Cum sexologia a devenit sferă „academică” şi ce rău a cauzat ea

„Scopul meu este să-i fac pe oameni să privească serios sfera noastră, ca oamenii să nu mai facă haz atunci cînd aud că noi suntem cercetătorii sexului.” (Donald Mosher, ex-preşedintele Societăţii ştiinţifice de cercetare a sexului )

Pînă la întemeierea de către fostul entomolog(compartiment din zoologie care cercetează insectele) Alfred Kinsey a Institutului de cercetare a sexului, şi reproducerii (astăzi poartă numele Institutul Kinsey) de pe lîngă Universitatea din statul Indiana, SUA,  aşa domeniu de cercetare ştiinţifică precum „sexualitatea omului” sau  „sexologia” nu exista. Dar după ce, în 1948, au fost publicate, „noile date” pe care acesta le-a descoperit, tinerii şi înflăcăraţii profesori, care făceau parte din cele mai prestigioase universităţi  formînd aşa numita Ivy League, au început să înveţe milioane de studenţi vulnerabili lecţii din cele două cărţi ale lui Kinsey, finanţate de Fondul Rockefeller: „Comportamentul sexual al masculului uman” şi „Comportamentul sexual a femelei umane”. Aceste cărţi, care pretindeau a prezenta documentat lascivitatea  americanilor, dar care în realitate conţineau date fabricate de Kinsey pentru a susţine propriile perversiuni sexuale, au avut o influienţă colosală asupra multora din aceşti studenţi, însufleţindu-i să predea şi altora pe baza acestor date despre sex, care ar fi fost cică, căpătate de către Kinsey pe cale ştiinţifică. În 1957 aceşti adepţi deja oficial se numeau unii pe alţii – sexologi. S-a format un nou domeniu ştiinţific – sexologia.

De atunci sexologia a devenit o disciplină foarte populară. Sute de mii se consideră sexologi profesionali, inclusiv mulţi terapeuţi, pedagogi, cercetători şi administratori. Căpătarea „gradului ştiinţific” în acest domeniu e posibilă în cîteva instituţii de învăţămînt din America, dintre care şi la Universitatea Brown din New-York.

Ce face o persoană care a căpătat acest grad în sexologie?  Unii publică lucrări şi chiar cărţi pe teme cum ar fi „Metoda telemetrică de registrare a reacţiei sexuale a vaginului”; alţii călătoresc prin oraşe şi sate cu rapoarte în susţinerea „relaţiilor de dragoste”, pe care cică se bazează majoritatea incesturilor dintre taţi şi fiicele lor; unii pur şi simplu participă la descoperirea mijloacelor de stimulare sexuală, cum ar fi instrumentul pentru măsurarea şi sporirea puterii de contracţie a muşchilor perineului; alţii sfîrşesc prin a oferi consultaţi sau îşi găsesc ceva în domeniul pornografiei.

Indiferent de ceea ce aleg oamenii să facă în calitate de sexologi, puteţi fi siguri de un lucru, după precedentul care deja a fost stabilit de Kinsey, ei, fără îndoială, „se regăsesc”, făcîndu-le jocul celora care reclamează plăcerile pornografiei, bisexualtăţii, homosexualităţii, transvestismului, sadomasochismului, prostituţiei şi pedofiliei – toate acestea acompaniate de acelaş motiv „inofensiv” a lui Kinsey. Pentru că în afară de importanţa lor pentru companiile farmaceutice în calitate de specialişti care să dea acordul pentru producerea medicamentelor împotriva impotenţei, ei mai sunt cei care lucrează la legalizarea dereglărilor sexuale.  Oamenii, inclusiv sexologii, sunt recunoscători atunci cînd li se spune, că orice mod de a căpăta satisfacţie sexuală, cît de amoral nu ar fi, este absolut acceptabil.

De exemplu, participanţii la Congresul Internaţional anual al sexologiei – cea mai mare adunare a cercrtătorilor în acest domeniu – de obicei acordă, cel puţin o parte din timp vizionării filmelor pornografice, în compania stelelor pornografiei. Risc sa presupun, că acest fel de comportament este justificat prin faptul că este nevoie să fii la curent cu aspectul industriei sexului în mare, dar de fapt el serveşte pentru a scoate stigmatul de pe pornografie (una din cele mai principale cauze ale impotenţei, şi deci este la mînă celor care „tratează” astfel de „boli”) dar şi pentru a îmbiba astfel de manifestaţii de spiritul desfrîului sexual, anume din cauza căruia sfera de sexologie, fără îndoială, atrage la sine pe unii oameni – din această cauză sau din cauza convingerii de îndatorirea de a ajuta şi pe alţii să ajungă la depravare.

Apare întrebarea: cum totuşi această scandaloasă sferă, pseudo-ştiinţifică, a căpătat fie  şi aşa autoritate şi respect, ne mai vorbind de căpătarea unui loc în Programa de Studii a universităţilor contemporane? Este o relatare a unor afaceri murdare în spatele culiselor, şi a „sfatului celor nelegiuţi” cu participarea multor jucători şi abundenţă de abrevieri, dar detaliile căreia nu trebuie ţinute ascunse, pentru că ea aduce la lumină faptul că sexologia este o înşelătorie şi încă una foarte periculoasă. Începînd cu cei cu devieri de la normele sexuale, această sferă este interesată în atingerea, nu mai puţin decît a libertăţii sexuale – normalizarea şi legalizarea tuturor  actelor sexuale care au loc „prin liber consimţămînt”. Deşi mijloacele de informare în masă foarte rar vorbesc anume despre aceste scopuri.

Într-adevăr groaznic în această privinţă este faptul că multe din eforturile sexologilor au avut succes. Au fost introduse indulgenţe legale, pornografia s-a răspîndit, ca niciodată, iar planurile şcolare tolerează folosirea pornografiei, transvestismului şi homosexulităţii în scopuri „terapeutice”, vaccinîndu-i pe copii împotriva bolilor sexual-transmisibile – toate acestea fiind justificate de opiniile „ştiinţifice” a sexologilor. Mai jos este prezentată relatarea îngrozitoare în ordine cronologică, care nu trebuie să lase nici o urmă de îndoială referitor la fraudele şi denaturarea pe care a fost construită toată industria cercetării vieţii sexuale.

Anii 20-50 ai secolului XX

În mijlocul anilor 20 entomologul Alfred Kinsey a căpătat încrederea unor profesori, aleşi intenţionat, de la  Universitatea din statul Indiana, şi le împărtăşeşte „în secret” descoperirile pe care le-a făcut şi care nu trebuie făcut publice. Acest grup a fost ales de fapt pentru ca să-i servească drept sprigin pentru ceea ce avea în plan cu privire la un „curs de căsătorie”. Kensey începe să pună în aplicare „cursul de căsătorie” încă din 1938, ţinînd în secret înclinaţiile sale spre pornografie şi masturbare, cercetătorul cu bucure îi expune pe studenţii tineri şi naivi la pronografie, încurajîndu-i să experimenteze masturbarea ca o metodă sănătoasă de degajare a activităţii sexuale. Kensey insită ca studenţii să-şi măsoare organele sexuale şi să-i comunice lui datele obţinute. De asemenea le spune că viaţa sexulă trebuie începută cît mai devreme altfel ei riscă să aibă probleme pentru tot restul vieţii.

Poziţionîndu-se în căsătorie ca un soţ şi tată fericit, Kinsey încearcă în fel şi chip să-l seducă pe tînărul virgin Clide Martin, pe care îl decorează cu statut de specialist în statistică şi co-autor al lucrărilor sale. Fondul Rockfeller care era în căutarea anume a unui aşa tip de om cu o gîndire liberă în sfera ştiinţelor sociale începe sponsorizarea cercetărilor lui Kinsey. În 1942, Fondul Rockefeller începe şi sponsorizarea Federaţiei Americane de planificare a familiei, care în curînd a devenit organizatorul principal a educaţiei sexuale în şcoli şi a avorturilor pe cale chirugicală.

În 1948 Kinsey publică „Comportamentul sexual al masculului uman”, după care urmează în 1953 şi „Comportamenul sexual al femelei umane”. Cunoscute ca „Rapoartele lui Kinsey” aceste lucrări se bucură de spriginul unor oameni din cercurile cele mai respectate şi primesc aprobarea sensaţională a celor mai vestiţi critici. Protestele unor savanţi de talie înaltă precum Abraham Maslow care s-a pronunţat cu privire la faptul că aceste lucrări nu poartă caracter ştiinţific, au fost în mare măsură ingnorate de mijloacele de informare în masă. Kinsey devine o marcă recunoscută, afirmaţiile fiindu-i folosite în filme, cărţi, romane, ziare, piese de teatru şi în special în revistele ce făceau sinteza practicii judiciare.

În anii 1950 tînărul Hugh Hefner (tot virgin) după ce a citit lucrările lui Kinsey începe prin a se declara „pamfletistul lui Kinsey” şi în calitate de acesta,  în 1953, introduce în circulaţie revista „Playboy” care devine prima ecluză „populară” pentru valul de pornografie de mare calibru şi primul avocat public a unor legi devastatoare în materie de sex.

Anii 50-60 ai secolului XX

În 1950  grupul de asistenţă psihiatrică a lui Manfred Guttmaher (GAP) susţine că „răspunderea deplină pentru sexualitate” trebuie să înceapă cu vîrsta de 7 ani, folosind ca punct de plecare  datele lui Kinsey. Guttmaher de acesemenea îndeplineşte fucţia de consultant la alcătuirea Codului Penal al Istitutului de drept din America din 1955,(ALI-MPC), care are ca scop, anularea sau minimalizarea pedepselor penale, care sunt prevăzute pentru persoanele care au comis crime sexuale, în mai mult de 2/3 din statele din SUA. În acelaş timp, în 1954, „Playboy” publică  prima dată copiii ca fiind obiectul poftelor sexuale – tema care pe parcursul anilor se va elabora în comixuri şi fotografii mai amănunţit.

În 1957  raportul britanicului Wolfend, publicat ca răspuns la condamnarea unor persoane cunoscute, care au fost dovedite vinovate de practicarea homosexualităţii, îl citează pe Kinsey în hotărîrea că homosexualitatea – este ceva normal şi nu aduce daune nimănui, iar Ministerul Apărării a SUA, care de asemenea s-a bazat pe cercetările făcute de Kinsey, a hotărît că homosexualii nu mai sunt elemente care nu inspiră încredere. În aceslaş an unul din amanţii şi co-autorii lui Kinsey, Wardell Pomeroy, înfiinţează o Asociaţie de Studiere Ştiinţifică a Sexului (SSSS –Society for the Scientific Study of Sex), pentru înaintarea cunoştinţelor despre sex. SSSS pretinde a fi prima organizaţie  care se specializează în studierea sistematică a sexualităţii.

În 1958, necătînd la faptul că în „Rapoartele lui Kinsey” nu sunt date cu privire la avorturi, directorul Institutului lui Kinsey, Paul Gerhard publică lucrarea „Graviditatea, naşterea şi avortul” afirmînd că normalitatea, inofensivitatea şi efectul benefic al avortului sunt dovedite de Kinsey.

În 1960 Judecătoria Supremă a SUA atenuiază conceptul de „indecent”, folosind  citate din rapoartele lui Kinsey pentru a legaliza pornografia „discretă”. Tot în acest an a fost autorizată utilizarea primei pastile anticoncepţionale.

În anul 1962 renumitul criminologul-psihiatru Ralf Slovenco îl laudă pe Kinsey, îndreptăţind constrîgerea copiilor la relaţii sexuale şi afirmînd că „chiar şi la vîsrta de 4-5 ani seducţia de nenvins (a copilului)poate să-l determine pe adult să comită o infracţiune… Cel mai des iniţiatoarea şi cea care seduce este fetiţa”.

În 1964 Hugh Hefner direcţionează o parte din averea cîştigată recent întru ajutorarea lui Wardell Pomeroy în crearea Consiliului de informare şi iluminare în domeniul sexualităţii din SUA (SIECUS – Sexuality Information and Education Council of the United States) – organizaţie americană şi a grupului de propagandă specializat în „materie de sex şi educaţie despre sexualitate, sănătăţii sexuale şi a drepturilor sexuale”. În acelaşi an activistul mişcării homosexualilor Derek Calderwood, care este şi membru al SSSS, introduce în Universitatea din New-York programa „sănatatea sexuală”.

În 1967 se formează Societatea Americană a speciliştilor în domeniul educaţiei, consultaţi şi terapeuţi în domeniul sexului (ASSECT) pentru a sprigini pregătirea şi activitatea profesionoală a specialiştilor în domeniu care se numeşte „sexualitatea conform lui Kinsey”. Din cauza lipsei unor standarde de stat în privinţa sexului, ASSECT începe să certifice studenţi, care au fost pregătiţi după materialele lui Kinsey, drept analişti calificaţi în domeniul sănătăţii sexuale. La aceeaşi pregătire şi certificare se alipesc Japonia, India, statele din America de Sud, Anglia, Israel şi alte ţări.

În anul 1968 în San Francisco  sub conducerea lui Wardell Pomeroy îşi deschide uşile Institutul de studii avansate a sexualităţii umane, oficial numit Forumul Naţional în materie de sex şi medicamente, şi îşi începe activitatea de susţinere a constrîngerii copiilor la relaţii sexuale şi incestului pe paginile revistelor „Penthouse”, Playboy” şi „Hustler”.

În 1968 Hephner oferă primul din multele grant-uri lui William Masters  şi Virginia E. Johnson pentru pregătirea profesioniştilor în materie de sex, iar în 1969 finanţează cercetarea efectuată de Institutul Kinsey şi Universitatea din Chicago, conform căreia Comisiei Prezidenţiale în materie de indecenţă şi pornografie îi este recomandat să legalizeze toate tipurile de pornografie.

Anii 70 – 80 ai secolului XX

În anul 1970 „Playboy Enterprises”  finanţează în Universitatea din statul Minnesota programa care are ca scop „schimbarea atitudinii studenţilor şi studenţilor-medici” faţă de sexualitate; pornografia devine parte din pregătirea medicală a studenţilor cu scopul de a „reduce sensibilitatea lor” faţă de particularităţile sexuale ale viitorilor pacienţi.  Din 1970 pînă în 1980 „Playboy” de asemenea, finanţează Organizaţia Naţională pentru abrogarea legiilor ce ţin de marijuana (NORMAL – National Organization for the Repeal of Marijuana Laws).

În 1971 psihiatrul în sfera homosexualităţii Richard Green întemeiază Academia Internaţională de cercetări ale  sexului (IASR – International Academy of Sex Research), care începe  să publice “Arhivele comportamentului sexual”. În  acelaşi an  studenţii, care frecventau cursurile despre sex, încep să primească “admis” pentru participarea la festivalurile pornografice, organizate de IASHS.  Programa de restructurare a atitudinii sexuale (SAR – Sexual Attitude Restructuring program) cunoscută şi cu denumirea “F**karma” reprezenta o serie de filme, rulate pe 14 ecrane concomintent, cu  pornografie bisexuală, homosexuală şi pornografie cu copii şi animele.

IASHS – admitea chiar abiturienţi „din stradă” cu condiţia că ei vor renunţa la adevăratele valori ce ţin de sexualitate. Studenţii la IASHS trebuie să treacă SAR(Programul de restructurare a atitudinii sexuale) şi să studieze Rapoartele lui Kinsey. Cursurile includeau masaj erotic, terapie sexuală surogat, automasaj, protecţia juridico-medicală a pornografiei. Studenţii de asemenea au început elaborarea programului de educaţie sexuală pentru toate categoriile de vîrstă. Astăzi IASHS acordă gradul de doctor în ştiinţe pedagogice, 4 grade ştiinţifice superioare licenţei, 7 diplome, inclusiv la specialitatea de „sex protejat” şi „masaj erotic”.

În 1973 citînd „datele căpătate de Kinsey”, Asociaţia psihiatrilor Americani(APA) exclude homosexualitatea din lista dereglărilor psihice în manualul didactic de dianostic şi statistică. În afară de aceasta, în 1973 specialiştii în domeniul învăţămîntului după Kinsey, John Genyon şi William Simon publică cartea „Comportamentul sexual. Originea socială a sexualităţii omului”.

În 1974 Organizaţia Internaţională a Sănătăţii (OIS) propune recunoaşterea sexologiei ca disciplină de sine-stătătoare în programele de învăţămînt şi pregătirea profesională a cadrelor medicale. Tot în acest an, vede lumina zilei şi revista „Revista homosexualităţii”, al cărei redactor în scurt timp este numit John de Cecco, psihologul bugetar al Universităţii de stat din San Francisco şi adeptul deschis al pedofiliei.

În 1976 cei mai influenţi sexologi se adună cu scopul de a forma Asociaţia Mondială a sexologiei (WAS), care la rîndul ei pune bazele Congresul Internaţional al sexologiei.

În 1977 centru de învăţămînt IASHS vinde revistei „Hustler” fotograrii cu nuduri de copii, făcute de fotograful bugetar al IASHS.  Fotografiile din „Hustler” includ şi imaginile a două fetiţe dezgolite, care fumează marijuană, însoţite de un articol  IASHS, în care sunt aduse argumente în favoarea incestului şi seducerii minorilor. Folosirea unei imagini cu pornografie cu copii se repetă şi în ediţia-cadou ilustrată, de mare format,  în care au fost incluse şi fotografii ale membrilor ce făceau parte din componenţa profesorilor şi pedagogilor, a altor lucrătorişi studenţi IASHS, şi a altor adulţi, toţi fiind goi, participînd la orgii sexuale. În acelaş timp, în 1978 „Playboy Enterprises”  finanţează Asociaţia Naţională a lucrătorilor în Educaţie. (ANLE)

Anii 80-90 ai secolului XX

După ce în anul 1981 toţi au fost speriaţi de herpesul organelor sexuale, pe scena vieţii sexuale apare o altă boală sexual-transmisibilă: HIV-SIDA(la început numită boală infecţioasă legată de modul de viaţă al homosexualilor). Necătînd la faptul că ambele boli, ca şi celelalte 25, îşi au originea  în desfrînarea din indicaţiile sexologice ale lui Kinsey, sexologii nu văd ironia, iniţiind ca răspuns o campanie de răspîndirea a prezervativelor, susţinînd avortul şi vaccinarea copiilor împotriva bolilor sexual-transmisibile.  În acelaşi an  „Playboy Enterprises” finanţează susţinerea pornografiei infantile din partea Federaţiei de planificare a familiei, Asociaţiei Americane de protecţie a drepturilor civile şi a Coaliţiei SMI în cazul „Poporul împotriva lui Ferber” iniţiat de judecătoria statului New-York. Scopul acestei apărări era de a obţine permisiunea pentru pornografi să folosească copii de orice vîrstă în „relaţii sexuale simulate şi reale, seducerea sadomazochistă, zoofilie, şi demonstrarea organelor genitale” cu condiţia de a obţine pentru aceasta permisiunea părinţilor sau tutorelor.

În 1982 Curtea Supremă din SUA anulează hotărîrea judecătorească în cazul lui Ferber, care a aprobat pornografia infantilă, recunoscînd „interesul excesiv” al populaţiei statului New-York de a interzice forţarea copiilor de a întreţine relaţii sexuale.  În 1983  „Playboy” finanţează zeci de universităţi, inclusiv Universitatea Vanderbilt,  Universitatea California din Los Angeles (UCLA) şi cea din New-York, pentru ca din programa de studii să nu fie excluse cursurile în materie de sex în stilul lui Kinsey.

În 1986 sexologii înfiinţează Consiliul American de sexologie pentru „acordarea diplomelor sexologilor, care corespund standartelor lui severe”. În acelaşi an Comisia de acreditare SSSS înfiinţează programele sale „Programele sexualităţii omului” şi „Programele de învăţămînt  pentru  educaţia sexuală”,  constituite de Wardell Pomeroy, după ce Asociaţie filmelor pentru maturi refuză finanţarea filmelor sale cu pornografie infantilă.

Datorită succesului, obţinut de ALI-MPS în cazul legalizării pornografiei şi atenuarea pedepselor pentru crimele cu caracter sexual, Federaţia de planificare a familiei, SIECUS şi ASSECT au acum legal libertatea de a juca pe receptivitatea copiilor, introducînd programele sale de învăţămînt în instituţiile de stat, private şi parohii – începînd cu grădiniţa de copii pînă la aspirantură.  Aceste programe numesc desfrînarea hetero şi homosexuală, sodomia, infidelitatea, pornografia „terapeutică”, sodomasochismul, şi dependenţa de masturbare drept practici normale.

În 1990 Academia Americană a medicilor-sexologi (AACS- American Academy of Clinical Sexologists), mai adaugă la toate acestea programul de acreditare, afirmînd că acesta va ajuta la „căpătarea de către medicii calificaţi, sex-terapeuţii şi consultanţii în materie de sex a recunoaşterii profesionale”.

Din 1990 pînă la ziua de azi

În 1996 SIECUS publică „Explrimarea poziţiei cu privire la materialele care sporesc pofta sexuală”, afirmînd şi încercînd să convingă copiii, părinţii şi profesorii că  „materialele video, tipărite sau din Internet, care trezesc pasiunea sexuală, pot fi un mijloc valoros, folosit în scop de culturalizare sau personal … pentru a micşora nivelul de ignoranţă şi încurcătură şi pentru a ajuta la formarea concepţiei sănătoase cu privire la sexualitate.”

Sute de mii de absolvenţi ai IASHS susţin afirmaţiile Institutului despre „Dpreturile sexuale de bază” printre care se clasează  şi dreptul la incest „de comun acord”, prostituţia infantilă „de  comun acord” pornografia infantilă „de comun acord” şi zoofilia „de comun acord…”

În 2003 Curtea Supremă a SUA cu şase voturi împotriva la trei adoptă rezoluţia prin care statele nu mai au dreptul de a considera orice fel de sodomie drept ilegală. Deci, este legalizată promovarea şi normalizarea bisexualităţii, homosexualităţii şi transvestismului ridicînd un val de procese judecătoreşti.

În 2004 Curtea Supremă de Apel a statului Massachusetts declară neconstituţională limitarea căsătoriei numai între un bărbat şi o femeie, iar guvernatorul Mitt Romney aplică această părere, sancţionînd şi susţinînd căsătoriile între homosexuali în acest stat. Curtea Supremă de Justiţie a Californiei şi guvernatorul Schwarzenegger fac acelaş lucru în California în anul 2008.

Construirea complexului industriei-sexului a luat sfîrşit – cu sexologi, care recomandă masturbarea sau pornografia(care duce la impotenţă); cu companiile farmaceutice, care tratează impotenţa, bolile sexual trasmisibile şi disfuncţiile sexuale cu ajutorul medicamentelor şi sexologilor.

Dr. Judith A. Reizman. Articol preluat de pe site-ul AlaAndrei