De ce unii ucenici cred că învățătorul lor îi limitează în lucrare?

Întrebare:

De ce unii ucenici îți spun că tu ca și învățător îl încurci să zboare, adică nu le dai libertatea de a sluji așa cum ar dori ei?  Este corect să-l lași pe ucenic să zboare sau nu?

A zbura nu trebuie să însemne a fi rebel… 

Oricine la un moment dat în viață are nevoie să-și asume anumite responsabilități. Creșterea unui copil se vede anume atunci când el este în stare să îndeplinească anumite însărcinări și să-și asume responsabilitatea de a îndeplini anumite responsabilități. Tot așa este și cu copiii lui Dumnezeu. La început Dumnezeu ne încredințează lucruri mici ca să verifice credincioșia noastră, apoi dacă noi suntem credincioși, El cu bucurie ne încredințează altele mai mari.

„Stăpînul său i-a zis:,Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău”.(Matei25:21)

Tot așa trebuie să fie și relația între învățător și ucenic. Apostolul Pavel până în pragul morții l-a numit pe ucenicul său Timotei “fiu preaiubit”. Relația lor nu a încetat niciodată să fie de “tată-fiu”. Indiferent cât de mult nu a crescut Timotei în cunoașterea lui Hristos și cât de mult nu s-a maturizat, el niciodată nu a încetat să aibă o relație de fiu-tată cu învățătătorul său. Pavel i-a dat însărcinari mari, grele și de multe ori periculoase, dar Timotei a socotit ca o mare bucurie să rămână un ucenic credincios apostolului Pavel. Nu vedem nicăieri în Scriptură că Timotei ar fi dorit să “zboare” și să nu se mai supună lui Pavel.

Ce vreau să spun cu toate acestea? Ucenicul trebuie „de aruncat în mare”, trebuie să-i dai voie să zboare în sensul bun al cuvântului, dar aceasta nicidecum nu înseamnă că el nu se mai socoate cu învățătorul său și face doar ceea ce vrea el.

Cu aproximativ 13 ani în urmă, Dumnezeu m-a chemat să-I slujesc într-o țară musulmană. Cu adevărat această lucrare a fost o mare provocare pentru mine și apoi și pentru soția mea. Dumnezeu m-a chemat la lucrarea aceasta prin intermediul învățătorilor mei. Dumnealor au văzut nevoia și m-au motivat să plec în misiune, cu alte cuvinte “să zbor”. Plecând de acasă, în această lucrare nouă pentru mine și necunoscută, nici prin cap nu mi-a trecut ca să încetez să le mai fiu ascultător și să nu mai păstrez o relație strânsă cu ei. Dimpotrivă, păstrând o bună comunicare,  m-a ajutat să cresc, să înțeleg lucruri care nu le înțelegeam și să văd oportunități pe care eu nu le puteam vedea cu ochii fizici. Au fost cazuri cînd ascultând de îndemnurile și poruncile lor, m-am confruntat cu situații dificile, când viața mea și a familiei era în pericol de moarte. Totuși, Dumnezeu a fost onorat în toate aceste situații și prin faptul că am învățat să rămân credincios Lui și mai marilor mei pe care tot El i-a pus peste mine, aceasta a adus și aduce până în ziua de azi numai binecuvântări și bucurii în viața mea.

Dacă ucenicul dorește să zboare în sensul de a scapa de dvs. ca și învățător, acesta nu este “zbor”, ci rebeliune și nesupunere. Dacă vrei să fii “liber în Hristos”, făcând doar ce dorești tu, fără să te mai supui la alții, aceasta nu este nici zbor și nici libertate, ci neascultare, în primul rând față de Hristos. Vreau să vă recomand un curs foarte bun de studiu biblic inductiv care se numește “Cum să fii un mentor după voia lui Dumnezeu?”. În acest curs vei învăța din exemple biblice, nu numai cum să fii un mentor, dar și cum să fii și un ucenic plăcut lui Dumnezeu. Dacă deja l-ai studiat, atunci îți recomand să-l mai studiezi o dată, dar de această dată din perspectiva aceasta de ucenic-învățător.

De ce unii ucenici doresc să “zboare”? 

Sunt mai multe pricini. În primul rând, dragostea de sine prevalează dragostea față de Dumnezeu și Împărăția Sa. Chiar dacă ucenicul zice că el vrea să caute Împărăția lui Dumnezeu mai mult decât ascultarea față de mentorii săi, aceasta nu este adevărat. Sună straniu, dar așa este. Când dorești ca tu să fii în centrul atenției, aceasta aduce cu sine mari probleme. Atât timp cât ești legat de un învățător, tu nu mai ești primul, tu ești sub el, dar mândria zice “dar de ce el și nu eu, doar toți suntem copiii lui Dumnezeu?” Tot așa cum și Core i-a zis lui Moise:

„Core, fiul lui Ițehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan și Abiram, fiii lui Eliab, și On, fiul lui Pelet, cîteși trei fiii lui Ruben. S-au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntașii adunării, din ceice erau chemați la sfat, și cari erau oameni cu nume. Ei s-au adunat împotriva lui Moise și Aaron, și le-au zis:,,Destul! căci toată adunarea, toți sînt sfinți, și Domnul este în mijlocul lor. Pentruce vă ridicați voi mai pesus de adunarea Domnului?„(Numeri 16:1-3)

Și așa spun și unii ucenici azi: “Destul! Și noi suntem sfinți și Domnul este și în mijlocul nostru. El ne vorbește și nouă, de ce atâta supunere de mentori? De ce învățătorul sau păstorul se ridică mai presus de adunarea Domnului? Cine se crede el?”  Problema este că nu păstorul sau învățătorul se ridică mai presus de adunarea Domnului, ci Domnul l-a pus acolo și dacă tu nu dorești să te supui, aceasta arată că ai probleme spirituale grave, asemănătoare cu cele ale lui Core. Pericolul este că unii cred că dacă Dumnezeu nu crapă pământul în două ca să-i înghită de vii, așa cum a făcut în cazul lui Core, aceasta înseamnă că Dumnezeu este de acord cu prostia lor. Dumnezeu nu poate să accepte rebeliunea și neascultarea. Faptul că El zăbovește în aducerea consecințelor neascultării tale este doar bunătatea Lui care te îndeamnă la pocăință și nicidecum acceptarea unei astfel de atitudini.

Dragul meu, viața de creștin nu este o scenă unde te urci ca toți să te aplaude în timp ce îți iei zborul… Viața de creștin nu este despre tine, ci despre Cel ce a murit și a înviat ca tu să ai viață. Viața aceasta, însă, ești chemat s-o trăiești nu cum dorești tu, ci așa cum îți cere Cel ce a murit și înviat pentru tine.

„Și El a murit pentru toți, pentruca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei.” (2Corinteni 5:15)

A trăi pentru El înseamnă a trăi în ascultare de Cuvântul Lui care îți spune așa:

„Ascultați de mai marii voștri, și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentruca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinînd, căci așa ceva nu v-ar fi de niciun folos.”(Evrei 13:17)

Mă rog ca toți copiii lui Dumnezeu să înțeleagă cât de mare binecuvântare este să ai mentori care te ajută să crești, îți dau direcții și împreună răspândiți aceeași împărăție, a lui Dumnezeu! Când vrei să zidești împărăția ta, supunerea, ascultarea și smerenia nu mai sunt cartea ta de vizită. Tu vrei să fii tu aplaudat(chiar dacă spui contrariul…), vrei să faci doar ceea ce vrei tu și, de fapt, Dumenzeu nu are nimic de a face cu slujirea ta… Este trist, dar aceasta este realitatea în viața multora…

Dumnezeu să ne ferească de așa atitudine.