Căsătoria este cel mai prețios dar oferit de Dumnezeu

În anul 2011 Republica Moldova s-a situat pe locul 5 în lume după rata divorțurilor. Cel puțin aceasta arată statisticile Raportului Demografic al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Privind aceste statistici, mulți se întreabă: ,,Este oare posibil să ai o căsătorie fără regrete? Cum poți avea o căsătorie fără regrete atunci când jumătate din căsătorii se sfârșesc cu divorţ?”

Vreau să vă recomand studiul „Căsătorie fără regrete” care este o carte din seria „Învățătură peste Învățătură” şi conţine 16 lecţii.

Acesta este un curs de studiu biblic inductiv care îți va da răspuns la întrebările care te frământă. Te va ajuta să înțelegi cine a creat familia, care este rolul bărbatului și al femeii și ce înseamnă dragostea. Totodată vei cunoaște care este atitudinea lui Dumnezeu față de divorț și ce spune Dumnezeu despre divorț, dar și multe alte adevăruri din perspectiva lui Dumnezeu.

скачанные файлы (2)

Adevărurile învățate din acest curs

În acest curs aflăm că actul de căsătorie este un legământ făcut nu numai în fața martorilor și ofițerului stării civile, dar și în fața Celui ce ne-a creat, de aceea trebuie să fim credincioși partenerului de căsătorie.

Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! Nu ne-a dat Unul singur, Dumnezeu, suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţă dumnezeiască! Luaţi seama dar în mintea voastră şi niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui! (Maleahi 2:15)

Acest curs îți arată că este posibil să ai o căsătorie fără regrete, dar nu înseamnă că nu vei întâmpina încercări, ispite şi conflicte. Când vorbeşti despre o căsătorie fără regrete vorbeşti despre căsătoria care are o temelie trainică, rezistentă până la moarte.

Trebuie să cunoaştem că Dumnezeu a lăsat căsătoria să fie o imagine, un chip şi un simbol pămîntesc al unei legături cereşti. Astfel, căsătoria trebuie să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu urăşte despărțirea în căsătorie.

Impresii după studierea acestui curs

Acest studiu m-a ajutat foarte mult să înțeleg care este concepția lui Dumnezeu asupra căsătoriei. Am înțeles că actul de căsătorie plăcut lui Dumnezeu este cel care durează toată viața. Doar dacă ne bazăm pe principiile lăsate de El în Cuvântul Său, putem avea o căsătorie fără regrete.

Angela Doroncean, membră a Mișcării de Tineret Generația Curată:

E foarte bine să studiezi acest curs, chiar și înainte de căsătorie. Te ajută să găsești răspunsuri la cele mai grave probleme cu care se confruntă cuplurile în zilele noastre.

Eu am înțeles că mariajul implică multe bucurii, dar și multe responsabilități. Trebuie să știu care este rolul meu ca soție și cum să fiu o soție model. Proverbe 31 explică clar aceasta. După studierea acestui curs am înțeles deplin acest capitol din Proverbe. Cel mai important a fost că această femeie model ajunge să fie așa numai dacă are o relație reală cu Dumnezeu.

Decizia pe care am luat-o a fost ca să-mi corectez comportamentul, gândirea și atitudinea. Îmi doresc să ajung să am într-adevăr o căsătorie fără regrete, să spun și altora că există posibilitatea și în zilele noastre să ai o astfel de căsnicie, îndemnându-i să studieze acest curs. Chiar azi l-am recomandat unei prietene!

Ana Miroznicenco, studentă la Școala Internațională de Misiune Precept Ministries Eurasia, facultatea Fitness:

Din cursul „Căsătorie fără regrete” am învățat  cum pot fi o femeie model, ce comportament trebuie să am față de viitorul soț. Am aflat care este atitudinea lui Dumnezeu față de divorț și anume că El urăște despărțirea în căsătorie. Acest curs merită studiat și înainte de căsătorie pentru a te pregăti să ai o căsnicie fericită și fără regrete.

Chiar dacă până acum ai întîmpinat probleme în relaţia cu partenerul tău, nu dispera, ci priveşte la viitor. Dumnezeu este Cel care te poate ajută să-ţi zideşti o căsnicie trainică care va rezista chiar şi în cele mai mari greutăţi.

Dacă ești căsătorit sau necăsătorit, te invit să studiezi acest curs minunat, pentru că Dumnezeu a spus:

Toată scriptura este insuflată de Dumnezeu și îți este de folos.(2 Timotei 3:16)

Te îndemn să citești și aceste articole și să privești emisiuni la acest subiect:
• Căsătorie fără regrete după Cuvîntul lui Dumnezeu
 DA sau NU prieteniei pînă la căsătorie?