Este îngăduit să divorțezi dacă te-ai căsătorit împotriva voii părinților?

Întrebare:

Indraznesc sa va scriu fiindca am o problema care ma framinta si nu stiu care ar fi voia lui Dumnezeu cu privire la ea,mai bine zis e problema unei persoane apropiate, la care tin foarte mult si tin sa-i dau un sfat care sa nu-i fie spre cadere. Parintii persoanei despre care va vorbesc mereu au fost de parere ca fiica lor se va putea casatori doar atunci cind ei vor avea o descoperire din partea Domnului cu privire la partenerul ei de viata, de aceea niciodata nui iau permis prietenie cu vreun băiat (chiar din biserica). Tin sa mentionez ca este vorba despre o famile crestina. Mereu motivau ca nu este persoana potrivita pentru ea. Cu citiva ani in urma, ea a intilnit un baiat, si impotriva vointei parintilor, s-a casatorit cu el. Evident, pentru o buna bucata de timp parintii nici n-au dorit sa stie de ea, iar acum, dupa ce relatiile cu ei au revenit la normal, mama ii cere ca sa divorteze de cel care acum ii este sot, motivind ca el este o piedica pentru care Dumnezeu nu o poate primi inapoi in rindul copiilor Sai si ca ea este sigura ca cel care a fost pregatit pentru ea o asteapta. Stiind ca Dumnezeu uraste divortul, nu vrea sa faca pasul acesta, si inca mai poarta in suflet rusinea de felul cum s-a casatorit. Ce ar trebui sa faca? Sa dea ascultare de glasul mamei? Care este voia Domnului cu privire la viitorul ei? M-am rugat Domnului ca sa va umple de intelepciunea Sa si sa-mi vorbeasca prin Dumneavoastra care ar fi raspunsul Lui. Sper ca veti gasi timp si pentru mine. Va multumesc din suflet si Domnul sa va binecuvinteze!

Este trist că prietena dumneavoastră s-a căsătorit fără voia și binecuvântarea părinților ei și nu a fost drept să facăi așa. Este important să luăm bine seama la ceea ce spun părinții și să ne socotim cu sfatul lor și chiar dacă fata a avut argumente și a trebuit să facă contrar a ceea ce îi cereau părinții, nu trebuia să fugă de acasă și să creeze așa un conflict, ci trebuie să-i ajute și pe părinții ei să înțeleagă că alegerea ei este dreaptă (dacă a fost dreaptă). Pe de altă parte, nu este bine și nu este corect nici felul cum au procedat părinții insistând să facă ei alegerea pentru fată fără să ia în considerație dorința ei. În Sfintele Scripturi este scris:

Și voi, părinților, nu întărâtați la  mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, în mustrarea și învățătura Domnului. (Efeseni 6:4)

Este datoria fiecărui părinte să-și învețe copiii din Cuvântul lui Dumnezeu cum să facă alegeri corecte și în privința viitorului partener sau partenere de căsătorie. Dar nu este bine să nesocotească dorința copilului pentru că astfel îl întărâtă la mânie, cum au făcut părinții acestei fete și cum mai fac și acum.

Dar… Oare bărbatul după care a ales această fată să se căsătorească este unul credincios? Din felul cum s-au desfășurat evenimentele intuiesc că nu. Dacă este așa, atunci înțeleg și pe părinți de ce nu și-au dat binecuvântarea asupra căsătoriei lor.

De ce părinții cer acum fetei să divorțeze? Care sunt motivele lor? Are aceasta vreo legătură cu felul cum se poartă soțul cu fata lor? Dacă este așa cum mi-ați scris că îi cer divorțul doar din motivul că s-a căsătorit cu el împotriva voii lor, atunci părinții fetei sunt total greșiți. Chiar dacă fata a făcut o greșeală, ea nu poate acum să părăsească și să distrugă această căsătorie, pentru că căsătoria este un legământ care a fost încheiat înaintea lui Dumnezeu. Fetei acum i se aplică ceea ce scrie în 1 Corinteni 7 și anume:

Celor căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. (Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei.) Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta. Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta? (1 Corinteni 7:10-16)

Conform acestor versete:

• Nevestei îi este poruncit să nu se despartă de bărbat  odată fiind căsătorită (chiar cu un necredincios)
• Dacă nevasta vine cu inițiativa să divorțeze, atunci ea nu va putea să se recăsătorească, dacă vrea să rămână într-o relație corectă cu Dumnezeu.
• Dacă soțul ei necredincios voiește să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei.
• Bărbatul necredincios mai are încă șanse să fie sfințit prin ea, adică să se întoarcă la Dumnezeu prin mărturia ei, dacă nevasta va alege să trăiască de acum înainte într-o deplină ascultare de Dumnezeu.
• Divorțul pe care vrea să-l inițieze nevasta se va reflecta grav nu doar asupra ei și a bărbatului, ci și asupra copiilor lor și a viitorului copiilor în ce privește relația cu Dumnezeu.
• Dacă soțul necredincios vrea să se despartă, adică vine de la el inițiativa divorțului,  în această împrejurare ea nu se poate opune și va trebui să accepte divorțul.

Deci, dacă soțul acestei femei dorește să trăiască mai departe cu ea, în nici un caz să nu accepte insistențele mamei și să nu divorțeze pentru că Dumnezeu urăște divorțul și pe cel ce își acoperă haina cu silnicie. Și așa va face această femeie dacă va divorța – își va acoperi haina cu silnicie și va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta. Și tot așa face și mama ei acum prin faptul că insistă să distrugă acest legământ de căsătorie. Să nu creadă mama prietenei dumneavoastră că poate să aibă o relație frumoasă și corectă cu Dumnezeu din moment ce vrea să distrugă căsătoria copilului. Să se pocăiască de păcatul ei și să înceteze a mai provoca pe fată să divorțeze. Dumnezeu să le dea înțelepciune ca să trăiască sfânt și să aibă toți o relație frumoasă între ei.