Credem că am reușit să salvăm de la moarte peste 10 000 de copii

Am desfășurat proiectul ”Dreptul la Viață al Copilului Nenăscut” din 15 octombrie până acum. Mai avem 2 săptămâni de activitate.

Până la această zi a fost predată lecția despre avort și au auzit mesajul Evangheliei 12921 persoane; 10863 au semnat legămintele și au decis să nu facă avort și să nu-și dea consimțământul la aceasta.

Dacă la începutul lecției participanții nu vedeau nimic grav în avort și considerau că te poți decide la aceasta în anumite circumstanțe ale vieții (copilul bolnav, viața mamei în pericol, viol, sărăcie, părăsită de partener ș.a.), după lecție aproape unanim recunoșteau că nu este niciun motiv temeinic pentru avort.

Majoritatea au înțeles că nu se merită să iei viața unui copil pentru niciunul din motivele invocate în zilele noastre pentru îndreptățirea avortului. Fiecare a înțeles că viața celui nenăscut are aceeași valoare de la concepție, chiar dacă legea îl protejează și-i dă dreptul la viață doar de la naștere. Ei au ales să pună pe primul loc viața copilului, indiferent de circumstanțele vieții.

Credem că prin decizia lor ne-a reușit să salvăm viața a peste 10 000 de copii. În țara noastră anual se fac 60 000 de avorturi. Ne rugăm să putem continua proiectul și să ajungem la inimile multora din Moldova ca să ne oprim din acest omor crud, care se ridică la cifra de 60 000 anual.

Ne-am convins că oamenii trăiesc așa cum gândesc, așa cum sunt învățați. Ei iau decizia potrivit cu valorile care sunt cultivate în ei. Legea nu protejează până la naștere pe nimeni. Niciunul dintre noi nu a avut dreptul la viață în perioada celor 9 luni până la naștere; ne-am născut, pentru că mama noastră așa a ales. Viața copiilor nenăscuți în țara noastră depinde de ce fel de părinți au, decizia lor, dar și de ce îi învățăm noi. Am început acest proiect, pentru că am înțeles responsabilitatea noastră. Nu le-am putut vorbi în numele legii, pentru că legea nu apără dreptul la viață decât după naștere. 

Am mers la aceste 12 921 de persoane în numele valorilor moral-creștine. Am vorbit în apărarea celor care nu se pot apăra singuri în baza Cuvântului lui Dumnezeu, despre care este scris:

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. (Evrei 4:12)

Vă invităm să vă alăturați în această activitate ca să proclamăm împreună dreptul la viață al copilului nenăscut. 

La 1 iunie vom inaugura monumentul ”Mamă, nu mai plânge!” realizat de sculptorul Martin Hudacek din Slovacia, care deja este finisat și în curând va fi adus în Moldova. Monumentul reprezintă o mamă îngenuncheată îndurerată de avortul săvârșit și un copil din material transparent, care simbolizează copilul nenăscut. Vrem ca acest monument să sensibilizeze societatea, arătând la valoarea vieții umane și suferința pe care o produce avortul. Totodată, acesta va fi un mesaj de alinare și mângîiere pentru mamele care și-au ucis copiii prin avort- și pentru ele există iertare.

Vă invităm la evenimentul de inaugurare la 1 iunie. Până atunci vă invităm să contribuiți la realizarea acestui monument. Cheltuielile toate au fost adunate din donații benevole. Vă invităm să contribuiți fiecare din dvs. ca să fie acoperită toată suma necesară. Pentru donații contactați coordonatorul proiectului: 076718882 (Irina Batin).