Cum să depășești frica de a intra în Biserică?

Întrebare:

Nu am intrat ani mulți în biserică. În cele din urmă, cineva m-a convins să intru dar doar sa cumpăr lumânări, să le aprind și atât. Nu am putut să intru să sărut icoanele și am o frică de preot și de morți. 

la Biserică

Noul Testament este a doua parte mare a Bibliei și descrie viața Domnului Isus, istoria și învățătura Bisericii primare. La primii creștini nu s-a întâlnit și nu este menționată practica icoanelor sau a lumânărilor. Astfel, proviniența icoanelor nu o găsim în epoca apostolică, chiar dacă unii au încercat să argumenteze că evanghelistul Luca a pictat prima icoană. În evul mediu închinarea la icoane a luat amploare. Lumânările și icoanele nu le veți găsi nici în bisericile evanghelice de astăzi. Chiar dacă unele ramuri ale creștinismului spun că icoana este diferită de idol, Dumnezeu interzice categoric închinarea înaintea creației Sale chiar dacă aceste sunt așa numite “icoane făcătoare de minuni” și a doua poruncă din decalog spune:

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Exod 20:4-6)

Clădirea bisericii nu este doar pentru a merge să aprindem lumânări și nici pentru icoane. Este foarte important pentru fiecare om că înțeleagă ce este Biserica și care este scopul ei pe pământ. Aceasta îi va schimba radical atitudinea față de serviciile divine și față de slujitorii bisericii despre care este scris astfel:

Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. (Efeseni 4:11-15)

Aveți o mare nevoie să mergeți la serviciile divine ale Bisericii, ca să aflați astfel despre Domnul Isus Hristos, să înțelegeți Evanghelia ca să puteți intra în Noul Legământ cu Domnul Isus și apoi să învățați continuu din Cuvântul Său, ca să-i puteți urma cu credincioșie învățătura sănătoasă.

De slujitorul bisericii nu trebuie să vă fie frică, ci invers, trebuie să mergeți la el, ca să vă împărtășiți starea pe care o aveți și să cereți sfat și călăuzire din Cuvântul lui Dumnezeu pe calea mântuirii.

Este o responsabilitate a fiecărui creștin să frecventeze serviciile divine ale bisericii. Aflați unde este în apropiere sau în localitatea în care vă aflați o biserică unde creștinii sunt îndrumați în învățătură sănătoasă din Cuvântul lui Dumnezeu și trăiesc potrivit cu această învățătură și duminica viitoare mergeți la serviciul divin și, astfel, începeți să urmați învățătura Mântuitorului nostru Isus Hristos, ca să moșteniți viața veșnică.