Învățătura calvinistă modernă

Acest articol este o reacție la un comentariu de pe acest portal: „Înțeleg din comentariul acesta că nu cunoașteți îndeaproape calviniști și nici nu ați citit multe surse. Tratați calvinismul ca fiind o învățătură ciudată rar întâlnită. Dați-mi voie să vă spun că unii dintre cei mai mari predicatori baptiști actuali precum John Piper, John McArthur sau Paul Washer susțin învățătura calvinistă, nu este o învățătură ciudată. Unii dintre cei mai buni predicatori din trecut la fel o susțin: C.H. Spurgeon, J.C. Ryle, Jonathan Edwads etc.” (Dintr-un comentariu la articolul “Epistola către Romani despre predestinare”)

învățătura calvinistă

Pentru că în ultimul timp am descoperit că sunt unii și în bisericile noastre care împărtășesc învățătura calvinistă sau neo-calvinistă, am găsit de cuviință să răspund la această provocare din comentariul de mai sus. Inițial mă gândeam să încep cu un studiu asupra doctrinelor de bază ale acestei învățături (cele 5 puncte ale calvinismului “TULIP”), dar cred că va fi mai bine să încep cu o scurtă trecere în revistă a istoriei apariției acestei învățături formulate în cinci puncte sau teze ale calvinismului.

Cele cinci puncte ale calvinismului au fost formulate după moartea lui Calvin. De fapt, această sistematizare a învățăturii calviniste a fost o reacție a protestului urmașilor lui Jacob Arminius, un profesor olandez instruit în tradiția reformată, dar care a avut îndoieli serioase cu privire la doctrina „harului suveran”, așa cum a fost învățat și mai ales practicat de către urmașii lui John Calvin. Jacob Arminius a fost un pastor al congregației reformate din Amsterdam (1588), dar după 15 ani de slujire a început să pună la îndoială multe dintre concluziile și doctrinele  calvinismului. Arminius a părăsit  poziția de pastor și a devenit profesor la Universitatea din Leyden. Fiind profesor de teologie, a dezvoltat o serie de prelegeri pe tema “alegerii” și “predestinării”, care veneau în contradicție cu convingerile calviniste. La acel moment bisericile din Olanda, pecum și cele mai multe biserici protestante din Europa, semnaseră „Confesiunea belgiană” și „Catehismul (Mărturisirea) de la Heidelberg”. După moartea lui Jacob Arminius, în 1609, adepții lui au formulat un protest (1610) în care au scos în evidență ” cele cinci puncte ale Arminianismului.” Acest document a fost un protest împotriva doctrinelor calviniștilor și a fost depus în parlamentul olandez. În 1618, un Sinod Național Bisericesc a fost convocat în Dort și a examinat învățăturile lui  Arminius în lumina Scripturii. După șapte luni (154 de sesiuni), cele cinci puncte ale Arminianismului au fost declarate ca fiind eretice de către susținătorii calvinismului.

Ca reacție la doctrina arminienilor, Sinodul de la Dort a formulat cinci puncte sau teze ale calvinismului în opoziție la cele cinci puncte ale ariminianismului.

  Arminianism Calvinism
1. Voința liberă (liberul arbitru) Depravarea totală
2. Alegerea condiționată Alegerea necondiționată
3. Ispășirea nelimitată Ispășirea limitată
4. Harul poate fi respins Harul irezistibil care nu poate fi respins
5. Mântuirea condiționată Perseverența sfinților (mântuirea nu poate fi pierdută)

Cele cinci doctrine ale calvinismului au fost rezumate mai târziu într-un acrostih “TULIP” (lalea):

În săptămânile care urmează voi reveni cu alte articole în care voi explica ce înseamnă fiecare din aceste puncte ale calvinismului.