De ce Dumnezeu îl ține în sărăcie pe cel neprihănit?

Întrebare:

Peste zece ani slujesc Domnului. Vin dintr-o familie unde eu și cu fiica suntem copile ale lui Dumnezeu. De mai bine de 5 ani umblăm cu soțul la câștig peste hotare. Am lucrat în toate  domeniile, am lăsat copiii cu mama și am fost sprijin pentru soț. Am fost disprețuită și de soț și unde lucram. Sunt ascultătoare și în familie și în societate, ca și copil al lui Dumnezeu. În toți acești ani nu se vede efect nici material, pentru că de abia reușim să întreținem familia, copilul la liceu, etc. Nu am făcut nici reparație, nici altceva. Îl rog pe Dumnezeu de ani de zile să-mi dea de lucru mai plătit ca să pot face o reparație simplă și să mă bucur de nunțile copiilor mei. Țin post, postul Esterei, rugăciuni, pocăință, mărturisire și totul pe alături. Am impresia că nu mă mai ascultă Dumnezeu, ca pe Ieremia. De ce se întâmplă așa? De ce la alții le vine ușor și altora nici prin lacrimi? 

Îmi pare rau de starea pe care o aveți, dar mai ales de ceea ce simțiți în inimă. Mă bucur însă că ați împărtășit aceste simțăminte ca să vă pot sfătui din Sfintele Scripturi care, am credință că vă va alina sufletul și vă va da direcție. Sper că vor beneficia de acest articol și alți cititori care au același fel de situații și simțăminte. Voi începe de la un psalm ( o cântare sfântă insuflată de Duhul Sfânt) care a fost scris de Asaf, un mare cântăreț sfânt din vechime, dar care a avut aceleași simțăminte și a venit cu ele înaintea lui Dumnezeu.

Nu privi la bunăstrea celor nelegiuiți

Începe Asaf astfel:

Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată. Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii! Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi. Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime. N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni. De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte. Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima. Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?” Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile. Degeaba, dar, mi-am curăţat eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie: căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit. Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi. (Psalmi 73:1-15)

Apăsarea în care a ajuns Asaf venea din faptul că privea la bunăstarea materială a celor răi și se compara cu ei. Atât timp cât a privit la această stare zice că aproape că avea să i se îndoaie piciorul și să-i alunece pașii. Asta zice în sens duhovnicesc, pentru că a ajuns să se îndoiască de valoarea neprihănirii și a relației pe care o are cu Dumnezeu. Este periculoasă așa stare și, cred că, deja începeți să vedeți că undeva sunteți și dumneavoastră tentată să gândiți la fel. Asaf spune că a avut loc o mare schimbare în inima lui când a încetat să privească la cei răi. De aceea…

Privește la Dumnezeu și caută fericirea în relația cu El

În a doua parte a psalmului, Asaf scrie astfel:

M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. Da, Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năprasnic. Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta! Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. Căci iată că cei ce se depărtează de Tine pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi. Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. (Psalmi 73:16-28)

Cât a privit la prosperitatea materială a celor răi i-a crezut că sunt cei mai fericiți, dar când a venit în Casa lui Dumnezeu, când a ascultat adevărul Sfintelor Scripturi, atunci a înțeles că nu este fericirea la cei răi, ba invers, îi așteaptă mari nenorociri și, din felul cum scrie, se pare că i s-a făcut milă de ei. Apoi, de odată Asaf a înțeles cât de fericit este el, avându-L pe Dumnezeu. Autorul a înțeles că omul credincios nici în cer nici pe pământ nu-și poate găsi în nimeni și în nimic fericirea, ci doar la Dumnezeu. Dacă caută să aibă fericire din propășirea materială sau mai știu ce altceva, atunci repede va ajunge să se dezamăgească.  Fericirea celui neprihănit și adevărata fericire a fiecărui om poate fi găsită doar în relația cu Dumnezeu. Mult har și binecuvântare capătă oricine pricepe acest mare adevăr și mă rog să-l înțelegeți și dumneavoastră.

Fugiți de iubirea de bani

În Epistola 1 către Timotei, Apostolul Pavel l-a avertizat despre pericolul învățătorilor mincionoși, care sunt niște stricați la minte și lipsiți de adevăr pentru că ei cred că evlavia este un izvor de câștig material. Deci, dacă cineva urmărește să aibă un câștig material din zidirea relației cu Dumnezeu înseamnă că acel om este stricat la minte și lipsit de adevăr. În continuare Apostolul spune:

Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. (1 Timotei 6:6-11)

O inimă mulțumitoare este adevărata fericire

Și acum, după citirea acestui text, să-l aplicăm la starea dumneavoastră. Cel mai important lucru de care aveți nevoie este să fiți mulțumită cu starea materială în care vă aflați și să trăiți cu evlavie. Aceasta deja este un mare câștig pentru că vă dă fericire și liniște în inimă și deja prin credință în Hristos ați primit o moștenire în Împărăția lui Dumnezeu. Acolo sunt adevăratele noastre comori, adevărata noastră bogăție. Sunt sigur cu aveți cu ce să vă hrăniți și cu ce să vă îmbrăcați și aceasta este valabil pentru toți membrii familiei. Ba mai mult, spuneți că copiii vă învață la liceu. Deci, ați reușiti să le oferiți și studii. Toate aceste sunt motive ca să-i mulțumiți lui Dumnezeu. Iar dacă nu vă dă Dumnezeu mai mult, chiar și atunci când postiți și vă rugați, trebuie să vă gândiți dacă nu cumva face astfel Dumnezeu tocmai ca să vă protejeze de cursele iubirii de bani și ca să vă facă să  învățați a vă bucura de relația cu El și nu să-L priviți ca și un sponsor sau patron. El vă este și vrea să vă fie Tată.

Cât privește comparația cu Ieremia situația era cu totul de altă natură. Ieremia nu s-a plâns pentru starea materială a lui sau a altora. Prorocul Ieremia era foarte intristat de faptul că cei din poporul lui Israel au respins Cuvântul lui Dumnezeu și nu s-au întors la El.

Dumnezeu să vă deschidă ochii inimii ca să vedeți marea bogăție ce o aveți la El și să aveți o inimă mulțumitoare.