Care este temelia bisericii adevărate?

În lumea contemporană, când sunt atât de multe confesiuni creştine, este greu pentru oameni să facă deosebire între ele şi să discearnă care este biserica adevărată. Unele îşi argumentează autencitatea prin aceea că au descendenţa apostolică, adică autoritatea a fost transmisă de la apostoli, rând pe rând, până în zilele de azi. Alţii spun că stau pe temeila Bibliei sau a părinţilor bisericii a soboarelor ecumenice, etc. În acest articol vin să fac o scurtă analiză a acestor lucruri care stau într-o măsura mai mare sau nu la temeila bisericii adevărate.

Canonul Vechiului şi Noului Testament este recunoscut de toate bisericile în aceeaşi măsură.

Chiar dacă sunt unele divergenţe în ce priveşte cărţile incluse în canonul Vechiului Testament, nu există discuţii şi divergenţe când este vorba de cele 27 cărţi care alcătuiesc Noul Testament. Aceste cărţi sunt considerate în totalitate insuflate de Dumnezeu, adică revelaţia lui Dumnezeu. Nici o altă carte nu mai poate predinde la această poziţie şi autoritate. Biserica primară a avut la temeile învăţăturile expuse în Noul Testament şi invers, Noul Testament descrie învăţătura apostolilor, propovăduită în biserica primară şi trăirea primilor creştini.

Scrierile Apocrife sunt alte cărţi

Aceste cărți pretind a fi scrise de apostoli (Evanghelia lui Toma, Evanghelia lui Petru, Apocalipsa lui Petru, Didahia, etc.) dar care nu au fost acceptate ca şi inspirate în totalitate de Dumnezeu şi parte a Canonului Noului Testament, din pricina că transmit învăţături care vin în contradicţie cu învăţăturile Noului Testament. Multe din aceste cărţi conţin informaţii importante despre biserica primară, interpretări diferite ale cărţilor Noului Testament, dar nu sunt şi nu pot fi acceptate niciodată ca şi normă sau temelie a credinţei adevărate. De altfel, Dan Brown, cel ce a scris “Codul lui Da Vinci”, a folosit din abundenţă şi a speculat cu învăţăturile din aceste cărţi apocrife, pentru a ataca doctrina creştină adevărată.

Părinţii Bisericii sunt preoţi, teologi şi conducători ai bisericii din primele secole care au primit provocarea lumii de atunci şi au dat răspunsul relevant.

Provocările erau de natură dublă. Pe de o parte, au apărut erezii care atacau biserica şi atunci părinţii bisericii au fost nevoiţi să facă studii profunde ale Cuvântului lui Dumnezeu şi să aplice aceste studii profunde pentru demascarea ereziilor şi pentru protejarea bisericii. Pe de altă parte, filosofii şi scriitorii păgâni din acele vremuri, cum ar fi Celsius, au atacat creştinismul şi părinţii bisericii au trebuit să apere învăţătura creştină de la aceste atacuri ale păgânilor. Un lucru este cert: părinţii bisericii au luptat pentru a apăra învăţătura adevărată a Noului Testament şi nu pentru a o inlocui cu scrierile lor, ceea ce se încearcă astăzi să se facă. Nu este bine când cineva este preocupat mai mult de învăţăturile părinţilor bisericii, dar nu dă importanţă şi nu studiază Sfintele Scripturi. De altfel, am întâlnit oameni care  pretind a fi cunoscători ai scrierilor părinţilor bisericeşti şi nu cunoşteau pe dinafară nici rugăciunea “Tatăl nostru”, care este scrisă în Evanghelia după Matei 6. Eu am hotărât să mă păzesc de acest pericol şi să studiez Sfintele Scripturi în primul rând. Astfel, la momentul scrierii acestui articol studiez Predica de pe Munte (Evangelia după Matei 5-7) şi citesc Istoria Bisericească de Eusebias din Cezarea.

Soboarele Ecumenice au fost o mare necesitate a vremilor

Pentru că  învăţătura sănătoasă a Domnului Isus era atacată din nou de învăţăturile eretice. Motivul convocării primului sobor, celui de la Nicea (325 d.Hr) ,a fost apariţia şi răspândirea ereziei lui Arie care ataca doctrina divinităţii Domnului Isus Hristos. Aceleaşi motive au fost în majoritate şi la convocarea celorlalte soboare ecumenice – să apere intactă învăţătura sănătoasă a Domnului Isus care a fost propovăduită de apostoli. În ce măsura s-a reuşit acest lucru la aceste soboare, vă îndemn să studiaţi istoria lor, unul câte pe unul, ca să vă faceţi singuri concluziile necesare. Cert este faptul că soboarele nu au fost convocate pentru a înlocui învăţătura Bibliei, ci pentru a o apăra.

Concluzia este că temeila adevărată a bisericii adevărate şi a credinţei adevărate este Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia. Scrierile apocrife nu au fost acceptate ca şi parte a Noului Testament, tocmai din pricina că vin în contradicţie cu învăţăturile Domnului Isus din Noul Testament. Părinţii Bisericeşti şi Soboarele Ecumenice au avut ca şi scop apărarea învăţăturiii sănătoase a Domnului Isus Hristos expusă în Noul Testament şi nu înlocuirea ei cu alte scrieri sau doctrine.

La încheiere, doresc să vă las două întrebări pentru meditaţie şi vă invit să vă expuneţi opinia la comentarii:

1. Apostolul Pavel mai rămâne să fie creştin adevărat dacă nu acceptă anumite învăţături din scrierile apocrife, a părinţilor bisericii sau din hotărârile sinoadelor ecumenice?

2. Este autentică biserica descrisă în Faptele Apostolilor, dacă creştinii de atunci nu au ştiut despre scrierile părinţilor bisericii şi despre hotărârile sinoadelor ecumenice?