu trecea printr-o astfel de criză. Nedreptatea domnea peste tot, în toate ţările din jurul lui Israel şi în aceeaşi măsură în Israel şi Iuda. De aceea proorocul a scris:

Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel, ba chiar pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au vândut pe cel neprihănit pe bani, şi pe sărac pe o pereche de încălţăminte. Ei doresc să vadă ţărâna pământului pe capul celor sărmani (oamenii îşi exprimau nenorocirea şi groaza prin aceea că îşi aruncau ţărână pe cap) , şi calcă în picioare dreptul celor nenorociţi. Fiul şi tatăl se duc la aceeaşi fată, ca să pângărească Numele Meu cel sfânt. Se întind lângă fiecare altar pe haine luate ca zălog, şi beau în casa dumnezeilor lor amenda celor osândiţi de ei. (Amos 2:6-8)

Oamenii care erau în fruntea statului atunci făceau abuz de lege, călcau legea şi sub pretext de apărare a dreptăţii şi a legii asupreau pe cel sărac şi năpăstuit. Ei luau de la săraci zălog până şi hainele şi inventau diferite amenzi ca să nu le dea plata care şi aşa eran mică. Sub pretext că îşi apără drepturile lor, asupritorii călcau în picioare dreptatea lui Dumnezeu care a spus:

Dacă ai vreo datorie la aproapele tău, să nu întri în casa lui şi să-i iei lucrul pus zălog; ci să stai afară, şi cel pe care l-ai împrumutat să-ţi aducă afară lucrul pus zălog. Dacă omul acela este sărac, să nu te culci cu lucrul luat zălog de la el la tine; să i-l dai înapoi la apusul soarelui, ca să se culce în haina lui, şi să te binecuvânteze; şi lucrul acesta ţi se va socoti ca un lucru bun înaintea Domnului, Dumnezeului tău. Să nu nedreptăţeşti pe simbriaşul sărac şi nevoiaş, fie că este unul din fraţii tăi, fie că este unul din străinii care locuiesc în ţara ta, în cetăţile tale. Să-i dai plata pentru ziua lui înainte de apusul soarelui; căci e sărac, şi o doreşte mult. Altfel, ar striga către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat. (Deuteronom 24:10-15)

Nu atrage blestemul lui Dumnezeu asupra ta

Cei care fac abuz de drepturile lor ca să nedreptăţească pe alţii, nu vor scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu care spune:

Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei. (Deuteronom 27:19)

Nu promova legi care subminează dreptatea lui Dumnezeu

Când vorbeşte despre Haldei, prin care Dumnezeu avea să pedepsească pe Israel, spune:

El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuşi îi iese dreptul şi mărirea lui. (Habacuc 1:7)

Dumnezeu este drept şi autorul dreptăţii. Legea lui este exprimarea dreptăţii Lui şi toate statele din lumea aceasta trebuie să-şi facă legi în conformitate cu legea supremă a lui Dumnezeu care se află pe paginile Sfintelor Scripturi. Ţările care au acceptat să facă aceasta, au prosperat în toată perioada ascultării lor de Dumnezeu şi exemplul cel mai elocvent îl arată Statele Unite ale Americii, a căror fondatori s-au condus de Biblie în elaborarea constituţiei şi a celorlalte legi. Astfel ei au pus o puternică temelie pentru viitorul naţiunii. Cu părere de rău, generaţia care s-a ridicat astăzi, numai vor să ştie de Dumnezeu şi i se împotrivesc cu toată puterea.

Caută să studiezi şi să cunoşti Cuvântul lui Dumnezeu. Caută să urmăreşti ce legi sunt elaborate şi adoptate în ţară pentru ca să le poţi compara cu ce spune Sfânta Scriptu

ră şi să vezi dacă ele sunt potrivit cu dreptatea, sau tocmai merg împotriva dreptăţii. De altfel, doar cu câţiva ani în urmă a fost adoptată legea avortului în Republica Moldova şi prin aceasta lege a fost luată sub protecţia statului cea mai crudă crimă la care au fost în stare vre-o dată oamenii – omorul propriilor copii. Aceasta este o lege care şi-au făcut-o oamenii împotriva voii şi legii lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a dat legi care apără viaţa omului, iar legea avortului permite să fie omorât copilul nevinovat de însuşi părinţii lui. Dumnezeu nu întârzie să aducă asupra naţiunii noastre pedeapsa pentru această lege care este o nelegiuire. Nu cu mult timp înainte canalul de televiziune ProTV au prezentat un reportaj conform căruia fiecare al patrulea cuplu din ţară care au vârsta până la 30 de ani, este steril, iar după 30 de ani – fiecare al doilea cuplu. Anul trecut 14.000 de femei din Moldova au avortat copiii lor proprii. Ţara este în prag de catastrofă demografică şi vom dispărea ca şi naţiune, pentru că am urmat orbeşte pe cei ce au făcut legi nedrepte şi distrugătoare pentru naţiune.

Apără-ţi drepturile

Când s-a adresat mai marilor poporului Israel care elaborau legi nedrepte, Dumnezeu le-a zis:

Voi care prefaceţi dreptul în pelin, şi călcaţi dreptatea în picioare! (Amos 5:7)

Legile trebuie să fie elaborate pentru binele oamenilor, pentru protecţia lor şi nu pentru a-i nedreptăţi. Iată un exemplu proaspăt care a stârnit multă nemulţumire în ţara noastră. Un grup mic de homosexuali s-au asociat într-o organizaţie prin care sub pretext de „apărare a drepturilor minorităţilor sexuale” promovează imoralitatea metodic, sistematic şi la toate nivelele societăţii. Într-un interviu acordat revistei „Open Skies” fondatorul organizaţiei Alexei Marcicov spune: „Spre mirarea noastră, ne-au înregistrat fără prea multe obstacole”. Deci, colaboratorii de la Ministerul Justiţiei, care sunt puşi să vegheze asupra legilor şi dreptăţii, au înregistrat „fără prea multe obstacole” o organizaţie care atentează grav la siguranţa şi sănătatea societăţii prin imoralitatea pe care o promovează. Acum, reprezentanţii organizaţiei homosexualilor şi lesbienelor „Gender-Doc-M” au elaborat un proiect de Lege pentru prevenirea şi combaterea discriminării prin care vor să aibă toată protecţia statului şi toate libertăţile în realizarea planurilor diabolice pe care le au pentru a distruge familia, personalitatea şi naţiunea prin imoralitatea pe care o împrăştie peste tot. Astfel, sub pretext că vor să apere interesele minorităţilor care sunt discriminate, homosexualii şi lesbienele au invitat doar reprezentanţii romilor din Moldova şi au alcătuit acest proiect de lege nesocotind orice altă minoritate etnică sau religioasă din ţară care cu adevărat au experimentat discriminare. În această lege, autorii au introdus termenul „orientare sexuală” ca şi criteriu de discriminare, cu toate că acest termen este folosit cel mai des pentru a numi altfel practicile sexuale perverse cum sunt sodomia, pedofilia, zoofilia, etc. La 8 iulie, Ministerul Justiţiei a organizat o întâlnire cu societatea civilă unde au venit foarte mulţi reprezentanţi ai diferitor organizaţii, culte religioase, biserici, etc. şi au cerut excluderea termenului „orientare sexuală” din proiectul de lege. La cerere li s-a răspuns că trebuie să acceptăm acest termen în lege ca să ne putem conforma la normele legislative europene. Nu se poate aşa ceva! Cei ce fac legile trebuie să se gândească mai întâi la binele şi protecţia poporului pentru care sunt făcute legile şi apoi la ce vor spune sau vor crede vecinii. Participanţii la şedinţă, fiind motivaţi de Coaliţia pentru Apărarea Familiei şi Moralităţii, au început o campanie de colectare a semnăturilor prin care este cerută excluderea din proiectul de lege a termenului „orientare sexuală”. Dacă reprezentanţii Ministerului Justiţiei vor insista sub presiunea homosexualilor şi a homosexualiştilor (organizaţii şi persoane care apără interesele homosexualilor) să accepte termenul „orientare sexuală” în lege, prin aceasta vor preface dreptatea în pelin pentru că imediat homosexualii vor profita de aşa numitele drepturi pe care vor să le capete prin aceasta lege şi anume: vor adopta programe de învăţământ, şi sub pretext de ai învăţa pe copiii nediscriminarea, vor merge singuri în şcoli sau vor impune pe profesori să le spună copiilor că perversiunile sexuale sunt „o alternativă, ceva normal” şi nu urâciuni şi desfrânare care distrug personalitatea, familia şi naţiunea.

Când au venit într-o ţară să facă aceste lecţii de nediscriminare în şcoală, homosexualii au întrebat pe copii: „Cine este homosexual sau lesbiană să ridice mâna în sus?” Nu au ridicat nimeni mâna. Apoi au cerut să ridice mâna cine este heterosexual. Copii nu înţelegeau ce înseamnă aceasta, dar când li s-a explicat că sunt cei care întreţin sau vor întreţine relaţii sexuale cu o persoană de sex opus, toţi copiii au ridicat unul după altul mânile în sus. Atunci aşa numitul profesor care a venit să le citească lecţia a zis: „Nimeni nu poate şti dacă este sau nu homosexual până nu a încercat să aibă o relaţie sexuală cu o persoană de acelaşi sex. Trebuie să încercaţi mai întâi şi doar atunci veţi şti dacă sunteţi heterosexuali sau homosexuali.” Această „lecţie” nu a fost altceva decât o seducere a copiilor la perversiuni sexuale prin manipulare psihologică. Iată ce fel de informare în masă şi educaţie pentru combaterea discriminării vor să facă homosexualii şi lesbienele când vor căpăta Legea pentru prevenirea şi combaterea discriminării.

Dacă cineva din părinţi se va pronunţa împotriva acestei propagande homosexuale, va fi învinuit de discriminare şi supus unor amenzi mari sau băgat la închisoare. Dacă profesorii vor refuza să predea materialul care le va fi impus, sau vor spune elevilor adevărul despre practicile perverse sexuale, atunci vor fi iar scoşi afară din servici, amendaţi şi chiar pedepsiţi penal. Prin această lege homosexualii şi homosexualiştii vor să atace drepturile fundamentale ale fiecărui cetăţean şi de aceea, este datoria fiecărui să-şi apere drepturile şi să nu îngăduie acest mare rău. Dacă nu ai făcut-o încă până acum, scrie o petiţie, singur, sau cu prietenii tăi, sau cu clasa întreagă, şi trimiteţi această petiţie la Parlamentul ţării. Cere să-ţi fie protejate drepturile pe care le ai şi să fie eliminată din proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea discriminării sintagma „orientare sexuală”.

Nu fi indiferent când oamenii prefac dreptatea în pelin ci apără-ţi pe cale legală drepturile tale fundamentale de cetăţean. Apără legile care sunt în conformitate cu legea lui Dumnezeu şi care sunt pentru binele oamenilor. Nu sta indiferent când este călcată dreptatea în picioare.

Întrebări de discuţie la ora clasei

  1. Care sunt drepturile tale fundamentale?
  2. Cine şi în ce fel îţi subminează sau încalcă drepturile tale?
  3. Drepturile cui şi în ce fel le subminezi sau le încalci tu?
  4. Ce legi actuale nu sunt pentru binele oamenilor şi contrare Cuvântului lui Dumnezeu?
  5. Ce poţi face pentru a contribui la elaborarea legilor în conformitate cu dreptatea?
Urmărește-ne pe rețele sociale:
Păstoresc Biserica Bunavestire din Chișinău, predau Cuvântul lui Dumnezeu la Institutul de Studiu Biblic Inductiv din Eurasia și conduc Asociația "Învățătură din Cuvânt - Precept Ministries" din Moldova. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am fondat Clubul de Taekwon-Do "Stolas Leukas"Școala de Limbă Engleză "English for a New Life"Școala de Computere "Scriptehinfo"Școala Internațională de Antrenori Sportivi și Școala Internațională Media. Împreună cu soția mea Anastasia, avem trei copii. Din Aprilie 2007 am oferit răspunsuri din Biblie pe acest site la 2522 de întrebări adresate de cititori. Mai mult despre mine citiți aici.
Adaugă un comentariu:
Școala Internațională Media
Pentru ce partid crezi că își vor da votul părinții tăi?
Заполните обязательные поля
Nume Prenume:
Telefon:
E-mail:
Mesajul a fost trimis
Agenda evenimentelor
Urmărește-ne pe Facebook
© 2014 Moldova Creștină. Toate drepturile sunt rezervate. Creat de web-studio.md